Prevenție

Pledoarie pentru apă și săpun

Au trecut mai bine de 150 de ani de când Semmeilweis a descoperit că spălatul pe mâini literalmente salvează vieți, deschizând ușa spre era dezinfectanților și a sterilizatoarelor. Și e grozav că am ajuns aici și nu se mai moare de febră puerperală și de alte zeci de boli trasmise prin mâna murdară, e grozav că găsim în spitale aceste nestemate ale progresului, fără de care ne-ar mânca bacteriile la propriu.

Ce e mai puțin grozav e ce observ când merg în vizită la nou-născuți: din ce în ce mai des văd sticle de dezinfectant (profesional, care ucide tot și ia și un strat de piele) și chiar mi se atrage atenția că înainte de a intra la bebe, să apăs pe pompiță, făcând abstracție de faptul că după salut, prima mea întrebare este „Unde aș putea să mă spăl pe mâini?”

Din dorința noastră de a-l proteja pe bebe, am virat spre extreme. Da, organismul bebelușului, mai ales în primele luni de viață, este mai fragil și mai predispus infecțiilor severe și e obligatoriu să ne spălăm pe mâini înainte de a ne apropia și a-l atinge, însă nu e fiziologic să ne maverăm copiii cu mâini „chirurgicale”, sterile, pentru că bebelușul are nevoie să se integreze în flora bacteriană a familiei, care, în mod normal, conține bacterii prietenoase (cu cât ele sunt mai multe, cu atât nu le dau voie bacteriilor periculoase să se dezvolte). Apoi, acești dezinfectați de regula conțin alcool…mult (către 70%), care poate fi inspirat sau chiar lins de bebeluși (Câți nu ați pățit să îl țineți pe bebe în brațe și să simțiți imediat o ventuză curioasă și dornică de suzetat?) Nu că ar fi o cantitate atât de mare încât să aibă efecte nocive asupra copilului, dar cui i-ar placea ca de nenumărate ori pe zi să tot inspire sau să ia câte o gură de alcool cu gust de detergent? Și apoi mai e ipoteza igienei din bolile alergice: bolile alergice ( dermatita atopică, alergiile alimentare, astmul, rinita alergică) sunt din ce în ce mai frecvente și una din ipotezele acestei creșteri alarmante este chiar mediul hiperprotejat, spălat și dezinfectat în care ne creștem copiii. Să nu deduceți de aici că vă îndemn să nu mai faceți curat în casă, să vă lăsați copiii murdari și să mănânce de pe jos. Însă echilibrul e cel mai bun în toate!

Care e alternativa? Spălatul pe mâini cu apă și săpun: după ce am schimbat scutecul, după ce venim de afară, după ce am folosit toaleta, după ce ne-am suflat nasul și am aruncat șervețelul la gunoi, după ce ne-am murdărit mâinile lucrând ceva, după ce am mângâiat câinele sau pisica… Oricine intră în casă și vrea să îl salute pe noul membru al familiei trebuie să se spele pe mâini. Iar cine e răcit…să stea acasă la el și să vină în vizită când e sănătos.

Dezinfectantul e al cadrelor medicale și al colectivităților, săpunul e al tuturor! 

 


Sursa foto: www.cdc.gov

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor și mă găsiți la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

10 + 11 =

Fimoza- mit sau realitate?

Autor: Dan Andriuc

Una dintre grijile cel mai frecvent întâlnite în rândul mamelor sau bunicilor de băieți (încă nu se știe de ce tații nu par îngrijorați de acest aspect) este să afle dacă aceștia au sau nu fimoză. În general se prezintă la camera de gardă sau în ambulator chiar din primele săptămâni după naștere pentru a lămuri această problemă.

 

Fig. 1: Fimoza fiziologică

 

Răspunsul este în majoritatea cazurilor pozitiv: „Da, copilul dumneavostră are fimoză, dar… este fiziologică pentru vârsta lui.” Până la vârsta de 3-4 ani, majoritatea băieților au fimoză, orificiul prepuțial fiind strâmt în mod natural, uneori existând chiar și aderențe între prepuț și gland (aderențe balano-prepuțiale), iar decalotarea este imposibilă.

 

 

Fig.2: Leziune produsă de decalotarea forțată

Recomandările actuale contraindică decalotarea forțată deoarece pot apărea mici “fisuri” (plăgi superficiale) la nivelul tegumentului prepuțial. Acestea se vor vindeca prin cicatrizare, cu apariția unui țesut fibros, inextensibil, crescând astfel riscul de apariție a fimozei cicatriciale, care va necesita de cele mai multe ori tratament chirurgical.

 

 

Fig. 3 Depozite de smegmă

 

Unii părinți se mai prezintă îngrijorați la camera de gardă pentru că au observat apariția unei formațiuni albicioase, a unei „pungi cu puroi” sau a unui chist albicios la nivelul penisului.

De fapt acestea reprezintă depozite de smegmă– o substanță urât mirositoare, de culoare alb-gălbuie, formată din celule epiteliale moarte și sebum care ajută de cele mai multe ori la separarea treptată a aderențelor dintre gland și prepuț (aderențele balano-prepuțiale).

 

 

 

Există și cazuri în care se indică tratament medicamentos/chirurgical înainte de împlinirea vârstei de 3-4 ani:

  • Fimoze strânse – orificiul prepuțial este punctiform, copilul prezintă dureri la micțiune, jetul urinar este subțire/filiform. În aceste cazuri, din cauza faptului că prepuțul acționează ca un obstacol, există riscul apariției infecțiilor urinare precum și a altor a

    Fig.4 Balanita xerotica obliterans

    fecțiuni ale aparatului urinar.
  • Investigații urologice (cistoscopie, cistografie etc)- meatul urinar nu este vizibil/accesibil.
  • Fimoza cicatricială – decalotări forțate în antecedente sau infecții locale repetate care au favorizat apariția țesutului fibros inextensibil.
  • Balanita xerotica-obliterans

 

 

Tratamentul fimozei poate fi medicamentos (îndeosebi în cazul fimozelor largi) prin aplicații locale de corticoizi pentru o perioadă de 4 săptămâni sub îndrumarea și supravegherea medicului.

Tratamentul chirurgical necesită de obicei spitalizare de o zi. Recuperarea postoperatorie este rapidă, durerile/usturimile locale sunt minime, apărând la primele micțiuni și fiind ameliorate de tratamentul antialgic local și sistemic, copilul fiind externat în ziua operației dacă nu există alți factori de risc. După câteva zile, când edemul local postoperator s-a retras, chirurgul pediatru va revedea copilul pentru a-l decalota, părinții fiind sfătuiți să efectueze ulterior această manevră la fiecare băiță, reducând astfel riscul reapariției aderențelor balano-prepuțiale.
Firele de sutura folosite sunt resorbabile, astfel că nu trebuie suprimate. Riscurile intervenției chirurgicale sunt ca pentru orice intervenție chirurgicală, de la hemoragie locală, infecție, vindecarea cu o cicatrice care împiedică în continuare decalotarea, la complicații mai grave cum este necroza glandului.

 

În concluzie, majoritatea cazurilor de fimoză sunt fiziologice și este bine să nu intervenim, așteptând ca timpul să își spună cuvântul. Dacă totuși, sunteți îngrijorați sau copilul dumneavoastră prezintă simptomele pe care le-am descris mai sus, este bine să vă adresați unui chirurg pediatru pentru consult și, la nevoie, tratament de specialitate.

Dan Andriuc este medic specialist Chirurgie Pediatrică la Spitalul Clinic Municipal “dr Gavril Curteanu” din Oradea


Surse foto:

Fig.1: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK525972/

Fig.2: https://www.simshospitals.com/foreskin-problems-boys/tightforeskin/

Fig.3,4,5: http://www.paediatricsurgery.co.nz/phimosis.html ,  http://www.mjdrdypu.org/article.asp?issn=0975-2870;year=2014;volume=7;issue=1;spage=98;epage=99;aulast=Sali;type=3

 

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor și mă găsiți la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

2 + 8 =

Depresia postpartum

Autor: Raluca Ilca

 

Dragi părinți, întrucât sănătatea fizică și psihică a unui copil este influențată de sănătatea mamei, inclusiv de cea din perioada de dinaintea sarcinii, am ales să abordez o problemă de sănătate, care nu are parte de recunoașterea de care are nevoie, dar care se impune a fi prevenită, recunoscută și gestionată adecvat: depresia postpartum.

Perioada postpartum (de dupa nașterea unui copil) este una caracterizată de posibilitatea de apariție a trei modificari psihice: “baby blues”, depresia postpartum si psihoza postpartum.

Venirea unui copil în familie poate declanșa o mare varietate de emoții, de la bucurie la disperare. Se povestște adesea despre fericirea părinților odată cu venirea unui copil în familie, despre împlinirea și dragostea pe care aceștia le pot simți în legatură cu noul membru al familiei. Nu se prea vorbește însă despre faptul că pot apărea și situații neplăcute, unele chiar foarte dificil de controlat. Conform OMS, până la 75% dintre mame experimentează ceea ce se numeste “baby blues”, o stare caracterizată prin tulburări de somn si de apetit, prin iritabilitate, tristețe, plâns ușor sau neliniște, stare ce debutează, de cele mai multe ori, în primele 3-4 zile după naștere. Intensitatea acestor modificări este ușoară sau moderată, rezolvarea venind de la sine dupa doar câteva ore sau, maxim, după câteva săptămâni. Când însă aceste modificări sunt mai intense și durează semnficativ mai mult, s-ar putea să fie vorba despre depresia postpartum, boală care poate debuta oricând, din perioada sarcinii până la un an după naștere.

 

De ce ne interesează acest subiect când vorbim despre sănătatea copilului?

 

Ei bine, se pare că pentru copiii mamelor care dezvoltă depresie in timpul sarcinii, este un risc mai mare de a se naște prematur si cu o greutate mai mică. Un factor foarte important, care contribuie la dezvoltarea armonioasa a unui copil, este ingrijirea de care el are parte. Având în vedere că depresia afectează dispozitia, modul în care o persoană se percepe pe sine, modul de relaționare cu ceilalti, interacțiunea cu ceea ce îl înconjoară și nivelul de activitate, părintele care prezintă această patologie are dificultăți în a asigura copilului atenția si grija de care acesta are nevoie. Desigur, asta nu înseamna ca trebuie să-l învinovățim pe parinte. Cum ar putea cineva care nu se poate îngriji pe sine să răspundă nevoilor unui copil mic, situație care de altfel este o provocare chiar si pentru parinții fără această patologie? Asta nu inseanmă însă că putem ignora efectele negative pe care această situatie le are asupra dezvoltarii copilului. Pe termen scurt, apar dificultăți în formarea atașamentului, tulburări de somn si de hrănire, iar, pe termen lung, există un risc mai mare de a apărea tulburări emoționale, de gândire, comportamentale, de limbaj si de relaționare cu semenii. Evident, cu cât patologia părintelui este de mai lungă durată și cu cât numarul de episoade recurente este mai mare, cu atat riscul ca afectarea copilului sa fie pe termen mai lung este mai mare. Fară îngrijirea si tratamentul adecvate, această stare poate persista si poate aduce daune considerabile atât pentru părinte, cât și pentru copil. De aceea, cunoscând aceste lucruri, merită sa prevenim, să recunoastem si să tratam boala cât mai timpuriu.
Când vorbim de depresie postpartum nu ne referim neapărat la mamă. Deși această patologie afectează semnificativ mai frecvent mamele, ea poate să apară și la tată, iar părinții adoptivi nu sunt scutiti nici ei.

 

Ce este această depresie postpartum?

 

Toate aceste modificări sunt mult mai mult decât un moft, o zi proastă sau mai mult decât “caracterul slab” al părintelui. Și nu se pune problema învinovățirii cuiva. Este de fapt aceeași depresie, ca manifestare, care poate afecta pe oricine în orice moment al vieții, dar care, de data aceasta, este în directă legătură cu noul statut de părinte. Apare atat la persoanele care au mai avut episoade depresive, cât și la cele fără un astfel de istoric. Semnele si simptomele depresiei includ tristețea, lipsa de speranță, vina, devalorizarea sau neliniștea. Unii sunt iritabili sau furioși, își pierd interesul și plăcerea pe care le aveau înainte pentru diferite activități, se retrag social si prezintă un nivel scăzut de activitate. Apar dificultăți de atenție, de memorare, de învățare și în luarea deciziilor. Apar modificări de somn și de apetit și, nu de puține ori, se modifică, inclusiv, starea de sănătate fizică. Noul statut de părinte aduce doar el provocări dificil de trecut, iar depresia care apare și ea face ca totul să pară imposibil de depășit, copleșitor. Un parinte cu depresie postpartum poate să nu se bucure de prezenta copilului, poate gândi ca este un “părinte rău” și să se învinovățească pentru scăderea capacitații de îngrijire a copilului. În cazurile mai severe, se poate să apară gânduri care să îndemne la rănirea copilului sau chiar la suicid. Deși se întampă rar ca un parinte sa dea curs acestor gânduri, situația este deja una foarte gravă si necesită ajutor medical de urgență.
La baza acestei boli stau mai multi factori de risc, care acționează împreună. Printre aceștia, se numără antecedentele de tulburări afective, evenimentele stresante, lipsa suportului social, modificările fizice asociate sarcinii, modificările în relațiile cu ceilalți, îngrijorarea pentru copil si lipsa somnului. Tot in perioada sarcinii și a nașterii, apar modificări ale hormonilor de stres, tiroidieni si sexuali. Toți acesti factori ajung ca , la nivelul creierului, să determine unele modificări ale unor neurotrasmițători (substanțe responsabile de comunicarea dintre celulele nervoase ale creierului, adică a neuronilor) precum serotonina, dopamina, noradrenalina sau acetilcolina. În consecință, este afectată buna funcționare a unor regiuni ale creierului, fapt care determină apariția simptomelor depresiei.

 

Dar ce poate face o persoană care se regasește în această situație?

 

Aflați întâi că boala nu este una rară, depresia postpartum afectând aproximativ 1 din 7 mame. Dacă mama este mai tânără de 18 ani, boala apare chiar mai frecvent. Deși toată această experiență legată de sarcină, naștere și viața de după nașterea unui copil este idealizată aproape peste tot, trebuie menționat un aspect important: nu există sarcină perfectă, nastere perfectă, copil perfect sau părinte perfect! Fiecare dintre noi facem ceea ce putem si cum știm mai bine. Cu îngrijirea adecvată si suportul necesar, părintele cu depresie se recuperează si ajunge să se bucure de viața în familia sa.

 

Când să apeleze părintele la un medic?

 

Dacă starea de neliniște, tristețea sau îngrijorarea nu dispar după două săptămâni sau chiar par să se agraveze, daca nu puteți face față sarcinilor de îngrijire a copilului, dacă nu puteți face față sarcinilor zilnice, e momentul să cereti ajutor! Căutați ajutorul unui apropiat pentru îngrijirea copilului și al unui specialist în sănătate mintală. Dacă aveți gânduri de a face rău copilului sau de suicid, vă pot sta la dispoziție mai multe servicii: puteți suna la 112 sau la telverde antisuicid 0800.801.200, va puteți prezenta la camera de garda a Spitalului de Psihiatrie sau la cel mai apropiat serviciu UPU. Cautați imediat un prieten sau adresati-vă unui lider spiritual care sa vă îndrume spre serviciile specializate de ajutor.

 

Cum putem ajuta pe cineva care se află în această situație?

 

E important să ne stabilim așteptări realiste legate de experiențele celuilalt si de capacitatea lui de a face față nevoilor de zi cu zi. Țineti minte că fiecare părinte si fiecare copil este unic si nu e deloc benefic să comparăm oamenii sau familiile între ele. Să înțelegem că cei care au depresie postpartum pot dori să petreacă mult timp singuri. Poate fi dezamăgitor, dar țineți minte că asta nu are legatură cu dumneavoastră, ci face parte din boală. Oferiți-vă ajutorul pentru treburile zilnice, care devin mai dificil de îndeplinit când apare și un copil. Adesea prietenii și familia își oferă ajutorul în prima lună, dar s-ar putea ca nevoia sa fie aceeași sau chiar mai mare în lunile care urmează. Ajutați la îngrijirea copilului (inclusiv noaptea) sau găsiți alte persoane, care ar putea ajuta. Orice pauză sau șansă de a reveni la vechile interese ajută la starea de bine. Poate oferi , de asemenea, răgazul de a dormi. A face față depresiei postpartum este foarte greu. Recunoasteți eforturile celui drag indiferent de rezultat. Luați legatura cu medicul de familie sau cu medicul psihiatru si asigurați-vă că cel în nevoie are parte de sprijinul necesar (îl puteți chiar însoți, când e programat la consultul medical). Daca vă simțiți copleșiți, la rândul dumneavoastră, căutați ajutor. Există grupuri de suport pentru apropiații celor afectați de boală.

 

Cum se tratează această boală?

 

Depresia, in funcție de severitatea manifestărilor, poate beneficia de terapie suportivă, modificarea stilului de viață, terapie psihologică sau terapie medicamentoasă.
Terapia cognitiv comportamentală este o forma comună de tratament și suficientă în formele ușoare și moderate de boală. Aceasta te invață cum gândurile, sentimentele și comportamentele sunt legate între ele si cum le poți modifica pentru ca, apoi, să dobândești abilități de rezolvare a problemelor, să ajungi la gandire ratională (realistă), să poți gestiona stresul și să stapânesti tehnici eficiente de relaxare. Un alt tip de terapie este cea interpersonală, care ajută la redaptarea propriei persoane odată cu schimbarea rolului din relațiile cu ceilalti. Grupurile de suport aduc și ele beneficii, întrucât depresia postpartum și rolul de părinte ajung să determine izolarea de ceilalți, fapt care poate agrava situația. Acestea sunt un spațiu sigur, în care părinții împrtașesc idei, învață unii de la alții și se conectează cu cei care trec prin aceleași experiențe și care sunt capabili să îi înțeleagă.

A avea grijă de tine este foarte important, dar pentru un proaspăt părinte sarcina aceasta deja este mai dificilă. Căutați ajutor printre cei apropiați pentru a reuși să alocați timp pentru propriile nevoi. Exercițiile fizice regulate ameliorează dispoziția si ajută la gestionarea stresului. Alimentația adecvată si somnul cât de mult sunt de mare folos. Este important să petreceți timp făcând activități care vă produc plăcere, să căutați modalități de relaxare care să vi se potrivească și să stați în compania oamenilor care vă aduc bucurie.

Medicamentele (denumite antidepresive) se folosesc atunci când intensitatea simptomelor este mai mare. Există mai multe clase de medicamente cu mecanisme de acțiune diferite. Este important de stabilit, împreună cu medicul specialist,care dintre acestea sunt cele mai potrivite pentru fiecare situație în parte, analizând riscurile si beneficiile. Acestea aduc clar beneficii, dar cele mai bune rezultate apar atunci când terapia medicamentoasă este asociată intervenției psihologice.

În concluzie, recomand părinților să nu se simtă rușinați sau să nu se învinovățească pentru apariția bolii. Nu suferiți în tăcere! Depresia postpartum este o boală serioasă, dar tratabilă, iar cu ajutor adecvat, suferința se poate ameliora semnificativ. Amintiți-vă ca nu sunteți singuri și că nu sunteți singurii care prezintă aceasta tulburare. Căutați ajutor!

Pentru a putea înțelege mai ușor prin ce trece o persoana cu depresie, Organizația Mondială a Sănătății, împreună cu Matthew Johnstone, a propus o reprezentare sugestivă a depresiei în această animație.

Raluca Ilca este medic rezident de psihiatrie pediatrică la Clinica de Psihiatrie Pediatrică din Cluj- Napoca, în formare în psihoterapii cognitive și comportamentale. 


Sursa foto: https://online.nursing.georgetown.edu/blog/postpartum-depression-resources/

Bibliografie:
Asociația Americană de Psihiatrie- Depresia postpartum https://www.psychiatry.org/patients-families/postpartum-depression/what-is-postpartum-depression
Asociatia Canadiană de Sănătate Mintală- Depresia postpartum https://cmha.ca/documents/postpartum-depression
Organizația Mondială a Sănătății – Postpartum depression: a literature rewiew of risk factors and interventions https://www.who.int/mental_health/prevention/suicide/lit_review_postpartum_depression.pdf
Centrul pentru Controlul si Preventia Bolilor- Depresia la femei https://www.cdc.gov/reproductivehealth/depression/index.htm
Liana Deheleanu – Bazele biologice ale psihiatriei

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor și mă găsiți la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

15 + 6 =

Cum știu dacă bebelușul meu alăptat mănâncă suficient?

     Este o întrebare care îi frământă pe majoritatea părinților și mulți recunosc că, deși se bucură că alăptează, le lipșește controlul asupra cantității. Pe deoparte, vrem să fim părinți responsabili și știm că noua viață e dependentă de noi 100%. Pe de altă parte, suntem presați de anturaj: ”Nu vezi că urlă de foame, de ce nu-i dai și lapte praf? De unde știi tu că ai lapte destul?”. 

     În teorie, un nou-născut (în prima lună de viață) ar trebui să mănânce cam 150 ml/ kg corp/ 24 de ore. De exemplu, pentru un bebeluș de 3000 g ( 3 kg), 150ml x 3= 450 ml de lapte pe 24 de ore iar pentru unul de 3500g, cantitatea va fi de 520 ml de lapte pe zi. Începând cu a doua lună de viață, cantitatea crește până la 800, chiar 1000 ml pe zi.     

     Pentru copiii hrăniți cu formulă sau cu lapte muls, nimic mai simplu, ne ajută aritmetica să știm dacă mănâncă suficient sau nu. Pentru copiii hrăniți exclusiv la sân…facem ochii mari și ne apucă palpitațiile. Vestea bună este că avem niște semne indirecte care ne pot fi de mare ajutor. Sunt indirecte pentru că nu știm cantitatea pe care o mănâncă bebelușul, dar vedem efectele acestei cantități asupra fiziologiei și comportamentului său. Ele nu se citesc în zațul de cafea, ci mai degrabă în scutec.   

     Aceste semne sunt: scaunele, urina, curba greutății și comportamentul copilului.   

 

    Cititori în scutece     

     Primele scaune ale nou-născutului sunt foarte închise la culoare și lipicioase; ele poartă numele de meconiu. Prioritatea organismului este să elimine acest meconiu în primele 3 zile după naștere și mai puțin să inunde rinichii, așa că primul lapte, colostrul, este în cantitate mică, dar de esență tare (un articol întreg despre colostru va fi publicat în curând), motiv pentru care urina este în cantitate mică în primele 2 zile după naștere și mai închisă la culoare (cu mici zone de culoare cărămizie, dar nu e obligatoriu) dar care va crește odată cu venirea laptelui.     

     Un copil hrănit bine va avea:

  • în prima lună de viață minim un scaun galben-muștar (de regulă cu grunji-mici bobițe albe) pe 24 de ore- unii bebeluși au scaun după fiecare masă, ceea ce este din nou, normal; începând cu a doua lună de viață scaunele se pot rări (scaunele copiilor hrăniți mixt sau cu doar cu formulă au un alt aspect ) și
  • va urina încât să ude minim 6 scutece pe 24 de ore, o urină transparentă. În cartea sa „L’allaitement malin”, Veronique Darmangeat le propune părinților următorul exercițiu: sacrificați un scutec nefolosit, turnați în el 60 ml de apă și „cântăriți-l” în mână, pentru a vă face o idee ce înseamnă ”un scutec plin” pentru un nou-născut.   

 

    Cititori de cântar   

     Pentru copilul alăptat, uitați de formula 500 g în prima lună, 750 g/ lună în următoarele trei etc. Această formulă a fost stabilită pentru copiii hrăniți cu lapte praf. Copiii alăptați au un alt mod de a crește în greutate ( în general, cresc mult -1 kg/ lună sau 30 g/ zi în primele 3 luni, pentru ca apoi creșterea să încetinească, fără însă a avea o problemă). Pentru ei există curbe de creștere speciale, stabilite în urma studierii greutății copiilor exclusiv alăptați din mai multe populații de pe Glob. Acestea se pot descărca gratuit de pe site-ul OMS și este de dorit să fie folosite și în cabinetele de medicină de familie și pediatrie. Să nu uităm, totuși, că un copil alăptat mulțumit, care are scaune și urinează suficient, dar iese puțin din normele curbelor de creștere este un copil perfect normal și nu are nevoie de suplimentare, trebuie doar supravegheat.   

    Când lucrurile sunt pe făgașul normal, se recomandă să cântărim bebelușii o dată/ săptămână în prima lună și apoi o dată/ lună. Este bine să folosiți un cântar de încredere ( eu le verific cântărind ceva cu greutate fixă- un kg de făină, de exemplu), căruia să nu îi schimbați poziția (valorile arătate pot varia), cântăriți copilul dezbrăcat complet și notați-vă valoarea.    

   Tehnica „mă cântăresc eu cu copilul în brațe și apoi fără” e ingenioasă dar nu e de încredere.      

     

    Despre proba suptului   

     Deși mai toți părinții sunt sfătuiți să o facă, utilitatea ei e mică și angoasa pe care o generează e mare. Personal, nu o indic niciodată acasă și chiar îi încurajez pe părinții care o practică să renunțe la ea, învățându-i semnele mai puțin anxietante ale unei alimentații suficiente. 

 

    Comportamentul copilului alăptat 

    Un alt instrument este comportamentul. Să ne studiem copiii, să învățăm să le recunoaștem semnalele. Un copil sătul se relaxează, își deflectează brațele, nu mai are pumnii strânși, e calm și fie adoarme (când se inmoaie „ca o cârpă”- nu e frumos, dar e ilustrativ), fie stă treaz, dar nu mai caută sânul. Dacă îl puneți jos, e posibil să plângă, dar asta nu înseamnă neapărat că îi e foame, ci mai degrabă ar dori să mai stea în brațe (don’t we all?). Având ca singură metodă de semnalizare plânsul, copiii plâng din n motive și cu timpul ajungem să îi cunoaștem (acum îl doare burtica, acum vrea să îi schimb scutecul, acesta e plânsul de ținut în brațe). 

© casanowe1 / Depositphotos © logoboom / Depositphotos

     Dacă bebelușul dumneavoastră alăptat nu udă scutecele, urina e concentrată, nu pare să ia în greutate ( de multe ori părinții nu reușesc să își procure un cântar, dar văd că bebe începe să „umple” hăinuțele) și e prea agitat, trezindu-se frecvent ( nu are perioade de 2-3 ore de somn), își suge mereu mânuțele sau dimpotrivă, este somnolent, nu ezitați să cereți de urgență ajutor specializat. 


Bibliografie

Darmangeat V, L’allaitement malin, Paris:Leduc.s éditions.2013

Lawrance RA, Lawrance RM, Breastfeeding. A guide for medical profession. 8th edition. Philadelphia: Elsevier. 2016

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor și mă găsiți la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

1 + 7 =

O metodă eficientă de a curăța nasul înfundat al bebelușului

Pentru că e sezonul răcelilor și al bronșiolitelor, curățarea nasului bebelușului poate deveni o chestiune extrem de importantă. Nasul înfundat e deranjant sau chiar enervant pentru un adult, însă pentru un copil, mai ales de vârstă foarte mică, e un obstacol în calea oxigenării și a alimentației. Dacă înțelegem că un sugar mic nu poate să respire pe guriță, înțelegem și de ce este atât de important să îi menținem nasul permeabil. Un sugar mic cu o „banală răceală” poate să ajungă în insuficiență respiratorie. La fel, pentru că nu-și mai poate coordona respirația cu suptul și înghițirea, un copil cu nasul înfundat va alege sa-și consume energia pe respirat și va refuza să mănânce.

Atunci ce e de făcut? În niciun caz nu ne apucăm de curățat preventiv nasul unui copil sănătos. Urmărim copilul și dacă are semne de răceală, îi curge nasul, fornăie sau începe să respire mai repede și cu dificultate pentru că are nasul înfundat, primul gest e să îi desfundăm nasul.

Sunt diverse metode și dispozitive pe piață, mai simple sau mai sofisticate. Eu aleg să vă prezint metoda mea preferată, în care avem nevoie doar de ser fiziologic (fiolele clasice de 10 ml), comprese (nu neapărat sterile), o mână fermă și nervi de oțel (de ultimele 2 avem nevoie oricum, indiferent de dispozitivul pe care alegem să îl folosim). Este metoda care se folosește în Franța și care salvează mulți copii de la bronșiolite grave, deshidratare, etc.

Indiferent de metoda pe care o alegeți, această DNF (dezobstrucție nazo-faringiană) e indicat să fie făcută înainte de fiecare masă și înainte de culcare.

Descrierea pașilor:

  • ne spălăm pe mâini cu apă și săpun și pregătim cele necesare;
  • culcăm copilul pe o parte, introducem pipeta pe narina superioară, încercând să îi tinem gurița închisă și apăsăm ferm pe pipeta în așa fel încât secrețiile să iasă pe nara de jos;
  • întoarcem copilul pe partea opusă și repetam manevra, însă pe cealaltă nară;
  • când secrețiile sunt abundente, este nevoie să folosim chiar 2-3 fiole de ser / nară;
  • pentru că plânsetele sunt asigurate, luăm bebelușul în brațe, îl mângâiem și îi cerem scuze, asigurându-l că, deși e neplăcut, am făcut-o pentru binele lui și îi promitem că data viitoare nu îl vom scuti, dar poate ne vom mișca mai repede.

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor și mă găsiți la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

12 + 15 =

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Articole recente

Frenezia mamelonelor de silicon

Se vând ca pâinea caldă, de parcă am avea contracte cu firmele producătoare, se recomandă cu nonșalanță de către prietene, vecine, farmaciste, dar mai ales de către personalul medical din maternități, pe fondul epidemiei de „n-ai sfârcuri”, înainte ca mama să fie...

Atelierul de alăptare- ediția mai 2019

Dincolo de „instinct”, ceva „natural și minunat”, „hrană și iubire”, odată cu „medicalizarea” actului nașterii, care a adus atâtea beneficii, experiența alăptării a devenit, din păcate, mai degrabă o cursă cu obstacole decât un drum lin și sigur.Primele zile după...

Somnul copilului mic – dificultăți și soluții

Autor: Raluca Ilca Așa cum adulții au dificultăți de somn, nici copiii nu sunt scutiți de acest fel de probleme. Nici cei mici, nici cei mari. Este chiar o problemă foarte comună. Vestea bună este că, pentru toate aceste probleme, există soluții. Vestea și mai bună...

Pledoarie pentru apă și săpun

Au trecut mai bine de 150 de ani de când Semmeilweis a descoperit că spălatul pe mâini literalmente salvează vieți, deschizând ușa spre era dezinfectanților și a sterilizatoarelor. Și e grozav că am ajuns aici și nu se mai moare de febră puerperală și de alte zeci de...

Care e treaba cu regurgitatul bebelușilor?

Mulți părinți de bebeluși se sperie când văd că din gurița copilului iese lapte, imediat sau la distanță de masă, însoțit sau nu de râgâială… și spun, cu o grimasă terifiată că bebe varsă. Este bine să știm diferența dintre regurgitație și vărsătură, mai ales pentru...

Unde mă găsiți?

Pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor și mă găsiți la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

2 + 3 =