Care e treaba cu regurgitatul bebelușilor?

29 Sep 2019Alimentație, Boli frecvente, Digestive, Primul an de viață

Mulți părinți de bebeluși se sperie când văd că din gurița copilului iese lapte, imediat sau la distanță de masă, însoțit sau nu de râgâială… și spun, cu o grimasă terifiată că bebe varsă. Este bine să știm diferența dintre regurgitație și vărsătură, mai ales pentru că regurgitația e de cele mai multe ori un fleac, pe când vărsăturile indică o problemă mai serioasă și ne obligă să consultăm medicul cât mai repede.

Când un copil regurgitează, de regulă face un „bâc” și îl vedem că scoate și puțin lapte pe guriță, lapte mai proaspăt sau mai digerat, în funcție de cât timp a trecut de la ultima masă.

 

 

Ce sunt reguritațiile și de ce apar?

 

Regurgitațiile, în cele mai frecvente cazuri, sunt un fenomen fiziologic la vârstă mică, adică normal, și apar dintr-un motiv foarte logic: între esofag și stomac avem un sfincter (o ușă), care nu permite alimentelor să se întoarcă în esofag, chiar dacă stăm cu capul în jos (nu încercați neapărat asta acasă după o masă copioasă!). Însă la bebeluși sistemul acesta de închidere este imatur și are nevoie de câteva luni bune pentru a se dezvolta complet, așa că până atunci, uneori laptele se mai întoarce și bebelușul îl exteriorizează pe guriță, fenomen pe care îl numim reflux gastroesofagian (reflux, pentru că se întoarce, gastro – stomac și esofagian- esofag). Ce e important este că, spre deosebire de vărsături, regurgitatul nu este însoțit de greață și efort de vomă. Cum spuneam, e un „bâc”.

O altă îngrijorare este legată de cantitate. „A vărsat tot ce a mâncat!” O colegă de-ale mele a făcut un experiment pentru a demonstra părinților ce înseamnă o pată de 30 ml de lapte, vărsându-l pe un cearșaf de hârtie… A umplut patul de consultație. Așa că o pată de câțiva cm pe cearșaf/ haina lui bebe sigur nu înseamnă mai mult de 5-10 ml, cu indulgență. Găsiți postarea aici. Și nu, bebe nu necesită refill după, sigur nu se va deshidrata de la pierderea unei cantități așa de mici.

 

 

Când ar trebui să ne îngrijoareze aceste regurgitări?

 

Într-adevăr, există și situații în care regurgitatul sare calul și poate fi semn de reflux gastroesofagian patologic sau alergie.

Când bebe urlă de durere când regurgitează, când stă la orizontală, se arcuiește pe spate, când mesele sunt un chin, pe parcursul lor plânge și e foarte agitat, când nu crește bine în greutate, când, pe lângă aceste episoade frecvente, are asociate leziuni pe piele sau scaune modificate.

Și, evident, dacă după un episod de regurgitare, se îneacă, nu mai respiră și se albăstrește, facem manevrele de prim ajutor (îl întoarcem pe burtă, ținându-l pe antebrațul nostru sau pe picioare, îi sprijinim mandibula și îi aplicăm 5 lovituri…destul de puternice…între omoplați- un video explicit găsiți aici; fără îndoială că dacă nu își revine, sunăm la 112*).

Și ne mai îngrijoarează regurgitatul când, de fapt, nu e regurgitat, ci e vărsătură, adică îl vedem pe bebe că face un efort înainte de a da afară conținutul gastric, ( unii bebeluși își fac greață, dar e un semn subtil), e mai apatic după, eventual are și alte simptome (febră, diaree) și repetă procesul, mai ales dacă încercăm să îl dăm din nou să bea.

Acestea ar fi câteva motive să consultați un medic, vărsăturile fiind chiar motiv să vă prezentați în urgență.

 

 

Putem face ceva pentru a-l ajuta pe bebe să nu mai regurgiteze asa frecvent?

 

Da și nu (iubesc răspunsul ăsta clar!)

Da:

  • Putem, după masă, fie că bebe e hrănit la sân, fie că mănâncă cu biberonul, să îl ridicăm să râgâie (să eructeze, dacă vreți termenul medical). Îl luăm sus pe umăr/ pe pieptul nostru și îl batem pe spate, tot între omoplați și lovim ritmic și relativ cu putere ( să se audă puțin; mângâierile sunt drăgălașe dar ineficiente). Unii râgâie imediat, alții după 15-20 de minute. Totuși, râgâitul nu e vital, dacă bebe doarme tun după ce a mâncat, sunt slabe șansă să îl supere ceva (aerul în stomac doare), așa că noaptea, când avem ochii cârpiți de somn și bebe a adormit, ne putem lipsi.
  • Se mai recomandă, tocmai pentru evitarea regurgitatului, să nu îl prea manevrăm pe bebe după ce a mâncat; nu mă refer că nu îl putem muta în pătuț sau dacă are scutecul plin cu scaun să îl lăsăm așa cu orele, dar e bine să evităm avionașul și „hopa sus!”, chiar dacă pe el îl distrează teribil asta. Și am mai găsit ceva interesant, un mod diferit de schimbare a scutecului (găsiți instrucțiunile aici).
  • Dacă avem un copil alăptat care în timpul suptului pare că înghite „ca haplea”, e bine să verificăm dacă reflexul de ejecție a laptelui din sân nu e prea puternic, adică laptele, în loc să vină așezat și liniștit, țâșnește cu putere în gurița copilului și el se luptă cu acest jet. Mai multe pe această temă vor apărea în curând într-un articol dedicat.
  • Pentru copiii hrăniți cu biberonul, chiar dacă ei sunt capabili să mănânce 120 ml în 5 minute, e foarte posibil ca înghițitul acesta continuu, fără un pic de pauză, să creeze discomfort (trebuie să ne punem mereu în situația lor: oare noi cum ne-am simți dacă am mânca masa de prânz, 2 feluri și desert, în 5 minute? Probabil balonați și irascibili.) Așa că putem crește durata mesei cu biberonul la măcar 20 de minute: îi dăm 3-4 înghițituri, apoi scoatem tetina din guriță, respirăm, povestim, mai dăm 3-4 înghițituri și tot așa; pentru a evita înghițitul de aer în timp ce scoatem/ reintroducem tetina în guriță, putem ține biberonul înclinat, încât vârful tetinei să fie mereu plin cu lapte… și ne mișcăm repede.

Nu:

  • Există așa numiții happy spitters ( „scuipătorii fericiți”), care regurgitează toată ziua bună ziua, dar cresc văzând cu ochii, sunt veseli și nu par să fie deranjați de nimic. Asta e, spălăm hainele mai des, dar nu avem motive să intervenim în vreun fel.

Să fiți sănătoși!


*măsurile de prim ajutor nu sunt obiectul acestui articol; pentru acelea vă încurajez și acum, cum o fac mereu, să mergeți la cursuri de prim ajutor!

Sursa foto: https://childrensmd.org