Boli frecvente

Cum gestionăm gastroenterocolita

Cum gestionăm gastroenterocolita

Cum gestionăm gastroenterocolita

Dacă în acest articol ne familiarizam cu conceptele, în rândurile de mai jos veți găsi câteva sfaturi practice despre cum se poate gestiona o gastroenterocolită ușoară acasă și când să vă adresați medicului pentru un consult. 

În caz de vărsături, trebuie să ținem cont că stomacul copilului este iritat și în poziție de „atac”, și, deși instinctul ar fi să îi dăm repede să bea, ca nu cumva să se deshidrateze, e mai prudent

  • să îi dăm puțin răgaz stomacului să se liniștească (30-45 de minute), chiar dacă celui mic îi e sete (îl distragem cu un joc, un cântecel etc).
  • După ce a trecut acest interval și dacă cel mic nu a mai vărsat, putem să începem să îi dăm soluția minune- sărurile de rehidratare orală (SRO). Sunt o combinație optimă dintre lichid, sare și glucide (atunci când copilul varsă sau are diaree, el nu piede doar apă, ci pierde și electroliți – sodiu, potasiu etc- și glucoză și începe să se ofilească pentru că îi scade glicemia; din această cauză se recomandă să nu îi dăm să bea doar apă, ci aceste SRO, pe care le găsiți la farmacie și care au un gust destul de îndoielnic, dar cu puțină muncă de convingere și anumite trucuri, vor fi acceptate de un copil însetat). Cum i le administrăm? Fracționat, adică în cantități mici și frecvent (de exp: câte 10 ml tot la 10 minute).
  • Dacă timp de 4 ore nu au reapărut vărsăturile, puteți să reîncepeți să îi administrați alimentele pe care le consumă de obicei, în cantități mici, fără a îl forța (chiar dacă ardeți de nerăbdare să-l vedeți mâncând, dacă omului nu îi este foame, forțându-l nu îl facem decât să verse din nou). Evident că dacă el de obicei consumă sucuri acidulate și ceafă de porc cu cartofi prăjiți, încercați să alegeți niște variante mai ușor de digerat și să cugetați dacă meniul de mai sus e chiar ideal pentru copilul dvs în general, nu doar când e bolnav 🙂 

 

Dacă este prezentă diareea, chiar dacă copilul nu varsă, acest risc de deshidratare despre care vorbeam aici rămâne și atunci putem să administrăm aceleași SRO (de exemplu, după fiecare scaun mai apos putem să îi administrăm cam 10 ml/ kg/ scaun…adică la un copil de 7 kg, vom încerca să administrăm cam 70 de ml de SRO, tot fracționat, maximul fiind de 400 ml/ oră).

Legat de alimentație, chiar dacă în trecut se prefera o dietă destul de restrictivă (sfântul decoct de orez) și se schimba imediat laptele cu o formulă delactozată, în timp s-a demonstrat că recuperarea este mai rapidă la copiii care au mâncat aproximativ ca de obicei. Evident că nu îi vom da copilului slănină friptă și prune, dar nu se mai recomandă o dietă atât de strictă ca pe vremuri.

Ce alimente sunt de preferat:

  • orezul (sub formă de pilaf de orez cu carne și legume)

  • branza de vaci

  • iaurtul simplu (fără fructe, zahăr, biluțe de cacao etc)
  • cartoful copt sau alte legume preparate termic
  • marul copt, bananele, afinele
  • carnea slabă fiarta
  • supa de legume
  • painea prăjită/ sticks-urile/ covrigeii cu sare/ biscuiții (fără cremă).

 

Ce alimente ar fi bine să evitați cel puțin până la normalizarea scaunului și înca 1-2 zile în plus:

  • grăsimile (prăjelile, smântâna, uleiurile); puteți, însă, să îi oferiți pâine cu puțin unt;
  • fructele (altele decât banana, mărul copt și afinele);
  • legumele crude;
  • dulciurile/ băuturile dulci și carbogazoase;
  • mâncărurile picante/ puternic condimentate;
  • alimentele tip fast-food, crănțănele, chips-uri și ce mai găsiți prin pungi foșnitoare cu arome-nțepătoare– înafară de sticks-uri cu sare, biscuiți simpli (multe dintre acestea ar fi bine să nici nu fie prezente în mod normal în alimentația copilului dvs).

 

Despre lapte

Copilul alăptat este bine să fie alăptat în continuare, eventual mese mai frecvente și mai scurte; dacă nu tolerează altceva decât laptele de mamă pe perioada bolii, este în regulă să sugă, asta aducându-i un aport și de lichid, dar și de săruri și glucide. Evident că dacă de zile în șir, copilul dvs trăiește doar cu laptele ce-l mănâncă de la sân, este momentul să vă prezentați la un consult.

Dacă cel mic este de obicei hrănit cu formulă de lapte (standard), nu se recomandă să o schimbați cu una delactozată doar în cazuri speciale și indicate de medic (o diaree care se prelungește peste 7 zile sau care e agravată de consumul de lapte normal, motive care oricum necesită un consult). 

 

Alte medicamente

Copilul cu febră înaltă este bine să beneficieze de tratament care să îi scadă temperatura, mai ales dacă aceasta îi produce disconfort. Despre managementul febrei am scris aici. Nu uitați că un copil cu diaree nu trebuie să primească tratamente sub forma de supozitor.

Afinele sunt cunoscute pentru efectul lor de legare a scaunului. La fel racecadotrilul (cunoscut sub numele de Hidrasec®) este foarte util în diareea cu scaune apoase. Tasectanul®, care este o gelatina cu amidon, ramane în tubul digestiv formând o peliculă protectoare și absoarbe microbii, reducând numărul scaunelor. Cam pe același principiu funcționează Smecta®, care este o argilă ( îmi aduc aminte cu groază când a apărut și mama mă tot îmbia să-l iau, parcă mâncam nisip…dar sunt copii care îl acceptă și pentru care eu am un respect profund! nu vă forțați copiii să ia aceste mediamente, folosiți arta negocierii; dacă nu doresc nicicum și noi îi forțăm, își vor face greață și vor vărsa, exact ce dorim să evităm). Un beneficiu în plus poate fi adus de probiotice.

Un medicament despre care aș vrea să uităm în tratamentul copiilor (mai ales a celor mai mici) este loperamidul (Imodium®); acesta este un medicament care reduce mișcările intestinului, iar când avem o diaree infecțioasă noi vrem să eliminăm microbul, nu să îl păstrăm mai mult timp în intestin. Riscul cu acest medicament pe o diaree infecțioasă este ca în colon să se tot acumuleze toxine și el să facă „poc”. Loperamidul se administrează doar la copii mari și adulți, de preferat la indicația medicului, fiind util, de exemplu, în diareea din sindromul de colon iritabil.

Ce motive ar trebui să vă ducă/ readucă la medic:

  • vărsături repetate cu imposibilitatea de a mai rehidrata copilul acasă sau copilul refuză să bea lichide mai multe ore;
  • când în scaun vedeți sânge sau puroi;
  • scaunele devin mai frecvente și mai voluminoase;
  • diareea persistă peste o săptămână;
  • copilul nu a mai urinat de mai bine de 6-8 ore dacă e sugar/ copil mic, 10-12 ore dacă e copil mai mare;
  • copilul este apatic, somnolent, nu îl puteți trezi (aici e de sunat la 112) sau, dimpotrivă, este agitat sau are un comportament neobișnuit;
  • bebelușii, mai ales cei sub 3-4 luni;
  • dacă la câteva zile după un episod de diaree (de obicei cu sânge), copilul devine apatic, palid și nu mai urinează (consult de urgență).

Bibliografie:

Bourrillon A, Pédiatrie pour le practicien; 6e édition. Paris Elsevier Masson. 2011

Guarino A, Ashkenazi S, Gendrel D, Lo Vecchio A, Shamir R, Szajewska H. European Society for Pediatric Gastroenterology, Hepatology, and Nutrition/European Society for Pediatric Infectious Diseases Evidence-Based Guidelines for the Management of Acute Gastroenteritis in Children in
Europe: Update 2014 JPGN 2014;59: 132–152

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Sunt pediatru în cadrul Spitalului Regina Maria din Cluj iar pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor.  Mă găsiți pe facebook, la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

5 + 11 =

De bun simț despre vărsături, diaree și deshidratare

De bun simț despre vărsături, diaree și deshidratare

De bun simț despre vărsături, diaree și deshidratare

O problemă cu care aproape orice părinte cred ca s-a confruntat este apariția diareei, însoțită sau nu de vărsături și febră. În acest articol voi explica ce sunt acestea și când ar trebui să ne îngrijorăm și să ne prezentăm la medic sau când putem încerca să tratăm copilul acasă. Despre măsuri și dieta din gastroenterocolită am scris aici. Aceste articole nu conțin informații exhaustive, ele conțin, cum spune și titlul, lucrurile de bun simț, problemele frecvente.

 

Există mai multe cauze pentru care un copil ar putea să verse, de la cele mai banale (o indigestie, o infecție în gât), până la cele mai serioase și amenințătoare de viață (apendicită, presiune crescută la nivelul cutiei craniene). Totuși, când vărsăturile vin la pachet cu febră și diaree,mai ales dacă mai există persoane în preajma copilului cu aceleași simptome, de cele mai multe ori avem de-a face cu o infecție digestivă, adică o gastroenterocolită sau enterocolită.

 

Vărsăturile presupun ca alimentele/ lichidele din stomac (în rare cazuri din intestin) să se întoarcă prin esofag și copilul să le exteriorizeze pe gură. Ele presupun un efort de vomă, de multe ori și greață înainte, mai ales dacă sunt de cauză digestivă. Acestea trebuie diferențiate de regurgitări, despre care am scris aici.

 

Dacă copilul a vărsat de 1-2 ori, nu trebuie să îl luăm pe sus și să fugim la urgență. Există, totuși câteva semne de alarmă care impun să consultăm medicul mai urgent sau nu, în funcție de gravitate. Printre acestea se numără:

  • Vărsături multiple, care par să nu se mai oprească și care ne fac imposibilă rehidratarea copilului acasă;
  • Vărsături însoțite de dureri intense de cap, copilul e apatic și deranjat de lumină sau de sunete sau, dimpotrivă, e agitat, are mișcări sau comportament bizar;
  • Vărsături însoțite de dureri abdominale, care se manifestă diferit în funcție de vârstă (copilul mai mare vă spune că îl doare și stă ca un covrig; bebelușul urlă și devine palid și, după o criză de genul, e epuizat și se înmoaie)
  • Vărsături însoțite de scaune multe, apoase și voluminoase sau scaune cu sange (chiar dacă sunt doar 2-3… sângele în scaun este mereu motiv de consult imediat);
  • Vărsături însoțite de dificultăți de respirație.

 

Diareea reprezintă o modificare a consistenței scaunelor și a frecvenței lor. Aceste pot fi mai moi sau de-a dreptul apoase, încât să se absoarbă în scutec. Legat de număr, mereu a fost greu de stabilit de la câte scaune în sus vorbim despre diaree, dar se spune că dacă sunt mai mult de 3 în 24 de ore, însoțite și de modificarea consistenței, putem spune fără probleme că vorbim despre diaree. Ce ne mai ajuta este comparația cu scaunul pe care copilul îl are de obicei.

 

Un caz aparte îl reprezintă bebelușii în primele luni de viață, în special dacă sunt alăptați, deoarece ei pot avea chiar 8-10 scaune/ zi (după fiecare masă), o parte grunjoasă (cu mici bobițe deschise la culoare), o parte mai apoasă care chiar se absoarbe în scutec și aspectul acesta să fie perfect normal. La ei ne ghidăm după schimbarea aspectului scaunului și dacă apar și alte simptome (febră, somnolență sau agitație, probleme de alimentație).

 

Diareea apare deoarece la nivelul intestinului ajung microbi (de cele mai multe ori virusuri) care se lipesc de mucoasa intestinului sau pătrund în peretele acestuia și bulversează niște procese, încât intestinul începe să secrete prea multă apă sau se distrug celule. O diaree infecțioasă „obișnuită” durează sub o săptămână. Evoluția naturală spre bine nu e bruscă (azi copilul are 10 scaune apoase și maine va avea 2 normale), ci de regulă se ameliorează treptat, scaunele încep din apoase să devină mai legate și mai puține, ca în termen de câteva zile lucrurile să meargă gradual spre bine. Nu este, însă, la fel, cu vărsăturile. Acestea e bine să se oprească cu totul; eventual, pe parcursul bolii, chiar dacă copilul mai prezintă un episod de vărsătură, acesta să fie izolat și să poată primi în continuare lichide și alimente pe guriță.

 

 

Când ne îngrijorează diareea și trebuie să ne prezentăm la medic imediat?

  • Când în scaun vedem sânge sau puroi;
  • Când scaunele sunt abundente și numeroase și copilul pare să piardă mai mult decât putem noi să compensăm cu lichidele pe guriță/ de fiecare dată când îi dăm să bea ceva el are scaun;
  • Când diareea e însoțită de febră înaltă sau de vărsături care nu se mai opresc și copilul nu mai poate fi hidratat acasă;
  • Când copilul este cu dureri mari de burtică ce nu se calmează după o doza de antialgic (de exemplu, Paracetamol);
  • Când copilul are o stare generală proastă sau e somnolent, apatic, refuză lichidele;
  • Când simptomele de boală apar după întoarcerea dintr-o țară tropicală (în acest caz vă recomand să vă prezentați direct într-un serviciu de Boli Infecțioase, dacă există unul în apropierea localității în care vă aflați);
  • Dacă la câteva zile după un episod de diaree (de obicei cu sânge), copilul devine apatic, palid și nu mai urinează ( complicația la care mă gândesc aici este sindromul hemolitic-uremic, o urgență majoră pentru care copilul trebuie să ajungă cât mai repede într-un serviciu de nefrologie/ pediatrie în care se face dializă).

 

Deshidratarea nu este o boală în sine, ea este o consecință: pentru că lichidele au ieșit din corp în cantitate prea mare (prin vărsături sau scaune) și/ sau copilul nu a putut să bea cât a avut nevoie, volumul de apă din corp începe să scadă, astfel că nivelul de hidratare e scăzut. Trebuie să ținem cont că nu se pierde doar apă, ci se pierd și săruri (sodiu, potasiu, clor, etc) și glucoză, care este combustbilul pentru funcționarea celulelor. Din acest motiv, în aceste situații este bine să nu administrăm doar apă, ci și săruri și glucide. Mai multe detalii despre soluții găsiți aici

Cum ne dăm seama că un copil este deshidratat?

  • i se usucă buzele, dar și mucoasele, adică vedeți că are mai puțină salivă și când plânge nu mai are lacrimi;
  • urina e mai închisă la culoare și e mai puțină (dacă la bebe au trecut mai mult de 6-8 ore de când ați schimbat un scutec cu urină sau la un copil mai mare, dacă n-a mai urinat în ultimele 10-12 ore, este cazul să vă prezentați la medic);
  • la bebelușii cu fontanela deschisă (moalele capului), o putem simți că e mai deprimată, mai escavată; 
  • mai sunt și alte semne, dar de obicei când acestea apar, deshidratarea e severă și ele sunt constatate de către medic: pielea uscată și pliu persistent (când luam pielea între degete și apoi o lăsăm, ea revine rapid la forma inițială; o piele deshidratata va ramane pliată timp de câteva secunde), inima bate mai repede și tensiunea arterială e scăzută.

Rețineți:  salivă puțină, fără lacrimi, urină concentrată. 

Când aveți semnele de mai sus, aveți toate motivele să vă prezentați la medic.

Când sunt scaune puține/ zi care nu au sânge, copilul bea și starea lui e bună/ mediocră, dar nu foarte proastă, putem încera să gestionăm acest episod acasă, urmărindu-l cu atenție. Despre cum gestionăm gastroenterocolita am scris aici.

Rămâneți sănătoși și hidratați! 🙂


Bibliografie:

Bourrillon A, Pédiatrie pour le practicien; 6e édition. Paris Elsevier Masson. 2011

Guarino A, Ashkenazi S, Gendrel D, Lo Vecchio A, Shamir R, Szajewska H. European Society for Pediatric Gastroenterology, Hepatology, and Nutrition/European Society for Pediatric Infectious Diseases Evidence-Based Guidelines for the Management of Acute Gastroenteritis in Children in
Europe: Update 2014 JPGN 2014;59: 132–152

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Sunt pediatru în cadrul Spitalului Regina Maria din Cluj iar pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor.  Mă găsiți pe facebook, la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

13 + 14 =

Epistaxisul sau când ne curge sânge din nas

Epistaxisul sau când ne curge sânge din nas

Epistaxisul sau când ne curge sânge din nas

Hemoragia de la nivelul nasului poartă numele de epistaxis. El nu este o boală în sine, ci un semn. Apare destul de frecvent la copii și de obicei sperie persoanele din jur. Dar în peste 90% din cazuri este inofensivă și nu ascunde nimic deosebit în spate. Evident că poate să apară și în boli care afectează coagularea, după traumatisme mai grave, dar atunci curge sânge mult, uneori chiar pe ambele nări și apare împreună cu alte semne (mici hemoragii și la nivelul pielii/ gingiilor, ganglioni măriți, creșterea în volum a ficatului sau a splinei etc). Mai poate să apară și pe parcursul tratamentului cu anticoagulante, o situație însă rară la copil.

Acest articol este mai ales despre sângerările ușoare, banale am putea spune, dar care îngrijorează anturajul. Ele apar de obicei de pe la 3 ani și încep să fie mai rare după vârsta de 8-10 ani, băieții sunt mai predispuși decât fetele și frecvent aceste sângerări se repetă (situație pe care o numim epistaxis recidivant), dar sunt în cantitate mică (picături, nu șiroaie) și se opresc de la sine sau cu mici intervenții (pensarea nasului).

 

De ce apare epistaxisul

La nivelul mucoasei nazale ( căptușeala nasului) există o zonă plină de mici vase de sânge, zonă care se numește, intuitiv, pata vasculară. Pentru că vasele acestea au perete subțire, el se mai poate rupe și atunci apare sângerare.
Ea poate să apară în mod spontan, fără să o putem lega de vreun factor declanșator (situație pe care o numim epistaxis idiopatic), sau în anumite contexte, dintre cele mai variate:

  • După un mic traumatism (fie că aveți un copil care se scobește în nas sau a primit o minge în figură);
  • În timpul răcelilor, când copiilor le curge nasul, suflatul frecvent sau chiar virusul în sine pot produce o mica sângerare;
  • La schimbarea temperaturii (iarna, când trecem de la rece la cald/ invers) sau la modificări de presiune (plonjatul în apă, zborul cu avionul); sau dacă aerul respirat este foarte uscat;
  • La copii cu rinită alergică;
  • Copiii cu constipație, care, prin faptul că se chinuie să facă scaun ( se screm, adică) le crește mult și repetitiv pesiunea din partea de sus a corpului și atunci vasele fragile se sparg;
  • Corpi străini introduși în nas (aici, the sky is the limit, de la piese de jucărie la boabe de tot felul, nasturi etc.);
  • Atenție de folosirea picăturilor pentru nas, mai ales a celor cu substanțe decongestionante! Folosite mai mult decât este cazul, acestea irită mucoasa și o fac mai fragilă.

 

 

Primele măsuri în epistaxis

Când eram mică și unui coleg îi curgea sânge din nas, educatoarea îl întindea pe spate și îi ridica brațul de pe partea cu nara sângerândă (nu am înțeles niciodată ce treabă avea ridicatul brațului cu oprirea sângerării, dar așa făcea toată lumea…și culmea, funcționa 🙂 pentru că s-ar fi oprit de la sine, oricum). Contrar acestui obicei, astăzi facem 3 pași simpli și logici:

  1. Așezăm copilul pe un scaun cu capul ușor aplecat în față, ca sângele să iasă din nas, nu să curgă pe gât în jos și copilul să îl înghită. În felul acesta, putem aprecia și cât de mult sânge a curs (plus că sângele irită stomacul și copilul varsă, ne complicăm și mai tare viața).
  2. Îl încurajăm să sufle nara cu pricina, deoarece acolo sunt cheaguri de sânge și ele întrețin sângerarea;
  3. Pensăm nasul, adică îl prindem între degetul mare și arătător și strângem ușor exact la granița dintre partea dură a nasului și partea moale, timp de 10 minute. Este bine să nu tot decomprimăm nasul, curioși fiind dacă s-a oprit sângerarea, ci să ținem presiunea continuă timp de 10 minute, pentru că formarea cheagului are nevoie de acest interval. Dacă sângerarea nu se oprește dupa 10 minute, îi mai dăm o șansă, cu alte 10 minute de compresie.

 

Măcar în primele 24 de ore după un asemenea episod este bine să evităm zbenguiala, încurajând copilul să aibă activități mai domoale (citit povești, colorat, jocuri care nu presupun multă mișcare), să evităm băile și lichidele fierbinți, suflatul puternic al nasului sau săpăturile arheologice cu degețelele prin nas.

 

 

Când este de mers la medic și la ce să ne așteptăm

Dacă sângerarea nu s-a oprit după 10+ alte 10 minute de compresie, este timpul să vă adresați unui serviciu de urgență. Acolo cel mai probabil se va face un tamponament anterior, adică se va introduce prin nas o fașă lungă cu ajutorul unei pense, care să oprească această sângerare. Este posibil ca medicul să considere că este necesar și un tratament antibiotic pentru a preveni suprainfecția. Meșa respectivă se ține pe loc o zi sau mai mult, în funcție de cum consideră medicul care examinează și tratează copilul.

 

 

Sunt utile analizele de sânge sau alte investigații?

În majoritatea cazurilor de epistaxis, adică cele în care sângerarea se oprește de la sine, chiar dacă se repetă, nu sunt indicate analize care să verifice coagularea sangelui. Acestea sunt indicate atunci când, pe lângă epistaxis, avem și alte semne: peteșii, vânătăi, ganglioni mari etc, dar atunci, cel mai probabil, nu mai vorbim despre un banal epistaxis, ci despre altă boală.
Dacă hemoragia a fost abundentă, copilul e palid și are semne că volumul lui de sânge chiar a scăzut, atunci se iau analize și pentru aprecierea gradului de anemie.

În caz de epistaxis recidivant, ne e de mare ajutor un consult ORL, deoarece, prin instrumentele de care dispune medicul ORL-ist, el poate vedea cel mai bine cum arată mucoasa nasului, dacă este sau nu vreun corp străin uitat de vreme pe acolo (în acest caz, de cele mai multe ori secrețiile din nas sunt urât mirositoare) și tot cu el puteți discuta dacă este utilă cauterizarea petei vasculare, pentru a preveni viitoarele sângerări.

 

În încheiere, reținem că:
Sângerările nazale sunt de cele mai multe ori ușoare;
Primul ajutor de dat acasă presupune 3 pași simplii: capul aplecat în față, suflam nasul și apoi îl pensăm 10 minute,
Analizele de sânge nu sunt recomandate de rutină;
Dacă sângerarea se repetă, este util un consult ORL.

 

Să fiți sănătoși și bine informați!


Bibliografie:

https://www.rch.org.au/kidsinfo/fact_sheets/nosebleeds/

Surse foto:

https://www.rch.org.au/kidsinfo/fact_sheets/nosebleeds/

https://www.medicalnewstoday.com/

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Sunt pediatru în cadrul Spitalului Regina Maria din Cluj iar pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor.  Mă găsiți pe facebook, la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

3 + 2 =

Care e treaba cu regurgitatul bebelușilor?

Care e treaba cu regurgitatul bebelușilor?

Care e treaba cu regurgitatul bebelușilor?

Mulți părinți de bebeluși se sperie când văd că din gurița copilului iese lapte, imediat sau la distanță de masă, însoțit sau nu de râgâială… și spun, cu o grimasă terifiată că bebe varsă. Este bine să știm diferența dintre regurgitație și vărsătură, mai ales pentru că regurgitația e de cele mai multe ori un fleac, pe când vărsăturile indică o problemă mai serioasă și ne obligă să consultăm medicul cât mai repede. 

Când un copil regurgitează, de regulă face un „bâc” și îl vedem că scoate și puțin lapte pe guriță, lapte mai proaspăt sau mai digerat, în funcție de cât timp a trecut de la ultima masă. 

 

 

Ce sunt reguritațiile și de ce apar?

 

Regurgitațiile, în cele mai frecvente cazuri, sunt un fenomen fiziologic la vârstă mică, adică normal, și apar dintr-un motiv foarte logic: între esofag și stomac avem un sfincter (o ușă), care nu permite alimentelor să se întoarcă în esofag, chiar dacă stăm cu capul în jos (nu încercați neapărat asta acasă după o masă copioasă!). Însă la bebeluși sistemul acesta de închidere este imatur și are nevoie de câteva luni bune pentru a se dezvolta complet, așa că până atunci, uneori laptele se mai întoarce și bebelușul îl exteriorizează pe guriță, fenomen pe care îl numim reflux gastroesofagian (reflux, pentru că se întoarce, gastro – stomac și esofagian- esofag). Ce e important este că, spre deosebire de vărsături, regurgitatul nu este însoțit de greață și efort de vomă. Cum spuneam, e un „bâc”. 

O altă îngrijorare este legată de cantitate. „A vărsat tot ce a mâncat!” O colegă de-a mea a făcut un experiment pentru a demonstra părinților ce înseamnă o pată de 30 ml de lapte, vărsându-l pe un cearșaf de hârtie… A umplut patul de consultație. Așa că o pată de câțiva cm pe cearșaf/ haina lui bebe sigur nu înseamnă mai mult de 5-10 ml, cu indulgență. Găsiți postarea aici. Și nu, bebe nu necesită refill după, sigur nu se va deshidrata de la pierderea unei cantități așa de mici.  

 

 

Când ar trebui să ne îngrijoareze aceste regurgitări?

 

Într-adevăr, există și situații în care regurgitatul sare calul și poate fi semn de reflux gastroesofagian patologic sau alergie.

Când bebe urlă de durere când regurgitează, când stă la orizontală, se arcuiește pe spate, când mesele sunt un chin, pe parcursul lor plânge și e foarte agitat, când nu crește bine în greutate, când, pe lângă aceste episoade frecvente, are asociate leziuni pe piele sau scaune modificate.

Și, evident, dacă după un episod de regurgitare, se îneacă, nu mai respiră și se albăstrește, facem manevrele de prim ajutor (îl întoarcem pe burtă, ținându-l pe antebrațul nostru sau pe picioare, îi sprijinim mandibula și îi aplicăm 5 lovituri…destul de puternice…între omoplați- un video explicit găsiți aici; fără îndoială că dacă nu își revine, sunăm la 112*).

Și ne mai îngrijoarează regurgitatul când, de fapt, nu e regurgitat, ci e vărsătură, adică îl vedem pe bebe că face un efort înainte de a da afară conținutul gastric, ( unii bebeluși își fac greață, dar e un semn subtil), e mai apatic după, eventual are și alte simptome (febră, diaree) și repetă procesul, mai ales dacă încercăm să îl dăm din nou să bea.

Acestea ar fi câteva motive să consultați un medic, vărsăturile fiind chiar motiv să vă prezentați în urgență. 

 

 

Putem face ceva pentru a-l ajuta pe bebe să nu mai regurgiteze asa frecvent?

 

Da și nu (iubesc răspunsul ăsta clar!)

Da: 

  • Putem, după masă, fie că bebe e hrănit la sân, fie că mănâncă cu biberonul, să îl ridicăm să râgâie (să eructeze, dacă vreți termenul medical). Îl luăm sus pe umăr/ pe pieptul nostru și îl batem pe spate, tot între omoplați și lovim ritmic și relativ cu putere ( să se audă puțin; mângâierile sunt drăgălașe dar ineficiente). Unii râgâie imediat, alții după 15-20 de minute. Totuși, râgâitul nu e vital, dacă bebe doarme tun după ce a mâncat, sunt slabe șansă să îl supere ceva (aerul în stomac doare), așa că noaptea, când avem ochii cârpiți de somn și bebe a adormit, ne putem lipsi.
  • Se mai recomandă, tocmai pentru evitarea regurgitatului, să nu îl prea manevrăm pe bebe după ce a mâncat; nu mă refer că nu îl putem muta în pătuț sau dacă are scutecul plin cu scaun să îl lăsăm așa cu orele, dar e bine să evităm avionașul și „hopa sus!”, chiar dacă pe el îl distrează teribil asta. Și am mai găsit ceva interesant, un mod diferit de schimbare a scutecului (găsiți instrucțiunile aici).
  • Dacă avem un copil alăptat care în timpul suptului pare că înghite „ca haplea”, e bine să verificăm dacă reflexul de ejecție a laptelui din sân nu e prea puternic, adică laptele, în loc să vină așezat și liniștit, țâșnește cu putere în gurița copilului și el se luptă cu acest jet. Mai multe pe această temă vor apărea în curând într-un articol dedicat. 
  • Pentru copiii hrăniți cu biberonul, chiar dacă ei sunt capabili să mănânce 120 ml în 5 minute, e foarte posibil ca înghițitul acesta continuu, fără un pic de pauză, să creeze discomfort (trebuie să ne punem mereu în situația lor: oare noi cum ne-am simți dacă am mânca masa de prânz, 2 feluri și desert, în 5 minute? Probabil balonați și irascibili.) Așa că putem crește durata mesei cu biberonul la măcar 20 de minute: îi dăm 3-4 înghițituri, apoi scoatem tetina din guriță, respirăm, povestim, mai dăm 3-4 înghițituri și tot așa; pentru a evita înghițitul de aer în timp ce scoatem/ reintroducem tetina în guriță, putem ține biberonul înclinat, încât vârful tetinei să fie mereu plin cu lapte… și ne mișcăm repede. 

Nu:

  • Există așa numiții happy spitters ( „scuipătorii fericiți”), care regurgitează toată ziua bună ziua, dar cresc văzând cu ochii, sunt veseli și nu par să fie deranjați de nimic. Asta e, spălăm hainele mai des, dar nu avem motive să intervenim în vreun fel. 

Să fiți sănătoși!


 *măsurile de prim ajutor nu sunt obiectul acestui articol; pentru acelea vă încurajez și acum, cum o fac mereu, să mergeți la cursuri de prim ajutor!

Sursa foto: https://childrensmd.org

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Sunt pediatru în cadrul Spitalului Regina Maria din Cluj iar pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor.  Mă găsiți pe facebook, la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

3 + 1 =

Fimoza- mit sau realitate?

Fimoza- mit sau realitate?

Fimoza- mit sau realitate?

Autor: Dan Andriuc

Una dintre grijile cel mai frecvent întâlnite în rândul mamelor sau bunicilor de băieți (încă nu se știe de ce tații nu par îngrijorați de acest aspect) este să afle dacă aceștia au sau nu fimoză. În general se prezintă la camera de gardă sau în ambulator chiar din primele săptămâni după naștere pentru a lămuri această problemă.

 

Fig. 1: Fimoza fiziologică

 

Răspunsul este în majoritatea cazurilor pozitiv: „Da, copilul dumneavostră are fimoză, dar… este fiziologică pentru vârsta lui.” Până la vârsta de 3-4 ani, majoritatea băieților au fimoză, orificiul prepuțial fiind strâmt în mod natural, uneori existând chiar și aderențe între prepuț și gland (aderențe balano-prepuțiale), iar decalotarea este imposibilă.

 

 

Fig.2: Leziune produsă de decalotarea forțată

Recomandările actuale contraindică decalotarea forțată deoarece pot apărea mici “fisuri” (plăgi superficiale) la nivelul tegumentului prepuțial. Acestea se vor vindeca prin cicatrizare, cu apariția unui țesut fibros, inextensibil, crescând astfel riscul de apariție a fimozei cicatriciale, care va necesita de cele mai multe ori tratament chirurgical.

 

 

Fig. 3 Depozite de smegmă

 

Unii părinți se mai prezintă îngrijorați la camera de gardă pentru că au observat apariția unei formațiuni albicioase, a unei „pungi cu puroi” sau a unui chist albicios la nivelul penisului.

De fapt acestea reprezintă depozite de smegmă– o substanță urât mirositoare, de culoare alb-gălbuie, formată din celule epiteliale moarte și sebum care ajută de cele mai multe ori la separarea treptată a aderențelor dintre gland și prepuț (aderențele balano-prepuțiale).

 

 

 

Există și cazuri în care se indică tratament medicamentos/chirurgical înainte de împlinirea vârstei de 3-4 ani:

  • Fimoze strânse – orificiul prepuțial este punctiform, copilul prezintă dureri la micțiune, jetul urinar este subțire/filiform. În aceste cazuri, din cauza faptului că prepuțul acționează ca un obstacol, există riscul apariției infecțiilor urinare precum și a altor a

    Fig.4 Balanita xerotica obliterans

    fecțiuni ale aparatului urinar.
  • Investigații urologice (cistoscopie, cistografie etc)- meatul urinar nu este vizibil/accesibil.
  • Fimoza cicatricială – decalotări forțate în antecedente sau infecții locale repetate care au favorizat apariția țesutului fibros inextensibil.
  • Balanita xerotica-obliterans

 

 

Tratamentul fimozei poate fi medicamentos (îndeosebi în cazul fimozelor largi) prin aplicații locale de corticoizi pentru o perioadă de 4 săptămâni sub îndrumarea și supravegherea medicului.

Tratamentul chirurgical necesită de obicei spitalizare de o zi. Recuperarea postoperatorie este rapidă, durerile/usturimile locale sunt minime, apărând la primele micțiuni și fiind ameliorate de tratamentul antialgic local și sistemic, copilul fiind externat în ziua operației dacă nu există alți factori de risc. După câteva zile, când edemul local postoperator s-a retras, chirurgul pediatru va revedea copilul pentru a-l decalota, părinții fiind sfătuiți să efectueze ulterior această manevră la fiecare băiță, reducând astfel riscul reapariției aderențelor balano-prepuțiale.
Firele de sutura folosite sunt resorbabile, astfel că nu trebuie suprimate. Riscurile intervenției chirurgicale sunt ca pentru orice intervenție chirurgicală, de la hemoragie locală, infecție, vindecarea cu o cicatrice care împiedică în continuare decalotarea, la complicații mai grave cum este necroza glandului.

 

În concluzie, majoritatea cazurilor de fimoză sunt fiziologice și este bine să nu intervenim, așteptând ca timpul să își spună cuvântul. Dacă totuși, sunteți îngrijorați sau copilul dumneavoastră prezintă simptomele pe care le-am descris mai sus, este bine să vă adresați unui chirurg pediatru pentru consult și, la nevoie, tratament de specialitate.

Dan Andriuc este medic specialist Chirurgie Pediatrică la Spitalul Clinic Municipal “dr Gavril Curteanu” din Oradea


Surse foto:

Fig.1: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK525972/

Fig.2: https://www.simshospitals.com/foreskin-problems-boys/tightforeskin/

Fig.3,4,5: http://www.paediatricsurgery.co.nz/phimosis.html ,  http://www.mjdrdypu.org/article.asp?issn=0975-2870;year=2014;volume=7;issue=1;spage=98;epage=99;aulast=Sali;type=3

 

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Sunt pediatru în cadrul Spitalului Regina Maria din Cluj iar pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor.  Mă găsiți pe facebook, la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

4 + 6 =

Convulsiile febrile: ce sunt și cum să reacționăm în fața lor

Convulsiile febrile: ce sunt și cum să reacționăm în fața lor

Convulsiile febrile: ce sunt și cum să reacționăm în fața lor

Inofensive dar impresionante, cam așa putem descrie convulsiile febrile. Îmi mențin teoria că atunci când începem să cunoaștem un lucru, ajungem să ne temem mai puțin de el. Așa că am găsit oportun să abordez și acest subiect, mai ales pentru că am văzut părinți luând decizii impulsive și periculoase în plină stare de panică sau fiind terifiați de gândul că vor avea un copil cu epilepsie. 

 

Ce sunt convulsiile febrile?

Convulsiile, în general, reprezintă o activitate electrică haotică la nivelul creierului  și care determină organismul să reacționeze într-un fel neobișnuit și ieșit din context. Convulsiile febrile (CF), în particular, reprezintă apariția acestei activități haotice în contextul febrei, mai ales când temperatura este în curs de creștere. Tocmai din această cauză nu le prea putem anticipa și nu le prea putem preveni, pentru că în momentul 0 copilul era bine, a crescut temperatura și el a făcut convulsia și abia apoi am descoperit că, de fapt, avea febră. Tipice sunt convusiile generalizate, tonico-clonice, adică în primă fază copilul devine țeapăn (tonic), își întinde mâinile și picioarele, dacă era în picioare poate să cadă, după care are mișcări ritmice ale membrelor (clonice), poate să dea ochii pe spate, să piardă urină sau scaun, poate scoate sunete ciudate și se poate albăstri în jurul guriței.

Deși par că durează o veșnicie, în realitate majoritatea sunt foarte scurte, durând maxim un minut, unele se pot întinde până la 5 și chiar 15 minute. 

Vârsta la care apar este între 3 luni și 5 ani, fiind mult mai frecvente între 12 și 18 luni, când, de fapt, copiii au și multe episoade de infecții virale. 

După convulsie, copilul trece printr-o fază care se numește post-ictală sau post-critică, în care e mai somnolent, mai puțin „el însuși” și care durează până la o oră. Dacă cumva s-a intervenit cu medicație anticonvulsivantă (ați chemat ambulanța sau stați peste drum de spital), copilul va fi bleguț mai multe ore și chiar va dormi. 

Ce e important de reținut este că, așa cum spuneam chiar în introducere, CF sunt inofensive, ele nu lasă sechele, copilul se va dezvolta ulterior absolut normal. 

 

Sunt convulsiile febrile un semn de infecție gravă?

Nu! Ele apar cel mai frecvent în boli virale „banale”, cum sunt răcelile sau enterocolitele. Bineînțeles că un copil cu o infecție gravă de tipul meningitei poate să prezinte convulsii, dar după episod el nu va fi bine, merci, revenindu-și la starea inițială, cum fac copiii cu CF simple și va avea un examen clinic în general și neurologic în particular modificat. Medicul care va consulta copilul va putea să facă diferența între o convulsie simplă ( e generalizată, durează sub 15 minute, nu recidivează în următoarele 24 de ore ) și una complexă ( este focală, adică mișcările ciudate apar doar la o mânuță/ picioruș, nu la tot corpul, durează peste 15 minute și mai apare încă o convulsie în următoarele 24 de ore). Tot în timpul consultului, există șanse mari să se găsească și sursa febrei (un gât roșu, o otită) sau să îl ajutați dvs pe medic cu informații din istoricul recent al copilului (de exemplu, prezența diareei). Totuși, dacă febra e recentă, e posibil să nu se găsească sursa infecției și abia în zilele următoare să se contureze tabloul tipic unei anumite boli infecțioase.

O CF complexă, un examen neurologic care iese din limitele normalului sau apariția convulsiilor la copilul sub un an impun investigații suplimentare și internare cel puțin pentru supraveghere. În România suntem mai precauți, internăm cam toate cazurile, pe când vesticii sunt mai relaxați: dacă s-au asigurat că a fost o convulsie simplă, copilul e bine în momentul consultului și părinții s-au liniștit și au înțeles ce au de făcut în continuare acasă, familia se poate întoarce la domiciliu cu recomandări și suprveghere. Ce am mai văzut practicându-se și este total nejustificat este tratamentul antibiotic obligatoriu, uneori chiar la insistențele părinților, fără să existe nici măcar suspiciunea de infecție bacteriană. Antibioticul în viroze este inutil, face mai mult rău și în niciun caz nu tratează și nu previne CF! 

 

Convulsia febrilă = epilespie? 

Este un motiv de mare îngrijorare pentru părinți, însă vestea bună este că NU, prezența CF nu deschide ușa pentru apariția epilepsiei. Copiii de fel sănătoși, dar care au avut un episod de CF, au același risc de a face epilepsie ca populația generală. Riscul de epilepsie este mai mare atunci când în familie există antecedente de epilepsie, când copilașul are un retard neuro-motor sau când CF a fost complexă. Aceste situații particulare impun consult neurologic și investigații mai amănunțite. Dar, cum spuneam, majoritatea CF sunt simple.  

 

După un prim episod, există riscul de reapariție?

Cam 30% din copiii care fac CF au risc să le repete, lucru observat în special la copiii mai mici, ceea ce e oarecum logic, pentru că asta înseamnă că au mai mult timp până ajung la vârsta de 5 ani. Deci peste 1 din 7 copii nu le va mai repeta, un alt motiv să răsuflăm ușurați. 

 

Care sunt primele măsuri atunci când apare o convulsie (febrilă sau nu)?

  • punem copilul pe o suprafață plană, de regulă pe sol, într-un loc unde nu are riscul să se lovească de alte obiecte (picioare de pat, scaune, mese etc), întors într-o parte, și asta pentru că, dacă varsă, să nu aspire conținutul în plămâni, ci să îl dea afară;
  • încercăm să ne uităm la ceas, ca să putem aprecia cât a durat convulsia ( de regulă, panica e atât de mare, încât pare că trece o veșnicie până se oprește; s-a observat tendința clară a părinților de a supraaprecia durata, tocmai pentru că e un eveniment atât de impresionant);
  • nu încercăm să îi scoatem limba afară ca să nu și-o înghită (nu există riscul să și-o înghită în timp ce convulsionează, este doar un mit; apoi, încleștarea maxilarelor e așa de puternică, încât, fie ne mușcă de degete, fie își mușcă limba, un organ foarte vascularizat și inervat, așa că o să avem nu doar un copil care convulsionează, ci unul care și sângerează);
  • nu încercăm să îi introducem în gură medicamente, apă, lapte, etc (singura exepție este medicația anticonvulsivă, dar care nu se găsește la noi în forma de administrare orală);
  • nu îl pălmuim, nu îl scuturăm ( merge doar în filmele prost regizate, în realitate nu ajută la nimic, poate doar îi dă impresia părintelui că a făcut și el ceva… dar inutil);
  • sunăm la 112, mai ales dacă convulsia durează peste 2 minute; dacă aceasta s-a oprit între timp, ne prezentăm cât mai repede la medic;
  • cândva, în tot procesul aceasta, este oportun de măsurat temperatura corpului cu termometrul, nu cu mâna pe frunte și de administrat un antitermic, dacă copilul are febră ( informații generale despre febră găsiți aici iar despre măsurile de luat în caz de febră am scris aici); 
  • cele mai multe CF nu ajung aici dar, dacă convulsia se prelungește și ambulanța nu a ajuns, este momentul să începem manevrele de resuscitare, cu asigurarea căii aeriene, respiratiei și suportului circulator dacă copilul este in stop ( chiar dacă nu doresc nimănui să ajungă în această situație, este mai bine să ne pregătim de catastrofe, decât să le privim inerți cum ne schimbă viața; pentru acesta, vă încurajez să mergeți la cursurile de prim ajutor care se organizează în jurul vostru; vi-l recomand chiar pe cel care va fi în luna mai la Cuibul berzelor, susținut de medicii și paramedicii de la SMURD,  încă mai sunt locuri libere);
  • dacă sunteți în mașină sau pe stradă când are loc convulsia, asigurați-vă, în primul rând, că sunteți în siguranță, nu opriți în mijlocul drumului, trageți aer adânc în piept în timp ce parcați sau vă retrageți spre marginea șoselei/ trotuarului. Nu folosește nimănui să crească numărul de victime!

 

Pot să fac ceva ca să previn apariția CF?

Da și nu… Ce răspuns e ăsta?!

Am avea tentația să administrăm insistent antitermice, în ideea că, prevenind febra, prevenim apariția CF. Parțial e adevărat, o temperatură normală pune copilul la adăpost. Însă, cum spuneam și la început, CF apar de obicei în momentul de ascensiune a temperaturii și atunci, până ne-am prins noi că avem un copil febril, convulsia deja va fi apărut. Și mai știm bine că uneori, în ciuda administrării alternative de antitermice, temperatura oricum crește. De aici răspunsul ambiguu. Deși eu, personal, nu am văzut, colegii mai cu experiența mi-au povestit că au văzut copii intoxicați cu paracetamol, pentru că părinții erau terifiați de ideea unei noi CF, așa că au „asigurat afebrilitatea pacientului” până a ajuns în insuficiență hepatică. Dar noi nu o să facem asta, pentru că știm care sunt primele măsuri în caz de apariție a unei CF: 

  1. intindem copilul pe sol, pe o parte, îl ferim de lovituri;
  2. ne uităm la ceas și notăm durata convulsiei;
  3. sunăm la 112 sau, dacă criza a trecut, ne prezentăm la cel mai apropiat serviciu medical, nu înainte de a măsura temperatura și de a da antitermic dacă febra e prezentă. 

Deși sper să nu aveți nevoie de aceste informații, dacă situația o impune, vă doresc să vă fie de folos! 


Bibliografie

Kliegman RM, Stanton BF, St. Geme JW, Schor NF, Nelson Textbook of Pediatrics. 20th edition. Philadelphia: Elsevier. 2016

Bourrillon A, Pédiatrie pour le practicien; 6e édition. Paris Elsevier Masson. 2011

 

 

 

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Sunt pediatru în cadrul Spitalului Regina Maria din Cluj iar pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor.  Mă găsiți pe facebook, la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

15 + 4 =

De bun simț despre febră

De bun simț despre febră

De bun simț despre febră

Încep prin a spune că acesta nu este un articol exhaustiv despre febră ci este, așa cum o spune și titlul, ceea ce consider că este de bun simț de știut de către orice om despre apariția febrei și situațiile în care se impune consultul medical. Și nu este nici un articol despre copilul cu boli cronice, ci este despre copilul care este sănătos de fond. Despre ce avem de făcut când copilul are febră am scris aici. 

Febra este o creștere a temperaturii corpului peste 38°C când o măsurăm central ( în ureche sau intrarectal/ în funduleț) sau peste 37,5°C când o măsuram periferic, adică subraț/ pe frunte cu termometrele cu infraroșu. Cele două valori sunt diferite pentru că există o diferență de aproximativ jumătate de grad între temperatura perferică și cea centrală. Așa că, dacă o măsurăm central, luăm valoarea ca atare, dacă o măsurăm periferic, la valoarea obținută adăugăm 0.5°C.

Este un simptom care îi îngrijorează mult pe părinți, bunici, educatoare, încât a ajuns să se spună că există o fobie de febră, care îi împinge pe oameni să facă lucruri impulsive și uneori periculoase, cum ar fi să administreze medicație la o temperatură normală, să scufunde copilul în apă rece și altele. Poate dacă ajungem să înțelegem un lucru, nu ne mai este atât de frică de el. 

Așa că, să facem cunoștință cu doamna Febră. Organismul nostru a fost presetat din fabrică să funcționeze la o temperatură de aproximativ 36-37°C. Termostatul care păstrează această temperatură se numește hipotalamus și el dă indicații corpului. De exemplu, când ne e frig, tremurăm ca să producem căldură; când ne este cald, dimpotrivă, vasele se dilată, pielea se înroșește și transpirăm, toate în ideea de a răcori corpul. Când trecem printr-o infecție (cea mai frecventă cauză de febră), termostatul se resetează și urcă temperatura. Se pare că microbilor le place să trăiască la 37°C și prin creșterea temperaturii, corpul încearcă să le creeze un mediu ostil și să îi distrugă. Aceasta este o ipoteză pentru scopul febrei.  Febra nu este un dușman!

Este bine să nu ne dăm cu părerea despre febră doar verificând fruntea copilului, ci să o măsurăm cu termometrul. Asta pentru că feeling-ul nostru e unul subiectiv și pentru că o mare parte din căldură se elimină la nivelul capului (copiii mici au capul mare comparativ cu corpul), așa că fruntea ne poate părea caldă, dar în realitate copilul să nu aibă febră. Un alt motiv ar fi administrarea de medicamente: nu ar trebui să dăm Paracetamol, de exemplu, doar bazându-ne pe feeling, ci după ce am verificat că această febră presupusă chiar există. Iar pe medic îl ajută mult să știe dacă are în față un copil care chiar a avut febră acasă, temperatura a scăzut după antipiretice ș.a.m.d. 

Un alt lucru demn de menționat este că valoarea temperaturii nu ne indică gravitatea infecției. Putem avea viroze comune cu febră 40°C, la fel cum putem avea infecții bacteriene importante cu 38.2-39°C. În incheiere o să vă povestesc despre un băiețel cu febră mică și infecție mare.  

 

Când ar trebui să ne adresăm medicului? (nu este o listă exhaustivă!)

  • copilul cu vârsta sub 3 luni e deosebit de vulnerabil la infecții, că sunt bacteriene sau virale, așa că, și dacă l-ați văzut că are simptome de răceală, dacă are febră, nu stați pe gânduri;
  • pierderea conștienței și convulsiile sunt motive evidente de a apela 112;
  • un copil cu față palidă, buze vinete și pielea de pe trunchi și membre ca marmura e un copil care tolerează prost febra (majoritatea au o infecție bacteriana, dar am văzut și copiii cu gripă care arătau așa);
  • când, pe lângă febră, are o erupție pe piele ( diferite pete, vezicule… bubițe, spus mai pe românește)- cu o mențiune: dacă a fost în contact cu un copil cu varicelă și are și el o erupție care seamănă cu varicela, dar boala e tolerată bine, copilul se hidratează, nu e neapărat nevoie să fugiți la urgențe, puteți să consultați medicul de familie;
  • când copilul e un pic mai mare și vă spune că îl doare capul și îl vedeți că îl deranjează lumina– poate fi un semn de meningită;
  • o febră izolată, care, deși durează de 2 zile, nu pare să fie însoțită de niciun alt simptom ( de obicei, când avem o răceală, de exemplu, nu avem doar febră, avem și un nas care curge, tuse, ne doare gâtul); când febra asta e singură, poate fi un semn de o infecție mai parșivă și care trebuie căutată de către medic;
  • când copilul nu a fost văzut încă de medic, dacă  febra persistă peste 2 zile la un copil mai mic (sub 2 ani) sau peste 5 zile la copilul peste 2 ani, chiar dacă avem acele simptome asociate despre care vorbeam mai sus;
  • un copil cu boli cronice (de rinichi, de inimă, etc);
  • când, pe lângă febră, asociază dificultăți de respirație, durere la urinat sau urina urât mirositoare, durere in fosa iliacă dreapta (locul unde se proiectează apendicele), pare să îl doară o mânuță sau un picioruș și nu rețineți să se fi lovit, etc. 
  • refuzul total al lichidelor– un copil cu febră este oricum mai vulnerabil la deshidratare, dacă nici nu bea, are toate (ne)șansele să ajungă ca o stafidă. 

În încheiere, o să vă spun povestea promisă: a venit într-o gardă de-a mea un băiețel adorabil de 11 luni, zâmbăreț și lipicios, dar cu febră izolată de vreo 3 zile, niciodată peste 39°C. Dacă l-aș fi văzut pe stradă aș fi zis: „Ce copil sănătos!”,dar pentru că avea febră de atâta timp, i-am făcut analize… și avea o frumoasă pielonefrită- infecție la rinichi (așa spun francezii când văd o boală ca la carte- une belle pyélo). Povestea are happy end, pentru că a primit tratamentul potrivit, s-a vindecat și a plecat acasă, nu inainte de a mima că îmi dă un pupic. Morala: dacă aveți un copil care se încadrează în criteriile enunțate mai sus, faceți o vizită la medic. 

Pentru măsurile de luat în febră și medicamentele care se administră, am scris aici. 

Să vă fie de folos!


Bibliografie:

Bourrillon A, Pédiatrie pour le practicien; 6e édition. Paris Elsevier Masson. 2011

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Sunt pediatru în cadrul Spitalului Regina Maria din Cluj iar pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor.  Mă găsiți pe facebook, la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

9 + 7 =

Ce facem când copilul are febră

Ce facem când copilul are febră

Ce facem când copilul are febră

Despre ce este febra și când o putem gestiona acasă vs. când e momentul să ne adresăm medicului am scris aici

Acest articol cuprinde primele măsuri ce le putem lua când copilul are febră, ce NU e de făcut în ciuda miturilor și câteva informații despre medicamentele pe care le putem utiliza. 

 

Ce să facem?

Chiar dacă cel mic are frison și s-ar ascunde sub plapumă, prima măsură este să îl dezbrăcăm fie în body, fie în maiou sau rămână doar în scutec, dacă și în cameră este foarte cald. În acest fel, ajutăm organismul să elimine căldura, fără să îi punem piedici. 

Pentru că spuneam că există riscul de deshidratare, vom administra lichide la temperatura camerei (deci nici reci, nici calde), câte puțin și des. Alegem lichidele preferate de copil. Dacă de luni de zile încercați să îl faceți să mănânce supa de broccoli, nu este acum momentul să profitați. Este bine să administrăm și dulce, și sărat și nu doar apă, ca să aibă un aport echilibrat de lichide, glucide și săruri. 

Dacă febra trece de 38.5°C și confortul copilului este afectat, putem administra medicamente antipiretice (anti- împotriva, pyro- foc). Ce înseamnă un confort afectat? Înseamnă un copil apatic, mai plângăcios, care ar sta mai degrabă în brațele părintelui decât să se joace sau care vrea să doarmă. Nu uitați, despre gravitatea febrei, cum e tolerată și când e de mers la medic am învățat din articolul De bun simț- despre febră! 

 

Ce să NU facem?

Nu înfofolim copilul și nu creștem temperatura în cameră, nu facem decât să îl supraîncălzim și să creștem temperatura corpului, exact ce nu ne dorim. Temperatura camerei ar trebui să fie îm jur de 20°C. (dacă este posibil). 

Nu îl frecționăm cu oțet sau alcool. Pielea lui oricum e vasodilatată, numai bine ca tot ce punem pe ea să se absoarbă cu rapiditate. Și pe lângă un copil febril, vom avea și un copil beat. Lăsând gluma deoparte, există descrise în literatură cazuri de come alcoolice secundare acestor practici, așa că e de evitat complet. 

Nu facem baie copilului febril. Asta pentru că s-a demonstrat o creștere a riscului de apariție a convulsiilor febrile, mai ales atunci când apa e mult mai rece decât temperatura corpului. Dacă temperatura trece de 40°C în ciuda medicamentelor administrate, atunci putem pune comprese cu apă călduță (acela este oricum un caz care ar trebui văzut de medic). Șocul prin diferență mare de temperatură nu e niciodată de dorit, plus că e inconfortabil. Evident că dacă boala a trecut sau are perioade din zi în care nu are febră, îi putem face baie/ duș. 

Nu îi dăm medicamente împotriva febrei preventiv. Ele sunt simptomatice, adică se adresează simptomului. Până când copilul nu are cu adevărat febră (măsurată cu terometru, nu cu mâna pe frunte), este inutil să îi dăm un medicament care să combată ceva ce el încă nu are. Și mai apre o problemă: când va avea cu adevărat febră, deja vom fi în deficit cu unul din medicamente, pentru că distanța dintre doze este prea mică.  

Nu administrăm antibiotice din proprie inițiativă. La noi încă se mai practică „Zinnatul de rezervă” din dulăpiorul cu medicamente, că nu știi niciodată când va fi de folos. Nu, majoritatea infecțiilor la copil sunt cauzate de virusuri, ce rol are un tratament împotriva bacteriilor aici? Nu, antibioticul are efecte adverse, ca orice medicament. Nu, tratamentul antibiotic ar trebui prescris și apoi urmărit de medic și ar trebui administrat doar când avem o dovada clară de infecție bacteriană. Singurele excepții sunt copiii cu malformații sau alte boli grave, care sunt oricum în evidența unui specialist sau copilul cu semne de sepsis, la care nu stăm să demonstrăm infecția, că putem pierde copilul (este un caz particular care este oricum gestionat în spital, deci nu ține de măsurile ce le pot lua părinții acasă).

 

Despre medicamentele care scad febra

La noi există 3 clase de medicamente care se pot administra în febră  Grosso modo, este Paracetamolul, Ibuprofenul și Metamizolul. În Vest, febra se gestionează foarte bine doar cu Paracetamol. Într-un an de zile în Franța, din sute de copii consultați, nu am indicat Ibuprofen pentru febră decât de vreo 2-3 ori, și și atunci cu cântec și acordul șefului de gardă. În rest, Paracetamol la 6 ore, măsurile generale de hidratare și mă asiguram că părintele a înțeles care sunt situațiile în care trebuie să reconsulte. 

Atenție la „numele de scenă” al medicamentelor! Panadol®, Efferalgan® și Sanador® au toate Paracetamol (de regulă, cutia e albastră), la fel cum Ibalgin® și Nurofen®au Ibuprofen (și ambalajul este roșu). Dacă ajungeți să le administrați alternativ, să vă asigurați că nu dați 2 medicamente cu nume diferite dar aceeași substanță. Și atenție și la concentrație, 5 ml Sanador® nu înseamnă 5 ml de Panadol®.

În încheiere, încă 2 ponturi:

  • NU supozitor în diaree: irită și mai mult mucoasa și deja e afectată capacitatea de absorbție a medicamentului.
  • NU Ibuprofen în varicelă, din cauza riscului de apariție a sindromului Reye- apare rar, dar este sever, cu afectare cerebrală importantă. 

Să vă fie de folos!


Bibliografie:

Bourrillon A, Pédiatrie pour le practicien; 6e édition. Paris Elsevier Masson. 2011

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Sunt pediatru în cadrul Spitalului Regina Maria din Cluj iar pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor.  Mă găsiți pe facebook, la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

11 + 7 =

Confuzia dintre diferite componente ale laptelui de vacă

Confuzia dintre diferite componente ale laptelui de vacă

Confuzia dintre diferite componente ale laptelui de vacă

     Observ o mare confuzie în rândul părinților și, din păcate, și în rândul cadrelor medicale mai puțin familiarizate cu patologia pediatrică, între componentele laptelui de vacă. Mai concret, aud frecvent părinți care se consideră alergici pentru că se balonează dacă beau o cană de lapte sau medici de familie care, după ce consultă un bebeluș cu scaune cu sânge, ridică suspiciunea de alergie la proteinele laptelui de vacă, dar îi recomandă mamei care alăptează să evite laptele dulce, continuând să consume brânză sau iaurt.

     Grosso modo, există 3 entități care ne interesează și pe care o să le dezbat aici: alergia la proteinele laptelui de vacă (APLV), intoleranța dobândită la lactoză și intoleranța la lactoză cauzată de deficitul congenital de lactază sau alte enzime responsabile de degradarea glucidelor.

     Pentru început, câteva noțiuni de fiziologie care să ne ajute să înțelegem mai bine. Glucidul din lapte se numește lactoză (este un dizaharid- di de la doi- format din glucoză și galactoză). El nu poate fi absorbit ca atare în sânge, așa că are nevoie să fie ”mărunțit”, proces pe care îl face o enzimă care se numește lactază. Această lactază muncește la nivelul celulelor care tapetează intestinul subțire (enterocite). Când laptele ajunge în intestin, lactaza detectează lactoza, o mărunțește și ce rezultă se absoarbe în sânge și folosește corpului pentru energie, în principal. Proteinele din lapte sunt o cu totul altă poveste, ele sunt mărunțite de alte enzime, rolul lor e altul în organism.

     Trecând acum la subiectul nostru, voi începe cu cea mai comună problemă, intoleranța dobândită la lactoză. Îi spune dobândită, pentru că nu ne naștem cu ea, ci o întâlnim mai târziu în viață în 2 situații: fie cu trecerea timpului, fie după o gastroenterocolită.
     Odată cu înaintarea în vârstă, corpul nostru decide, programat genetic fiind, că i-a ajuns laptele digerat până acum și își scade rezervele de lactază, așa că mulți adulți, deîndată ce consumă lapte dulce simt un disconfort reprezentat de balonare și unii au chiar crampe și scaune apoase. Cam la fel se întâmplă și după o perioadă mai lungă de post, în care nu am mâncat lapte: organismul a sesizat că nu mai e nevoie să digere lactoza și, fiind o mașinărie inteligentă și intuitivă, a redus din enzima necesară, lactaza. La copii, simptomele generate de această scădere a enzimei încep să apară în jurul vârstei de 6-7 ani. O altă curiozitate ar fi că 80% dintre adulții de culoare sunt „mai programați” decât populația albă în a reduce considerabil cantitatea de lactază. 
     În cazul infecțiilor intestinale care produc diaree ( cunoscute sub numele de gastroenterocolite- despre care am scris aici), celulele acelea de care aminteam mai sus – enterocitele- sunt afectate, chiar distruse, așa că și cantitatea de lactază scade. Din acest motiv, sunt copii care rămân cu o sensibilitate după o infecție și au nevoie de câteva săptămâni pentru a digera din nou lactoza. Poate ați auzit de laptele delactozat, recomandat mai demult în boala diareică (despre cum gestionăm diareea și când ne nevoie să schimbăm laptele, am scris aici.)

     Deși neplăcută, e o situație care nu pune în pericol viața și o putem evita prin consumul de produse lactate fermentate de genul iaurtului sau brânzeturilor maturate ( bacteriile conținute de aceste produse au mărunțit deja o mare parte din lactază).

     Despre APLV nu o să filozofez prea mult, e o boală care merită mai mult de 3 rânduri. Vreau să menționez câteva aspecte- cheie:

  • Nu e o condiție de ignorat, e nevoie de consult pediatric și urmărire pe termen lung.
  • Se poate asocia cu alte alergii alimentare, care împreună pot fi factori agravanți pentru alte boli alergice de genul astmului bronșic.
  • Cel mai frecvent se manifestă la bebeluș prin scaune cu striuri de sânge, creștere insuficientă în greutate, manifestări de tipul refluxului gastro-esofagian.
  • De multe ori analizele efectuate sunt normale, dar asta nu înseamnă că excludem boala.
  • Și nu în ultimul rând, punctul la care voiam mai degrabă să ajung: suspiciunea de APLV impune evitarea în totalitate a proteinelor laptelui de vaca. Asta înseamnă că la un copil alăptat, mama nu va mai consuma niciun produs care să conțină nici măcar urme de proteine din lapte ( sper că acum e clar de ce nu ne ajută aici iaurtul și brânza maturată), iar la un copil hrănit cu formulă de lapte praf, în niciun caz nu e de folos laptele delactozat, ci cel care are proteinele mărunțite la maxim ( un hidrolizat sau, cea mai cea, formula cu aminoacizi).

     Am lăsat intoleranța la lactoză cauzată de deficitul congenital de lactază sau alte enzime pe ultimul loc pentru că este o boală extrem de rară. Este o boală genetică: din cauza unor mutații, organismul nu este capabil să producă lactaza sau alte enzime implicate în procesul de mărunțire a glucidelor. Este o boală atât de rară, încât mulți pediatri cu experiență pot spune că au văzut câteva cazuri în toată cariera lor. Pentru formularea diagnosticului este nevoie de teste speciale. Așa că la un bebeluș cu tot felul de simptome digestive este foarte puțin probabil să ne gândim că are intoleranță la lactoză. Pe cât de sofisticată e boala, pe atât de simplu e tratamentul: odată cu laptele, administrăm bebelușului și enzima (lactaza).

     Sper că e mai clar acum și că, înțelegând mai bine aceste noțiuni, vom ști să folosim corect vocabularul acesta aferent laptelui și vom ști când și ce anume avem de făcut. 


Bibliografie:

Kliegman RM, Stanton BF, St. Geme JW, Schor NF, Nelson Textbook of Pediatrics. 20th edition. Philadelphia: Elsevier. 2016

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Sunt pediatru în cadrul Spitalului Regina Maria din Cluj iar pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor.  Mă găsiți pe facebook, la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

13 + 11 =

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Articole recente

Epistaxisul sau când ne curge sânge din nas

Hemoragia de la nivelul nasului poartă numele de epistaxis. El nu este o boală în sine, ci un semn. Apare destul de frecvent la copii și de obicei sperie persoanele din jur. Dar în peste 90% din cazuri este inofensivă și nu ascunde nimic deosebit în spate. Evident că...

De bun simț despre vărsături, diaree și deshidratare

O problemă cu care aproape orice părinte cred ca s-a confruntat este apariția diareei, însoțită sau nu de vărsături și febră. În acest articol voi explica ce sunt acestea și când ar trebui să ne îngrijorăm și să ne prezentăm la medic sau când putem încerca să tratăm...

Cum gestionăm gastroenterocolita

Dacă în acest articol ne familiarizam cu conceptele, în rândurile de mai jos veți găsi câteva sfaturi practice despre cum se poate gestiona o gastroenterocolită ușoară acasă și când să vă adresați medicului pentru un consult. În caz de vărsături, trebuie să ținem cont...

Tehnici de supraviețuire a pandemiei împreună cu copiii

Autor: Raluca Ilca       Dragi părinți, bunici și alti adulți implicați în îngrijirea copiilor în aceste zile, iată că trecem printr-o situație neobișnuită, atipică, care ne provoacă neliniște, îngrijorare, frică și alte emoții care ne pot copleși. Situația poate...

Curs online de diversificare și autodiversificare

Dacă vă apropiați de momentul diversificării sau abia ați început și aveți dileme și întrebări, acest curs este potrivit pentru voi. Vom discuta despre: vârsta optimă pentru introducerea alimentelor ce alimente sunt de preferat și de evitat regulile de baza principii...

Unde mă găsiți?

Sunt pediatru în cadrul Spitalului Regina Maria din Cluj iar pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor.  Mă găsiți pe facebook, la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

7 + 3 =