În echipă

În această secțiune veți găsi articole din domenii adiacente și complementare pediatriei, cum ar fi stomatologia, chirurgia pediatrică, psihologia și psihiatria pediatrică, scrise de colegii mei.

Somnul copilului mic – dificultăți și soluții

Autor: Raluca Ilca

Așa cum adulții au dificultăți de somn, nici copiii nu sunt scutiți de acest fel de probleme. Nici cei mici, nici cei mari. Este chiar o problemă foarte comună. Vestea bună este că, pentru toate aceste probleme, există soluții. Vestea și mai bună este că, de cele mai multe ori, soluțiile sunt chiar la îndemâna dumneavoastră, a părinților. Având la dispoziție informații corecte, cu determinare, cu perseverență și cu suportul celorlalți adulți implicați în îngrijirea copilului, lucrurile se pot îmbunătăți foarte repede. Nu ezitați să căutați ajutorul necesar. Pentru situațiile mai dificile puteți, și vă îndemn, să solicitați ajutorul unui specialist. Despre ce reprezintă un somn sănătos și motivele pentru care trebuie să corectăm tulburările de somn puteti citi aici. 
Pentru că, deja știm, este mai bine să previi decât să tratezi, prima măsură care poate fi luată pentru tulburările de somn este prevenirea apariției lor. Așadar, vă îndemn să începeți să implementați măsurile de igienă a somnului (pe care le găsiți aici) cât de timpuriu posibil.

Totuși, dacă aceste probleme apar, aveți câteva instrumente prin care să le identificați și câteva sfaturi despre cum să le abordați.

 

Nevoia de ajutor pentru adormire și readormire

Mulți părinți simt frustrare din cauza faptului că trebuie să legene copilul pentru ca acesta să adoarmă, iar când se trezește noaptea, legănatul trebuie reluat; alți părinți ajung să plimbe copilul în mașină pentru adormire. Obosiți, ar face orice doar pentru ca cel mic să adoarmă. Dacă aceste soluții functionează pe termen scurt și în situații particulare, pe termen lung, ele determină apariția unor obiceiuri nedorite de adormire. Copilul ajunge să facă asocieri de tipul:” ca să adorm, e nevoie să fie mama prezentă”, sau, ”ca să adorm trebuie să fiu legănat/ă”. Și noi, adulții, avem propriile noastre asocieri ca, de exemplu, prezența unei anumite perne pentru a adormi. Dacă perna lipsește, ne foim și ne răsucim până adormim. Dacă o găsim, adormirea vine de la sine. Asta înseamnă că asociem perna cu adormitul. Dacă un copil refuză să meargă la culcare dacă nu e prezent un adult, părintele devine practic ”perna” copilului. Exact asta se întâmplă cu copiii care au nevoie să fie legănați, răsfățați sau ținuți în brațe pentru a adormi. Cei pentru care e nevoie să fie plimbați cu mașina, în cărucior sau în marsupiu pentru a adormi, au ajuns să învețe asocierea dintre somn și aceste mișcări. Când aceste elemente lipsesc, copilul nu adoarme. Asta înseamnă că este deja o problemă numită ”asocierile nepotrivite de adormire”.

Pe parcursul unei nopți, este normal ca atât adulții, cât și copiii să se trezească de mai multe ori. Adultul nu conștientizează ca s-a trezit si readoarme imediat. Copiii mici, însă, când se trezesc, plâng și fac tot ce pot pentru a atrage atenția părinților. Și răspunsul natural al adultului este de a încerca să-l consoleze. El poate simți că este nevoie să ajute copilul să readoarmă. Și face asta fie legănându-l, fie ținându-l în brațe, fie hrănindu-l sau punându-se în pat alături de el. Făcând asta, copilul învață că, plângând, întotdeauna părintele va veni să îi ofere acest ”ajutor”. Asta duce la inablitatea copilului de a readormi fără compania adultului. Copilul devine astfel dependent de adult. Deși știe asta, părintele se luptă cu două tendințe: de a interveni pentru a ajuta copilul să readoarmă, respectiv, de a face ceva pentru a-l ajuta să învețe să adoarmă singur.

 

Și acum, marea enigmă! Cum poate un copil să învețe să adoarmă fără ajutor?

Dragi părinți, aflați că un copil mai mare de aproximativ 4 luni (uneori chiar mai puțin) este capabil să adoarmă singur odată ce i se dă șansa. Asta nu înseamnă că de azi, gata! vă hotărâți că el va adormi singur și că trebuie să ignorați complet plânsul copilului. Nicidecum! Prima preocupare este să ne asigurăm că micuțul este în siguranță. Trebuie să ne asigurăm și că plânsul nu se datorează foamei, unui disconfort sau scutecului murdar. Copiii pot plânge din cauza durerilor datorate erupțiilor dentare, durerilor de urechi sau de gât, acestea trezindu-l din somn. În aceste situații, veți fi nevoiți să raspundeți nevoilor lor. Nou- născuții și copiii mici (până la 4-6 luni) au nevoie de grija părinților pe parcursul nopții și chiar să fie hrăniți. Începând însă cu vârsta de 6 luni, ei sunt capabili să doarmă toată noaptea. 70-80% dintre copiii de 9 luni, cu ajutor, ajung să doarmă fără treziri, pe tot parcursul nopții. Desigur, și copiii au perioade mai dificile. Perioadele de boală sau perioadele de dezvoltare motorie accelerată pot determina tulburarea somnului.

În jurul vârstei de 18 luni ,mulți copii mai au doar un somn peste zi, cu o durată de 30 min- 3 ore. Asigurați-vă că somnul de amiază nu este prea apropiat de ora de mers la somn seara. Somnul poate fi afectat și de frici, de coșmaruri, de salturi în dezvoltarea motorie și cognitivă a copilului, de nevoia de autonomie sau de dezvoltarea imaginației. Asigurați-vă însă că respectați rutina, comunicați copilului regulile și întăriți-le. Fiți consecvenți! Puteți de asemenea să încercați folosirea unui obiect ”securizant”, precum o păturică sau o jucarie de plus, pe care să o dați copilului în pătuț.

Pentru a corecta problemele de somn, copilul trebuie să învețe noi asocieri de somn. Este bine ca el să învețe să nu mai depindă de răspunsul adultului. Și asta, pentru toate reprizele de somn, de peste zi și de pe parcursul nopții. Cel mai bine este să începem antrenamentul cu somnul de noapte. Și cum credeți că se va desfașura acest proces? Credeți că veți avea toată cooperarea copilului? Ei bine, trebuie să vă pregătiți de manifestarea nemulțumirii pentru noile obiceiuri, și anume…plânsul. Așa că, propunerea mea este să nu începeți aceste noi rutine în perioade mai atipice pentru familie, de tranziție sau mai tensionate. Cât de repede sau cât de greu se va ajunge la rezultatul dorit depinde de mai mulți factori, printre care și de temperamentul copilului. Tineți deci cont că nu depinde chiar totul doar de dumneavoastră, dar că ceea ce fac adulții este decisiv. La început,copilul va riposta, va plânge. Au existat numeroase preocupări în legătură cu posibilitatea ca aceste tehnici să dăuneze dezvoltării emoționale și sănătății mentale a copilului. Studiile care au urmărit copiii până la vârsta de 6 ani arată că nu există diferențe de dezvoltare între copiii care au beneficiat de aceste intervenții comportamentale și cei care nu au beneficiat. Aceste măsuri nu au consecințe negative pe termen lung, ele fiind eficiente pentru ameliorarea tulburărilor de somn la copii și pentru ameliorarea simptomelor depresive ale mamei. Deși e greu de tolerat plânsul copilului, reamintiți-vă că doar pentru că doriți să-l învățați asta nu înseamnă ca sunteți un părinte rău sau că vă abuzați copilul. Nicidecum! Dacă sunteți bine organizați și consecvenți pe durata procesului, veți avea succes. Veți putea să-l încurajați și să-l reasigurați, în același timp în care îl ajutați să adoarmă de unul singur.

 

Care e planul?

Următorul plan se poate implementa pentru copiii cu vârsta între 6 luni și 3 ani. Uneori chiar ceva mai devreme, începând de la 4 luni.

După ce respectați rutina obișnuită pentru somn, puneți copilul în pătuț sau în pat. El poate fi treaz sau somnoros. Salutați-l de noapte bună și părăsiți camera, asigurându-vă că există o sursă de lumină difuză. Dacă începe să plângă, intrați în cameră doar dupa doua minute. Când intrați, nu faceți lumină în cameră și nu luați copilul din pătuț. Nu raspundeți nici diferitelor solicitări. Îl puteți consola vorbindu-i șoptit sau mângâindu-l pe spate. După unul sau două minute, părăsiți camera din nou. Nu amânați plecarea. Apoi, chiar dacă plânge, măriți intervalul și reveniți în camera după cinci minute. Dacă el continuă să plângă și după cele cinci minute, intrați iar pentru unul-două minute, maxim. Pentru fiecare interval creșteți durata șederii afară astfel: 2, 5 10, 15 minute. Asigurați-vă întotdeauna că nu stați mai mult de 2 minute în cameră cu el. Desigur, doar dumneavoastră puteți aprecia cel mai corect durata de așteptare în afara camerei. Unii copii tolerează mai mult, alții mai puțin. Și bineînțeles, depinde și de toleranța dumneavoastră. Dar e foarte important să fiți consecvenți, indiferent de intervalul stabilit. Altfel, faceți mai mult rău decât bine, reîntărind comportamentului de semnalizare al copilului. Pentru că un minut de plâns al copilului ne poate părea o eternitate, cel mai bine este să cronometrați . Și pentru trezirile de pe parcursul nopții este nevoie să așteptați o perioadă înainte de a-i sări în ajutor. Dați-i ocazia să readoarmă singur.
Scopul nostru este de a-l ajuta treptat să se obișnuiască cu adormitul fără ajutorul părintelui. Va deveni din ce în ce mai sigur pe măsură ce va învăța că sunteți aproape, chiar dacă nu sunteți în cameră cu el. Învață că veți veni dacă va avea nevoie, dar că nu ar trebui să aibă nevoie de dumneavoastră pentru a adormi. Acest proces poate fi foarte greu pentru părinți. Număratul minutelor în timp ce copilul plânge poate fi foarte greu de gestionat. De fapt, sunt șanșe mari ca tot procesul să fie mai greu de tolerat pentru părinte decât pentru copil. Dar aceasta este cheia succesului în a-l ajuta să capete rutine sănătoase de somn. Amitiți-vă că, neluând copilul din pătuț, îl ajutați să învețe adormitul singur.

Acest plan trebuie respectat de către toți adulții implicați în îngrijirea copilului: părinți, bunici sau frați mai mari. Fiecare va fi tentat să-l ia în brațe pentru a-l consola. Dar trebuie să fiți consecvenți pentru a reuși. Vă sabotați dacă veți hotărî să-l ridicați, chiar și cu gândul că doar de data aceasta, sau daca intrați în cameră mai repede, chiar și pentru a-i da suzeta aruncată de el.

Copilul ar trebui să-și îmbunătățească abilitatea de a adormi singur după mai multe astfel de nopți (între 3 si 14 zile). E bine să începeți programul într-o zi de vineri, pentru a putea recupera din somn până vă reluați activitatea. Dacă după cinci nopți nu se văd progrese, trebuie să vă asigurați că toată lumea respectă planul îndeaproape. Se poate și ca micuțul să aibă nevoie de mai mult timp pentru adaptarea completă la schimbare. Fiind persistent și necedând, veți reuși.

Pentru părinții cărora nu le-ar fi la îndemână o astfel de abordare, se poate ca acest proces să fie făcut gradual, pe o durată mai mare de timp. Treptat, trebuie renunțat la câte un element din rutina obișnuită de adormire. Dacă, de exemplu, rutina implică ținutul copilului în brațe și plimbatul prin casă până adoarme, renunțați pentru început la plimbat și păstrați celelalte elemente. După ce noua rutină funcționează, renunțați și la ținutul în brațe, punând copilul lângă dumneavoastră, în pat. Continuați până ajungeți la adormirea copilului fără prezența părintelui. Odată ce ați scos un element, nu reveniți la el, chiar dacă veți fi tentați. Și cu această abordare copilul va solicita păstrarea vechii rutini, tot prin plâns.

Ce facem când copiii sunt mai mari?

Uneori copiii mai mari au și ei tulburări de somn. De multe ori părinții stau alături de ei până ce aceștia adorm. Acest comportament devine greu de întrerupt odată ce a devenit obișnuință pentru copil. Și în cazul lor, noua rutină trebuie folosită constant, inclusiv pentru somnul de amiază, precum și pentru trezirile din timpul nopții. În funcție de nivelul de dezvoltare, puteți deja să-i explicați copilului dumneavoastră de ce doriți să faceți lucrurile într-un anumit fel, de ce e important să respectați un program și chiar și despre somn și despre ce înseamnă un obicei sănătos. Atât pentru noi, adulții, cât și pentru copii, întâmplările, chiar dacă sunt neplăcute, sunt mai ușor de acceptat dacă le înțelegem sensul.
Explicați-i mai întâi copilului că veți sta cu el până când adoarme, dar nu în pat, ci așezat pe un scaun lângă pat. Acesta însă nu este un prilej de socializare. Nu comunicati cu el și evitați contactul vizual. Vă va provoca cu diferite întrebări. Nu cedați și așteptați în liniște să adoarmă. Deși primele nopți veți avea impresia că nu aveți șanse de reușită, veți vedea că micuțul va învăța destul de repede că sunteți ferm și nu cedați, astfel că va renunța el la a mai încerca să vă provoace. Faceți așa câteva nopți la rând, apoi mutați scaunul la distanță mai mare față de pat și mai aproape de ușă. Pe parcursul mai multor nopți, repetați figura aceasta până când veți ieși cu scaunul din cameră. Pentru copiii care nu coboară din pat, ușa poate fi lăsată deschisă. Depinzând și de copil, procesul aceasta va dura între una și trei săptămâni. Pentru copiii mai mărișori , anumite recompense ar putea fi de folos, pentru încurajare și pentru creșterea motivației. Recompensele pot fi mici surprize sau o față zâmbitoare într-un tabel, pentru a monitoriza evoluția. Menționați mereu că apreciați faptul că depune efort și că vedeți că face progrese.

Ce facem când copiii cer mereu mâncare sau apă noaptea?

Pentru un nou-născut este firesc să aibă mese inclusiv pe parcursul nopții. Când deja copilul are câteva luni, acesta nu mai are nevoie. Copiii care simt foame noaptea se pot trezi de foarte multe ori și nu vor reuși să readoarmă fără a fi hrăniți. Cei care sunt hrăniți de mai multe ori noaptea ar putea învăța să simtă foame la acele momente, chiar dacă mâncarea nu e necesară. Sarcina părintelui este aceea de a învăța copilul să aleagă alte momente pentru a da curs senzației de foame. Copiii de cel putin 5- 6 luni nu ar avea nevoie să bea mult lapte în timpul nopții, ci de maxim 2 sau 3 ori, și doar timp de 2 sau 3 minute, o dată. Se poate schimba și acest obicei de a hrăni inutil copilul noaptea. Trebuie initial scăzută frecvența hrănirii. Dacă copilul se trezește la fiecare 2 ore, așteptați să treacă cel puțin cu o jumătate de oră în plus între episoade. Creșteți a doua noapte intervalul cu încă 30 minute și continuați acest proces până când este eliminată masa de noapte cu totul. Acest lucru se va întâmpla în 2-3 săptămâni. De asemenea, treptat, puteți reduce și cantitatea de lapte băut la o masă.

Problema limitelor: ce este și ce facem cu ea?

Această problemă începe mai frecvent după vârsta de 2-3 ani. Se întâmplă când copilul refuză să meargă la somn sau face dificilă părăsirea camerei de către părinte. Se poate petrece în orice moment al zilei, la somul de amiază sau la cel de peste noapte. Părinții trebuie să știe că ei sunt cei care decid ora de culcare a copilului. Ar trebui ca ora să fie aproximativ aceeași în fiecare zi și să nu varieze doar pentru că ni se pare că piticul e mai activ sau pare mai somnoros. Când doresc să continue jocul și să amâne mersul la somn, copiii pot fi foarte creativi în găsirea de soluții. Cer îmbrățișări, șervețel, un pahar cu apă, încă o poveste, puțină lumină în cameră, apoi lumina stinsă, cer să mergeți la el pentru a vă spune ”ceva ”. Uneori e chiar dificil pentru părinte să-și dea seama când cererile acestea sunt chiar motivate, sau când sunt doar o formă de amânare a culcării. Trebuie să fiți fermi și consecvenți când le răspundeți. Dând curs cerințelor, veți încuraja doar comportamentul lor și nu veți respecta planul inițial. Copiii au nevoie ca părinții lor să impună limite bine definite. Având stabilite niște limite, lumea lor devine mai predictibilă și mai sigură.
Pentru copiii care nu rămân în pat, o soluție este să puneți o portiță la ușă, iar dacă copilul este suficient de mare, încât să treacă peste ea, să închideți ușa camerei. Doar până când învață să rămână în pat. Îl veți asigura că, de îndată ce nu va mai părăsi patul, veți lăsa bucuroși ușa camerei deschisă. Evitați să reveniți în cameră pentru a-l consola, puteți în schimb să-i spuneți câteva cuvinte într-o manieră calmă, de dincolo de ușă. De fiecare dată, așteptați un interval mai lung de timp pentru a-i răspunde. Dacă folosiți portița, stați astfel încât să nu vă poată vedea. Pentru a nu-l speria, prima data când vă strigă așteptați doar câteva secunde pentru a-i raspunde. Va ști astfel că sunteți aproape. Creșteți însă apoi intervalul până la câteva minute. Uneori copiii vor adormi pe podea sau chiar lângă ușă în timpul procesului de învățare. Copiilor mai mari, avertismentul că veți închide ușa dacă nu stau în pat le este apoi suficient pentru a se conforma. Asta doar în condițiile în care chiar vă respectați avertismentul. Uneori, un sistem de recompense, pentru unii copii, poate fi de mare ajutor. Pentru ca schimbarea să se și producă, e nevoie ca fiecare adult implicat în îngrijirea copilului să cunoască noua rutină și să păstreze noile reguli și în absența dumneavoastră.

Țineți minte că atitudinea părintelui trebuie să fie una fermă, dar blândă. În nici un caz nu e adecvat să amenințăm copilul, să strigăm la el sau să-l bruscăm. Dacă simțiți că sunțeți la limita răbdării, cereți ajutor altui adult, care să continue procesul. Luați o pauză, respirați adânc de câteva ori sau faceți orice stiți că vă ajută să diminuați tensiunea. Cu perseverență, veți reuși!

Raluca Ilca este medic rezident de psihiatrie pediatrică la Clinica de Psihiatrie Pediatrică din Cluj- Napoca, în formare în psihoterapii cognitive și comportamentale. 


Bibliografie: 

Centrul de Somn al Universitățiii California: https://www.uclahealth.org/sleepcenter/sleep-and-children#top
Fundația Somnului –https://www.sleepfoundation.org/articles/children-and-sleep
IACAPAP Textbook of Child and Adolescent Mental Health – Sleep disorders in children and adolescents- a practical guide
Rutter’s Child and Adolescent Psychiatry, sixth edition- Sleep interventions: a developmental perspective

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor și mă găsiți la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

10 + 6 =

Fimoza- mit sau realitate?

Autor: Dan Andriuc

Una dintre grijile cel mai frecvent întâlnite în rândul mamelor sau bunicilor de băieți (încă nu se știe de ce tații nu par îngrijorați de acest aspect) este să afle dacă aceștia au sau nu fimoză. În general se prezintă la camera de gardă sau în ambulator chiar din primele săptămâni după naștere pentru a lămuri această problemă.

 

Fig. 1: Fimoza fiziologică

 

Răspunsul este în majoritatea cazurilor pozitiv: „Da, copilul dumneavostră are fimoză, dar… este fiziologică pentru vârsta lui.” Până la vârsta de 3-4 ani, majoritatea băieților au fimoză, orificiul prepuțial fiind strâmt în mod natural, uneori existând chiar și aderențe între prepuț și gland (aderențe balano-prepuțiale), iar decalotarea este imposibilă.

 

 

Fig.2: Leziune produsă de decalotarea forțată

Recomandările actuale contraindică decalotarea forțată deoarece pot apărea mici “fisuri” (plăgi superficiale) la nivelul tegumentului prepuțial. Acestea se vor vindeca prin cicatrizare, cu apariția unui țesut fibros, inextensibil, crescând astfel riscul de apariție a fimozei cicatriciale, care va necesita de cele mai multe ori tratament chirurgical.

 

 

Fig. 3 Depozite de smegmă

 

Unii părinți se mai prezintă îngrijorați la camera de gardă pentru că au observat apariția unei formațiuni albicioase, a unei „pungi cu puroi” sau a unui chist albicios la nivelul penisului.

De fapt acestea reprezintă depozite de smegmă– o substanță urât mirositoare, de culoare alb-gălbuie, formată din celule epiteliale moarte și sebum care ajută de cele mai multe ori la separarea treptată a aderențelor dintre gland și prepuț (aderențele balano-prepuțiale).

 

 

 

Există și cazuri în care se indică tratament medicamentos/chirurgical înainte de împlinirea vârstei de 3-4 ani:

  • Fimoze strânse – orificiul prepuțial este punctiform, copilul prezintă dureri la micțiune, jetul urinar este subțire/filiform. În aceste cazuri, din cauza faptului că prepuțul acționează ca un obstacol, există riscul apariției infecțiilor urinare precum și a altor a

    Fig.4 Balanita xerotica obliterans

    fecțiuni ale aparatului urinar.
  • Investigații urologice (cistoscopie, cistografie etc)- meatul urinar nu este vizibil/accesibil.
  • Fimoza cicatricială – decalotări forțate în antecedente sau infecții locale repetate care au favorizat apariția țesutului fibros inextensibil.
  • Balanita xerotica-obliterans

 

 

Tratamentul fimozei poate fi medicamentos (îndeosebi în cazul fimozelor largi) prin aplicații locale de corticoizi pentru o perioadă de 4 săptămâni sub îndrumarea și supravegherea medicului.

Tratamentul chirurgical necesită de obicei spitalizare de o zi. Recuperarea postoperatorie este rapidă, durerile/usturimile locale sunt minime, apărând la primele micțiuni și fiind ameliorate de tratamentul antialgic local și sistemic, copilul fiind externat în ziua operației dacă nu există alți factori de risc. După câteva zile, când edemul local postoperator s-a retras, chirurgul pediatru va revedea copilul pentru a-l decalota, părinții fiind sfătuiți să efectueze ulterior această manevră la fiecare băiță, reducând astfel riscul reapariției aderențelor balano-prepuțiale.
Firele de sutura folosite sunt resorbabile, astfel că nu trebuie suprimate. Riscurile intervenției chirurgicale sunt ca pentru orice intervenție chirurgicală, de la hemoragie locală, infecție, vindecarea cu o cicatrice care împiedică în continuare decalotarea, la complicații mai grave cum este necroza glandului.

 

În concluzie, majoritatea cazurilor de fimoză sunt fiziologice și este bine să nu intervenim, așteptând ca timpul să își spună cuvântul. Dacă totuși, sunteți îngrijorați sau copilul dumneavoastră prezintă simptomele pe care le-am descris mai sus, este bine să vă adresați unui chirurg pediatru pentru consult și, la nevoie, tratament de specialitate.

Dan Andriuc este medic specialist Chirurgie Pediatrică la Spitalul Clinic Municipal “dr Gavril Curteanu” din Oradea


Surse foto:

Fig.1: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK525972/

Fig.2: https://www.simshospitals.com/foreskin-problems-boys/tightforeskin/

Fig.3,4,5: http://www.paediatricsurgery.co.nz/phimosis.html ,  http://www.mjdrdypu.org/article.asp?issn=0975-2870;year=2014;volume=7;issue=1;spage=98;epage=99;aulast=Sali;type=3

 

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor și mă găsiți la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

15 + 6 =

Somn ușor, puișor!

Autor: Raluca Ilca

 

Somnul copiilor – aspecte generale

Întâi, să vedem ce este somnul…

Somnul este o etapă esențială din rutina noastră, a tuturor, și o componentă indispensabilă pentru o viață sănătoasă. Este mai mult decât o simplă absență a stării de veghe: este o combinație între reducerea stimulilor care vin spre creier și activarea unor zone specifice din creier, responsabile cu somnul.
Există două tipuri de somn: somn ” activ ” , și somn ”liniștit”.
Somnul copilului este diferit de cel al adultului, din mai multe puncte de vedere, el modificându-se treptat până în jurul vârstei de 12-13 ani, când deja are caracteristicile somnului ”matur”, al adultului. Dacă pentru un nou-născut, proporția de somn activ este de 50%, la adult, aceasta este de doar 20%. Poate mulți ați observat deja că bebelușul este frecvent mai agitat în somn, mișcându-și ochișorii și făcând tot felul de grimase, cauza fiind tocmai acest somn activ despre care vă vorbeam. Somnul ”activ” și somnul ”liniștit” se succed în cicluri, care, la copilul mic, au o durată de 60 de minute, iar la adult , de 90 de minute.

Reglarea somnului se face prin mai mulți factori, care sunt corelați între ei: expunerea la lumină sau la întuneric , nivelul de activitate motorie, rutina socială, hrănirea, temperatura sau oboseala datorată lipsei somnului. Un alt factor important este melatonina (hormonul somnului), care are, printre altele, rolul de a induce somnul și de a-l sincroniza cu variațiile ciclului lumină-întuneric. Întunericul determină eliberarea melatoninei, a cărei secreție este dependentă de lungimea nopții. Iarna, aceasta este secretată mai devreme, iar expunerea la stimulii luminoși artificiali, precum ecranele televizoarelor sau ale telefoanelor mobile, duce la întârzierea eliberării ei și implicit la amânarea instalării somnului. În zonele cu altitudine mare, unde luminozitatea este mai redusă, rolul luminii este preluat de către rutina socială. Secreția de melatonină este dependentă și de vârstă. Este foarte redusă până la vârsta de trei-patru luni, aproape neglijabilă, de aceea copiii mici au o succesiune de perioade de somn și de perioade de trezire aproape întâmplătoare. Secreția de melatonină este maximă între unu si trei ani, apoi scăzând treptat odată cu vârsta. Începând cu vârsta de 6 săptămâni, somnul începe să se regleze, iar între 3 și 6 luni,cei mai mulți copii au un ritm regulat de somn.
Și dacă tot am ajuns la melatonină, ca o curiozitate, am să vă spun că la animale, ea este responsabilă cu înmulțirea, astfel că, odată cu creșterea duratei zilei și, în consecință, cu scăderea nivelului de melatonina, ies de sub inhibiție hormonii sexuali, fapt care duce la nașterea puilor în perioadele anului când temperatura ambientală crește,iar procurarea hranei este mai ușoară.
Pe lângă toți acești factori, în mod natural, pentru somn, avem nevoie de un spațiu care să ne confere siguranță și de o atmosferă prielnică, fapt care aduce cu sine și dezavantaje.
Până la vârsta de 2 ani, copiii petrec mai mult timp dormind decât stând treji, iar, dacă avem în vedere perioadele de somn acumulate, copiii petrec aproape 40% din copilărie dormind.

 

De ce este important ca un copil să aibă parte de somn suficient și odihnitor?

Pentru copil, tulburările de somn au efecte persistente atât asupra sănătății fizice (cresc apetitul, implicând creșterea greutății corporale și rezistența la insulină, scad imunitatea, provoacă tremor si alte tulburări neurologice și hormonale), cât si asupra celei psihice. Somnul insuficient duce la scăderea capacității de reglare a emoțiilor, implicând iritabilitate si impulsivitate, la creșterea riscului de a avea anxietate și depresie, la scăderea capacității de învățare, de memorare si de a fi atent, la apariția problemelor de comportament, la consumul de droguri, țigarete, alcool sau alte substanțe de abuz (initial, pentru efectul lor de liniștire). Având în vedere că tulburările de somn din copilărie au efecte ce se manifestă inclusiv până in perioada școlară, de multe ori ele devenind cronice, amânarea rezolvării lor aduce doar deservicii copilului și familiei.

Și pentru că un copil face parte întotdeauna dintr-un sistem, care îl influențează direct și asupra căruia are la rândul lui influență, să ne gândim întâi la cât de minunat este să-și privească un părinte copilul în timp ce doarme liniștit, câtă liniște îi aduce și ce sursă de fericire este asta. Iar după trezire, copilul să fie energic și zâmbitor, dovadă a faptului că este odihnit. Situația inversă însă, când copilul are dificultăți de somn, poate să transforme viața unui părinte într-un coșmar. Pe lângă efectele pe care le are asupra copilului însuși, aceste dificultăți duc la întreruperea frecventă a somnului părinților, la apariția conflictelor și a emoțiilor negative în familie, la afectarea relației părintelui cu copilul și chiar la certuri între parteneri.

 

Dar ce presupune un somn în siguranță și odihnitor?

În primul rând, trebuie să ne asigurăm că un copil beneficiză de durata totală de somn necesară vârstei lui și de existența oportunităților de adormire.

Conform Academiei Americane de Pediatrie, durata totală de somn/zi pentru copiii în vârstă de maxim 2 luni este de 16-18h, între 3 și 11 luni de 12-16 h, între 1 și 2 ani de 11-14h, între 2 și 5 ani de 10-13h, între 5 și 12 ani de 9-12h, iar între 12 și 17 ani de 8-10h.

Desigur, există mici diferențe între necesarul de somn pentru copiii de aceeași vârstă , însă dacă un copil doarme mai mult în weekend sau în timpul vacanțelor, dacă are dificultăți de trezire dimineața sau ”moțăie” pe parcursul zilei înseamnă că el nu doarme suficient.

Când vorbim despre somnul copilului mic nu putem ignora recomandările Academiei Americane de Pediatrie în legătură cu reducerea dovedită a riscului de moarte subită. Aceste recomandări, care trebuie aplicate până la împlinirea vârstei de un an, sunt:

  •  copiii trebuie să doarmă pe spate, inclusiv cei care prezintă reflux gastroesofagian (dacă dezvoltarea lor permite întoarcerea lor de pe o parte pe alta, ei nu trebuie repuși pe spate, însă trebuie să ne asigurăm că în spațiul de dormit nu există perne, pături sau alte obiecte moi, inclusiv jucării);
  • dacă însă copilul adoarme în scaunul de mașină, în scoică, în leagăn sau în marsupiu, acesta trebuie mutat pe o suprafață dură , pe spate, cât mai repede;
  • suprafața de dormit trebuie să fie una fermă (să nu se adâncească când punem copilul pe ea), iar pătuțul să respecte standardele de siguranță ;
  • în primele 6 luni (ideal un an) copilul ar trebui să doarmă în aceeași încapere cu părinții, dar în propriul pătuț-fapt ce poate scădea riscul de moarte subită cu până la 50%;
  •  copilul poate fi pus în patul părinților doar pentru hrănire și liniștire, iar când părintele știe că sunt șanse să adoarmă lângă copil, să-l mute în pătuț; 
  • niciodată copilul nu trebuie lăsat să doarmă pe canapea sau pe fotoliu, această situație fiind caracterizată ca extrem de periculoasă;
  • dormitul în același pat cu copilul nu se recomandă pentru nici o situație și este categoric contraindicat când copilul e mai mic de 4 luni, a fost născut prematur sau cu greutate mică la naștere, când părintele fumează, mama a fumat pe parcursul sarcinii, părintele a consumat alcool sau are tratament cu medicamente care fac trezirea dificilă, când suprafața de dormit nu este fermă (saltea cu apă, saltea veche, canapea, fotoliu), când există lucruri moi pe pat (perne, paturi, haine, jucarii);
  • în afara copilului, nici un obiect nu ar trebuie să fie în pătuț sau agățat de el, nici măcar pătură; copilul va fi îmbrăcat cu un strat în plus de haine față de adult, sau se poate folosi un sac de dormit adaptat vârstei;
  • se poate infășa copilul, cu condiția ca acesta să nu fie prea strâns, să nu impiedice respirația și mișcările, iar bazinul să rămână mobil, dar numai până când acesta încearcă să se întoarcă de pe o parte pe alta, nu și ulterior;
  • folosiți suzeta, dar pentru copiii alăptați doar după vârsta de aproximativ 3 săptămâni;
  •  se recomandă administrarea vaccinurilor;
  • nu utilizați monitoare sau dispozitive comerciale de monitorizare a respirației sau a frecvenței ritmului cardiac, la domiciliu, cu scopul prevenirii sindromului morții subite. 

 

  Ce putem face pentru a preveni apariția dificultăților de somn la copii?

Ca părinți, așa cum suntem responsabili de igiena corporală, de alimentația și de siguranța copilului, la fel suntem responsabili de ceea ce se numește ”igiena somnului”, și anume, învățarea unor obiceiuri bune de somn, care vor dăinui pentru toată viața. Aderarea la o rutină de somn: respectarea unui orar de mers la culcare si de trezire, (inclusiv în weekend, pentru evitarea dificultății de adormire a doua zi), asigurarea unei camere de dormit întunecoase, răcoroase și având liniștea asigurată, dormitul în același loc, dormitul singur, evitarea produselor stimulante (sucuri, ciocolată) și a exercițiilor fizice intense înainte de somn sunt practici sănătoase care sunt fundamentale pentru prevenirea tulburărilor de somn la copil. Se recomandă evitarea consumului unor cantități mari de lichide înainte de somn, a folosirii patului și pentru alte activități (ex: joaca), a punerii copilului în pat după ce a adormit în altă parte, a permiterii adormirii în timp ce este hrănit sau legănat și nerespectarea orei de mers la culcare în zilele libere.

Nu se recomandă folosirea ecranelor luminoase înainte de somn (telefon, tabletă, calculator, TV) și nici expunerea la imagini nepotrivite vârstei (inclusiv pe parcursul zilei).

Se recomandă să respectăm un tipar care să îl ajute pe copil să adoarmă, tipar care să fie respectat inclusiv cu ocazia somnului de peste zi. În același timp, trebuie să putem recunoaște problemele de somn care pot apărea. În cazul în care realizați că există o astfel de problemă, nu ezitați să consultați un medic. Deși pentru mulți părinți va părea incredibil, începând cu vârsta de șase luni, un copil poată să doarmă chiar și timp de nouă ore pe parcursul nopții. Unii au reprize mai scurte, alții au reprize mai lungi de somn, dar majoritatea copiilor au deja abilitatea de a dormi neîntrerupt pe tot parcursul nopții.

 

Cum ne dăm seama că un copil prezintă dificultăți de somn?

Ei bine, dacă e nevoie să petreci prea mult timp ”ajutând” copilul să adoarmă, dacă un copil are multiple treziri pe parcursul nopții, dacă din cauza somului sunt afectate comportamentul și dispoziția copilului, dacă din cauza tiparului de somn al copilului părintele doarme mai puțin decât trebuie, dacă din cauza dificultăților de somn este afectată relația părinte- copil sau dacă pe perioada somnului, copilul este constant agitat înseamnă că într-adevăr este vorba despre o problemă legată de somn.

Nu fiți deznădăjduiți, fiindcă, chiar dacă deja ați bifat mai multe situații problematice, vin și veștile bune. Aflați că, în nici un caz, situația dumneavoastră nu este una atipică, deoarece aceste dificultăți sunt foarte comune. Ele pot fi însă rapid îndreptate. Odată recunoscute, cu puțin ajutor, acestea se vor ameliora. Doar discutând cu alți părinți sau cu medicul copilului, puteți primi sfaturi utile. Pentru situațiile mai rar întâlnite sau mai severe, este bine să discutați cu un specialist în tulburările de somn.

 

Ce presupune existența unei rutine a somnului?

Pregătirea pentru culcare poate fi o sursă de stres atât pentru părinte, cât și pentru copil. Uneori copilul nu dorește să rămână singur sau nu dorește să întrerupă jocul, iar uneori se întâmplă ca însuși părintele să fie cel care vrea să mai petreacă un timp împreună cu copilul. Este ceva natural ca părintele să dorească să-și consoleze copilul și să-l țină aproape. Pusul copilului la somn poate fi perceput ca ceva greu de realizat la început, însă după stabilirea unui plan, această perioadă de pregătire pentru somn poate fi una dintre cele mai frumoase ocazii de a petrece timp de calitate împreună cu copilul.

Planificați o rutina pe care să o puteți pune în aplicare la aproximativ aceeași oră, zilnic. Aceasta poate include: schimbatul hainelor, spălatul dinților și pregătirea patului. Petreceți apoi o perioadă de 10-30 minute în liniște, citind dintr-o carte, cântând sau jucând un joc. Țineți cont că nu este momentul cel mai potrivit să spuneți povești înfricosătoare. Evitați săritul, alergatul, luptele sau orice alte activități mai dinamice. Copilul are nevoie să știe că această activitate este limitată în timp. Îi puteți chiar arăta pe ceas că veți citi povestea până când acul va ajunge într-un anume loc. Partea dificilă este să chiar respectați intervalul stabilit. Răspunzând cererilor de a bea apa, de a mai citi o poveste sau orice alt prilej de a depăși timpul alocat, veți trasmite mesajul că ora de culcare poate fi amânată. Respectând însă programul cu strictețe, după o perioadă scurtă de timp, serile vor deveni mai liniștite și mai relaxante .

Țineți minte: un copil care doarme bine, adoarme ușor și se trezește rar pe parcursul nopții este mult mai probabil să fie mai fericit și mai sănătos per ansamblu. Cu cât un copil doarme mai bine, cu atât mai fericită va fi toată familia. Este important de reținut că multe probleme de somn sunt obișnuite. Nu sunt nicidecum rezultatul unei îngrijiri neadecvate din partea părinților. De asemenea, nu sunt dovezi ale faptului că este vorba despre o problemă psihică serioasă. Dacă, în ciuda măsurilor de igienă a somnului, copilul continuă să prezinte dificultăți, luați legătura cu un medic.

Raluca Ilca este medic rezident de psihiatrie pediatrică la Clinica de Psihiatrie Pediatrică din Cluj- Napoca, în formare în psihoterapii cognitive și comportamentale. 


Bibliografie:
IACAPAP Textbook of Child and Adolescent Mental Health – Sleep disorders in children and adolescents- a practical guide
Rutter’s Child and Adolescent Psychiatry, sixth edition- Sleep interventions: a developmental perspective
Liana Deheleanu: Bazele biologice ale psihiatriei- Ritmurile endogene
Fundația somnului- Copiii și somnul https://www.sleepfoundation.org/articles/children-and-sleep
Asociația Americană de Pediatrie- https://www.aap.org/en-us/about-the-aap/aap-press-room/Pages/American-Academy-of-Pediatrics-Announces-New-Safe-Sleep-Recommendations-to-Protect-Against-SIDS.aspx
https://www.uclahealth.org/sleepcenter/sleep-and-children

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor și mă găsiți la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

7 + 14 =

Depresia postpartum

Autor: Raluca Ilca

 

Dragi părinți, întrucât sănătatea fizică și psihică a unui copil este influențată de sănătatea mamei, inclusiv de cea din perioada de dinaintea sarcinii, am ales să abordez o problemă de sănătate, care nu are parte de recunoașterea de care are nevoie, dar care se impune a fi prevenită, recunoscută și gestionată adecvat: depresia postpartum.

Perioada postpartum (de dupa nașterea unui copil) este una caracterizată de posibilitatea de apariție a trei modificari psihice: “baby blues”, depresia postpartum si psihoza postpartum.

Venirea unui copil în familie poate declanșa o mare varietate de emoții, de la bucurie la disperare. Se povestște adesea despre fericirea părinților odată cu venirea unui copil în familie, despre împlinirea și dragostea pe care aceștia le pot simți în legatură cu noul membru al familiei. Nu se prea vorbește însă despre faptul că pot apărea și situații neplăcute, unele chiar foarte dificil de controlat. Conform OMS, până la 75% dintre mame experimentează ceea ce se numeste “baby blues”, o stare caracterizată prin tulburări de somn si de apetit, prin iritabilitate, tristețe, plâns ușor sau neliniște, stare ce debutează, de cele mai multe ori, în primele 3-4 zile după naștere. Intensitatea acestor modificări este ușoară sau moderată, rezolvarea venind de la sine dupa doar câteva ore sau, maxim, după câteva săptămâni. Când însă aceste modificări sunt mai intense și durează semnficativ mai mult, s-ar putea să fie vorba despre depresia postpartum, boală care poate debuta oricând, din perioada sarcinii până la un an după naștere.

 

De ce ne interesează acest subiect când vorbim despre sănătatea copilului?

 

Ei bine, se pare că pentru copiii mamelor care dezvoltă depresie in timpul sarcinii, este un risc mai mare de a se naște prematur si cu o greutate mai mică. Un factor foarte important, care contribuie la dezvoltarea armonioasa a unui copil, este ingrijirea de care el are parte. Având în vedere că depresia afectează dispozitia, modul în care o persoană se percepe pe sine, modul de relaționare cu ceilalti, interacțiunea cu ceea ce îl înconjoară și nivelul de activitate, părintele care prezintă această patologie are dificultăți în a asigura copilului atenția si grija de care acesta are nevoie. Desigur, asta nu înseamna ca trebuie să-l învinovățim pe parinte. Cum ar putea cineva care nu se poate îngriji pe sine să răspundă nevoilor unui copil mic, situație care de altfel este o provocare chiar si pentru parinții fără această patologie? Asta nu inseanmă însă că putem ignora efectele negative pe care această situatie le are asupra dezvoltarii copilului. Pe termen scurt, apar dificultăți în formarea atașamentului, tulburări de somn si de hrănire, iar, pe termen lung, există un risc mai mare de a apărea tulburări emoționale, de gândire, comportamentale, de limbaj si de relaționare cu semenii. Evident, cu cât patologia părintelui este de mai lungă durată și cu cât numarul de episoade recurente este mai mare, cu atat riscul ca afectarea copilului sa fie pe termen mai lung este mai mare. Fară îngrijirea si tratamentul adecvate, această stare poate persista si poate aduce daune considerabile atât pentru părinte, cât și pentru copil. De aceea, cunoscând aceste lucruri, merită sa prevenim, să recunoastem si să tratam boala cât mai timpuriu.
Când vorbim de depresie postpartum nu ne referim neapărat la mamă. Deși această patologie afectează semnificativ mai frecvent mamele, ea poate să apară și la tată, iar părinții adoptivi nu sunt scutiti nici ei.

 

Ce este această depresie postpartum?

 

Toate aceste modificări sunt mult mai mult decât un moft, o zi proastă sau mai mult decât “caracterul slab” al părintelui. Și nu se pune problema învinovățirii cuiva. Este de fapt aceeași depresie, ca manifestare, care poate afecta pe oricine în orice moment al vieții, dar care, de data aceasta, este în directă legătură cu noul statut de părinte. Apare atat la persoanele care au mai avut episoade depresive, cât și la cele fără un astfel de istoric. Semnele si simptomele depresiei includ tristețea, lipsa de speranță, vina, devalorizarea sau neliniștea. Unii sunt iritabili sau furioși, își pierd interesul și plăcerea pe care le aveau înainte pentru diferite activități, se retrag social si prezintă un nivel scăzut de activitate. Apar dificultăți de atenție, de memorare, de învățare și în luarea deciziilor. Apar modificări de somn și de apetit și, nu de puține ori, se modifică, inclusiv, starea de sănătate fizică. Noul statut de părinte aduce doar el provocări dificil de trecut, iar depresia care apare și ea face ca totul să pară imposibil de depășit, copleșitor. Un parinte cu depresie postpartum poate să nu se bucure de prezenta copilului, poate gândi ca este un “părinte rău” și să se învinovățească pentru scăderea capacitații de îngrijire a copilului. În cazurile mai severe, se poate să apară gânduri care să îndemne la rănirea copilului sau chiar la suicid. Deși se întampă rar ca un parinte sa dea curs acestor gânduri, situația este deja una foarte gravă si necesită ajutor medical de urgență.
La baza acestei boli stau mai multi factori de risc, care acționează împreună. Printre aceștia, se numără antecedentele de tulburări afective, evenimentele stresante, lipsa suportului social, modificările fizice asociate sarcinii, modificările în relațiile cu ceilalți, îngrijorarea pentru copil si lipsa somnului. Tot in perioada sarcinii și a nașterii, apar modificări ale hormonilor de stres, tiroidieni si sexuali. Toți acesti factori ajung ca , la nivelul creierului, să determine unele modificări ale unor neurotrasmițători (substanțe responsabile de comunicarea dintre celulele nervoase ale creierului, adică a neuronilor) precum serotonina, dopamina, noradrenalina sau acetilcolina. În consecință, este afectată buna funcționare a unor regiuni ale creierului, fapt care determină apariția simptomelor depresiei.

 

Dar ce poate face o persoană care se regasește în această situație?

 

Aflați întâi că boala nu este una rară, depresia postpartum afectând aproximativ 1 din 7 mame. Dacă mama este mai tânără de 18 ani, boala apare chiar mai frecvent. Deși toată această experiență legată de sarcină, naștere și viața de după nașterea unui copil este idealizată aproape peste tot, trebuie menționat un aspect important: nu există sarcină perfectă, nastere perfectă, copil perfect sau părinte perfect! Fiecare dintre noi facem ceea ce putem si cum știm mai bine. Cu îngrijirea adecvată si suportul necesar, părintele cu depresie se recuperează si ajunge să se bucure de viața în familia sa.

 

Când să apeleze părintele la un medic?

 

Dacă starea de neliniște, tristețea sau îngrijorarea nu dispar după două săptămâni sau chiar par să se agraveze, daca nu puteți face față sarcinilor de îngrijire a copilului, dacă nu puteți face față sarcinilor zilnice, e momentul să cereti ajutor! Căutați ajutorul unui apropiat pentru îngrijirea copilului și al unui specialist în sănătate mintală. Dacă aveți gânduri de a face rău copilului sau de suicid, vă pot sta la dispoziție mai multe servicii: puteți suna la 112 sau la telverde antisuicid 0800.801.200, va puteți prezenta la camera de garda a Spitalului de Psihiatrie sau la cel mai apropiat serviciu UPU. Cautați imediat un prieten sau adresati-vă unui lider spiritual care sa vă îndrume spre serviciile specializate de ajutor.

 

Cum putem ajuta pe cineva care se află în această situație?

 

E important să ne stabilim așteptări realiste legate de experiențele celuilalt si de capacitatea lui de a face față nevoilor de zi cu zi. Țineti minte că fiecare părinte si fiecare copil este unic si nu e deloc benefic să comparăm oamenii sau familiile între ele. Să înțelegem că cei care au depresie postpartum pot dori să petreacă mult timp singuri. Poate fi dezamăgitor, dar țineți minte că asta nu are legatură cu dumneavoastră, ci face parte din boală. Oferiți-vă ajutorul pentru treburile zilnice, care devin mai dificil de îndeplinit când apare și un copil. Adesea prietenii și familia își oferă ajutorul în prima lună, dar s-ar putea ca nevoia sa fie aceeași sau chiar mai mare în lunile care urmează. Ajutați la îngrijirea copilului (inclusiv noaptea) sau găsiți alte persoane, care ar putea ajuta. Orice pauză sau șansă de a reveni la vechile interese ajută la starea de bine. Poate oferi , de asemenea, răgazul de a dormi. A face față depresiei postpartum este foarte greu. Recunoasteți eforturile celui drag indiferent de rezultat. Luați legatura cu medicul de familie sau cu medicul psihiatru si asigurați-vă că cel în nevoie are parte de sprijinul necesar (îl puteți chiar însoți, când e programat la consultul medical). Daca vă simțiți copleșiți, la rândul dumneavoastră, căutați ajutor. Există grupuri de suport pentru apropiații celor afectați de boală.

 

Cum se tratează această boală?

 

Depresia, in funcție de severitatea manifestărilor, poate beneficia de terapie suportivă, modificarea stilului de viață, terapie psihologică sau terapie medicamentoasă.
Terapia cognitiv comportamentală este o forma comună de tratament și suficientă în formele ușoare și moderate de boală. Aceasta te invață cum gândurile, sentimentele și comportamentele sunt legate între ele si cum le poți modifica pentru ca, apoi, să dobândești abilități de rezolvare a problemelor, să ajungi la gandire ratională (realistă), să poți gestiona stresul și să stapânesti tehnici eficiente de relaxare. Un alt tip de terapie este cea interpersonală, care ajută la redaptarea propriei persoane odată cu schimbarea rolului din relațiile cu ceilalti. Grupurile de suport aduc și ele beneficii, întrucât depresia postpartum și rolul de părinte ajung să determine izolarea de ceilalți, fapt care poate agrava situația. Acestea sunt un spațiu sigur, în care părinții împrtașesc idei, învață unii de la alții și se conectează cu cei care trec prin aceleași experiențe și care sunt capabili să îi înțeleagă.

A avea grijă de tine este foarte important, dar pentru un proaspăt părinte sarcina aceasta deja este mai dificilă. Căutați ajutor printre cei apropiați pentru a reuși să alocați timp pentru propriile nevoi. Exercițiile fizice regulate ameliorează dispoziția si ajută la gestionarea stresului. Alimentația adecvată si somnul cât de mult sunt de mare folos. Este important să petreceți timp făcând activități care vă produc plăcere, să căutați modalități de relaxare care să vi se potrivească și să stați în compania oamenilor care vă aduc bucurie.

Medicamentele (denumite antidepresive) se folosesc atunci când intensitatea simptomelor este mai mare. Există mai multe clase de medicamente cu mecanisme de acțiune diferite. Este important de stabilit, împreună cu medicul specialist,care dintre acestea sunt cele mai potrivite pentru fiecare situație în parte, analizând riscurile si beneficiile. Acestea aduc clar beneficii, dar cele mai bune rezultate apar atunci când terapia medicamentoasă este asociată intervenției psihologice.

În concluzie, recomand părinților să nu se simtă rușinați sau să nu se învinovățească pentru apariția bolii. Nu suferiți în tăcere! Depresia postpartum este o boală serioasă, dar tratabilă, iar cu ajutor adecvat, suferința se poate ameliora semnificativ. Amintiți-vă ca nu sunteți singuri și că nu sunteți singurii care prezintă aceasta tulburare. Căutați ajutor!

Pentru a putea înțelege mai ușor prin ce trece o persoana cu depresie, Organizația Mondială a Sănătății, împreună cu Matthew Johnstone, a propus o reprezentare sugestivă a depresiei în această animație.

Raluca Ilca este medic rezident de psihiatrie pediatrică la Clinica de Psihiatrie Pediatrică din Cluj- Napoca, în formare în psihoterapii cognitive și comportamentale. 


Sursa foto: https://online.nursing.georgetown.edu/blog/postpartum-depression-resources/

Bibliografie:
Asociația Americană de Psihiatrie- Depresia postpartum https://www.psychiatry.org/patients-families/postpartum-depression/what-is-postpartum-depression
Asociatia Canadiană de Sănătate Mintală- Depresia postpartum https://cmha.ca/documents/postpartum-depression
Organizația Mondială a Sănătății – Postpartum depression: a literature rewiew of risk factors and interventions https://www.who.int/mental_health/prevention/suicide/lit_review_postpartum_depression.pdf
Centrul pentru Controlul si Preventia Bolilor- Depresia la femei https://www.cdc.gov/reproductivehealth/depression/index.htm
Liana Deheleanu – Bazele biologice ale psihiatriei

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor și mă găsiți la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

2 + 3 =

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Articole recente

Atelierul de alăptare- ediția mai 2019

Dincolo de „instinct”, ceva „natural și minunat”, „hrană și iubire”, odată cu „medicalizarea” actului nașterii, care a adus atâtea beneficii, experiența alăptării a devenit, din păcate, mai degrabă o cursă cu obstacole decât un drum lin și sigur.Primele zile după...

Somnul copilului mic – dificultăți și soluții

Autor: Raluca Ilca Așa cum adulții au dificultăți de somn, nici copiii nu sunt scutiți de acest fel de probleme. Nici cei mici, nici cei mari. Este chiar o problemă foarte comună. Vestea bună este că, pentru toate aceste probleme, există soluții. Vestea și mai bună...

Pledoarie pentru apă și săpun

Au trecut mai bine de 150 de ani de când Semmeilweis a descoperit că spălatul pe mâini literalmente salvează vieți, deschizând ușa spre era dezinfectanților și a sterilizatoarelor. Și e grozav că am ajuns aici și nu se mai moare de febră puerperală și de alte zeci de...

Care e treaba cu regurgitatul bebelușilor?

Mulți părinți de bebeluși se sperie când văd că din gurița copilului iese lapte, imediat sau la distanță de masă, însoțit sau nu de râgâială… și spun, cu o grimasă terifiată că bebe varsă. Este bine să știm diferența dintre regurgitație și vărsătură, mai ales pentru...

Epistaxisul sau când ne curge sânge din nas

Hemoragia de la nivelul nasului poartă numele de epistaxis. El nu este o boală în sine, ci un semn. Apare destul de frecvent la copii și de obicei sperie persoanele din jur. Dar în peste 90% din cazuri este inofensivă și nu ascunde nimic deosebit în spate. Evident că...

Unde mă găsiți?

Pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor și mă găsiți la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

11 + 1 =