Somnul copilului mic – dificultăți și soluții

14 May 2019 | Copii mici, Dezvoltare, În echipă

Autor: Raluca Ilca

Așa cum adulții au dificultăți de somn, nici copiii nu sunt scutiți de acest fel de probleme. Nici cei mici, nici cei mari. Este chiar o problemă foarte comună. Vestea bună este că, pentru toate aceste probleme, există soluții. Vestea și mai bună este că, de cele mai multe ori, soluțiile sunt chiar la îndemâna dumneavoastră, a părinților. Având la dispoziție informații corecte, cu determinare, cu perseverență și cu suportul celorlalți adulți implicați în îngrijirea copilului, lucrurile se pot îmbunătăți foarte repede. Nu ezitați să căutați ajutorul necesar. Pentru situațiile mai dificile puteți, și vă îndemn, să solicitați ajutorul unui specialist. Despre ce reprezintă un somn sănătos și motivele pentru care trebuie să corectăm tulburările de somn puteti citi aici. 
Pentru că, deja știm, este mai bine să previi decât să tratezi, prima măsură care poate fi luată pentru tulburările de somn este prevenirea apariției lor. Așadar, vă îndemn să începeți să implementați măsurile de igienă a somnului (pe care le găsiți aici) cât de timpuriu posibil.

Totuși, dacă aceste probleme apar, aveți câteva instrumente prin care să le identificați și câteva sfaturi despre cum să le abordați.

 

Nevoia de ajutor pentru adormire și readormire

Mulți părinți simt frustrare din cauza faptului că trebuie să legene copilul pentru ca acesta să adoarmă, iar când se trezește noaptea, legănatul trebuie reluat; alți părinți ajung să plimbe copilul în mașină pentru adormire. Obosiți, ar face orice doar pentru ca cel mic să adoarmă. Dacă aceste soluții functionează pe termen scurt și în situații particulare, pe termen lung, ele determină apariția unor obiceiuri nedorite de adormire. Copilul ajunge să facă asocieri de tipul:” ca să adorm, e nevoie să fie mama prezentă”, sau, ”ca să adorm trebuie să fiu legănat/ă”. Și noi, adulții, avem propriile noastre asocieri ca, de exemplu, prezența unei anumite perne pentru a adormi. Dacă perna lipsește, ne foim și ne răsucim până adormim. Dacă o găsim, adormirea vine de la sine. Asta înseamnă că asociem perna cu adormitul. Dacă un copil refuză să meargă la culcare dacă nu e prezent un adult, părintele devine practic ”perna” copilului. Exact asta se întâmplă cu copiii care au nevoie să fie legănați, răsfățați sau ținuți în brațe pentru a adormi. Cei pentru care e nevoie să fie plimbați cu mașina, în cărucior sau în marsupiu pentru a adormi, au ajuns să învețe asocierea dintre somn și aceste mișcări. Când aceste elemente lipsesc, copilul nu adoarme. Asta înseamnă că este deja o problemă numită ”asocierile nepotrivite de adormire”.

Pe parcursul unei nopți, este normal ca atât adulții, cât și copiii să se trezească de mai multe ori. Adultul nu conștientizează ca s-a trezit si readoarme imediat. Copiii mici, însă, când se trezesc, plâng și fac tot ce pot pentru a atrage atenția părinților. Și răspunsul natural al adultului este de a încerca să-l consoleze. El poate simți că este nevoie să ajute copilul să readoarmă. Și face asta fie legănându-l, fie ținându-l în brațe, fie hrănindu-l sau punându-se în pat alături de el. Făcând asta, copilul învață că, plângând, întotdeauna părintele va veni să îi ofere acest ”ajutor”. Asta duce la inablitatea copilului de a readormi fără compania adultului. Copilul devine astfel dependent de adult. Deși știe asta, părintele se luptă cu două tendințe: de a interveni pentru a ajuta copilul să readoarmă, respectiv, de a face ceva pentru a-l ajuta să învețe să adoarmă singur.

 

Și acum, marea enigmă! Cum poate un copil să învețe să adoarmă fără ajutor?

Dragi părinți, aflați că un copil mai mare de aproximativ 4 luni (uneori chiar mai puțin) este capabil să adoarmă singur odată ce i se dă șansa. Asta nu înseamnă că de azi, gata! vă hotărâți că el va adormi singur și că trebuie să ignorați complet plânsul copilului. Nicidecum! Prima preocupare este să ne asigurăm că micuțul este în siguranță. Trebuie să ne asigurăm și că plânsul nu se datorează foamei, unui disconfort sau scutecului murdar. Copiii pot plânge din cauza durerilor datorate erupțiilor dentare, durerilor de urechi sau de gât, acestea trezindu-l din somn. În aceste situații, veți fi nevoiți să raspundeți nevoilor lor. Nou- născuții și copiii mici (până la 4-6 luni) au nevoie de grija părinților pe parcursul nopții și chiar să fie hrăniți. Începând însă cu vârsta de 6 luni, ei sunt capabili să doarmă toată noaptea. 70-80% dintre copiii de 9 luni, cu ajutor, ajung să doarmă fără treziri, pe tot parcursul nopții. Desigur, și copiii au perioade mai dificile. Perioadele de boală sau perioadele de dezvoltare motorie accelerată pot determina tulburarea somnului.

În jurul vârstei de 18 luni ,mulți copii mai au doar un somn peste zi, cu o durată de 30 min- 3 ore. Asigurați-vă că somnul de amiază nu este prea apropiat de ora de mers la somn seara. Somnul poate fi afectat și de frici, de coșmaruri, de salturi în dezvoltarea motorie și cognitivă a copilului, de nevoia de autonomie sau de dezvoltarea imaginației. Asigurați-vă însă că respectați rutina, comunicați copilului regulile și întăriți-le. Fiți consecvenți! Puteți de asemenea să încercați folosirea unui obiect ”securizant”, precum o păturică sau o jucarie de plus, pe care să o dați copilului în pătuț.

Pentru a corecta problemele de somn, copilul trebuie să învețe noi asocieri de somn. Este bine ca el să învețe să nu mai depindă de răspunsul adultului. Și asta, pentru toate reprizele de somn, de peste zi și de pe parcursul nopții. Cel mai bine este să începem antrenamentul cu somnul de noapte. Și cum credeți că se va desfașura acest proces? Credeți că veți avea toată cooperarea copilului? Ei bine, trebuie să vă pregătiți de manifestarea nemulțumirii pentru noile obiceiuri, și anume…plânsul. Așa că, propunerea mea este să nu începeți aceste noi rutine în perioade mai atipice pentru familie, de tranziție sau mai tensionate. Cât de repede sau cât de greu se va ajunge la rezultatul dorit depinde de mai mulți factori, printre care și de temperamentul copilului. Tineți deci cont că nu depinde chiar totul doar de dumneavoastră, dar că ceea ce fac adulții este decisiv. La început,copilul va riposta, va plânge. Au existat numeroase preocupări în legătură cu posibilitatea ca aceste tehnici să dăuneze dezvoltării emoționale și sănătății mentale a copilului. Studiile care au urmărit copiii până la vârsta de 6 ani arată că nu există diferențe de dezvoltare între copiii care au beneficiat de aceste intervenții comportamentale și cei care nu au beneficiat. Aceste măsuri nu au consecințe negative pe termen lung, ele fiind eficiente pentru ameliorarea tulburărilor de somn la copii și pentru ameliorarea simptomelor depresive ale mamei. Deși e greu de tolerat plânsul copilului, reamintiți-vă că doar pentru că doriți să-l învățați asta nu înseamnă ca sunteți un părinte rău sau că vă abuzați copilul. Nicidecum! Dacă sunteți bine organizați și consecvenți pe durata procesului, veți avea succes. Veți putea să-l încurajați și să-l reasigurați, în același timp în care îl ajutați să adoarmă de unul singur.

 

Care e planul?

Următorul plan se poate implementa pentru copiii cu vârsta între 6 luni și 3 ani. Uneori chiar ceva mai devreme, începând de la 4 luni.

După ce respectați rutina obișnuită pentru somn, puneți copilul în pătuț sau în pat. El poate fi treaz sau somnoros. Salutați-l de noapte bună și părăsiți camera, asigurându-vă că există o sursă de lumină difuză. Dacă începe să plângă, intrați în cameră doar dupa doua minute. Când intrați, nu faceți lumină în cameră și nu luați copilul din pătuț. Nu raspundeți nici diferitelor solicitări. Îl puteți consola vorbindu-i șoptit sau mângâindu-l pe spate. După unul sau două minute, părăsiți camera din nou. Nu amânați plecarea. Apoi, chiar dacă plânge, măriți intervalul și reveniți în camera după cinci minute. Dacă el continuă să plângă și după cele cinci minute, intrați iar pentru unul-două minute, maxim. Pentru fiecare interval creșteți durata șederii afară astfel: 2, 5 10, 15 minute. Asigurați-vă întotdeauna că nu stați mai mult de 2 minute în cameră cu el. Desigur, doar dumneavoastră puteți aprecia cel mai corect durata de așteptare în afara camerei. Unii copii tolerează mai mult, alții mai puțin. Și bineînțeles, depinde și de toleranța dumneavoastră. Dar e foarte important să fiți consecvenți, indiferent de intervalul stabilit. Altfel, faceți mai mult rău decât bine, reîntărind comportamentului de semnalizare al copilului. Pentru că un minut de plâns al copilului ne poate părea o eternitate, cel mai bine este să cronometrați . Și pentru trezirile de pe parcursul nopții este nevoie să așteptați o perioadă înainte de a-i sări în ajutor. Dați-i ocazia să readoarmă singur.
Scopul nostru este de a-l ajuta treptat să se obișnuiască cu adormitul fără ajutorul părintelui. Va deveni din ce în ce mai sigur pe măsură ce va învăța că sunteți aproape, chiar dacă nu sunteți în cameră cu el. Învață că veți veni dacă va avea nevoie, dar că nu ar trebui să aibă nevoie de dumneavoastră pentru a adormi. Acest proces poate fi foarte greu pentru părinți. Număratul minutelor în timp ce copilul plânge poate fi foarte greu de gestionat. De fapt, sunt șanșe mari ca tot procesul să fie mai greu de tolerat pentru părinte decât pentru copil. Dar aceasta este cheia succesului în a-l ajuta să capete rutine sănătoase de somn. Amitiți-vă că, neluând copilul din pătuț, îl ajutați să învețe adormitul singur.

Acest plan trebuie respectat de către toți adulții implicați în îngrijirea copilului: părinți, bunici sau frați mai mari. Fiecare va fi tentat să-l ia în brațe pentru a-l consola. Dar trebuie să fiți consecvenți pentru a reuși. Vă sabotați dacă veți hotărî să-l ridicați, chiar și cu gândul că doar de data aceasta, sau daca intrați în cameră mai repede, chiar și pentru a-i da suzeta aruncată de el.

Copilul ar trebui să-și îmbunătățească abilitatea de a adormi singur după mai multe astfel de nopți (între 3 si 14 zile). E bine să începeți programul într-o zi de vineri, pentru a putea recupera din somn până vă reluați activitatea. Dacă după cinci nopți nu se văd progrese, trebuie să vă asigurați că toată lumea respectă planul îndeaproape. Se poate și ca micuțul să aibă nevoie de mai mult timp pentru adaptarea completă la schimbare. Fiind persistent și necedând, veți reuși.

Pentru părinții cărora nu le-ar fi la îndemână o astfel de abordare, se poate ca acest proces să fie făcut gradual, pe o durată mai mare de timp. Treptat, trebuie renunțat la câte un element din rutina obișnuită de adormire. Dacă, de exemplu, rutina implică ținutul copilului în brațe și plimbatul prin casă până adoarme, renunțați pentru început la plimbat și păstrați celelalte elemente. După ce noua rutină funcționează, renunțați și la ținutul în brațe, punând copilul lângă dumneavoastră, în pat. Continuați până ajungeți la adormirea copilului fără prezența părintelui. Odată ce ați scos un element, nu reveniți la el, chiar dacă veți fi tentați. Și cu această abordare copilul va solicita păstrarea vechii rutini, tot prin plâns.

Ce facem când copiii sunt mai mari?

Uneori copiii mai mari au și ei tulburări de somn. De multe ori părinții stau alături de ei până ce aceștia adorm. Acest comportament devine greu de întrerupt odată ce a devenit obișnuință pentru copil. Și în cazul lor, noua rutină trebuie folosită constant, inclusiv pentru somnul de amiază, precum și pentru trezirile din timpul nopții. În funcție de nivelul de dezvoltare, puteți deja să-i explicați copilului dumneavoastră de ce doriți să faceți lucrurile într-un anumit fel, de ce e important să respectați un program și chiar și despre somn și despre ce înseamnă un obicei sănătos. Atât pentru noi, adulții, cât și pentru copii, întâmplările, chiar dacă sunt neplăcute, sunt mai ușor de acceptat dacă le înțelegem sensul.
Explicați-i mai întâi copilului că veți sta cu el până când adoarme, dar nu în pat, ci așezat pe un scaun lângă pat. Acesta însă nu este un prilej de socializare. Nu comunicati cu el și evitați contactul vizual. Vă va provoca cu diferite întrebări. Nu cedați și așteptați în liniște să adoarmă. Deși primele nopți veți avea impresia că nu aveți șanse de reușită, veți vedea că micuțul va învăța destul de repede că sunteți ferm și nu cedați, astfel că va renunța el la a mai încerca să vă provoace. Faceți așa câteva nopți la rând, apoi mutați scaunul la distanță mai mare față de pat și mai aproape de ușă. Pe parcursul mai multor nopți, repetați figura aceasta până când veți ieși cu scaunul din cameră. Pentru copiii care nu coboară din pat, ușa poate fi lăsată deschisă. Depinzând și de copil, procesul aceasta va dura între una și trei săptămâni. Pentru copiii mai mărișori , anumite recompense ar putea fi de folos, pentru încurajare și pentru creșterea motivației. Recompensele pot fi mici surprize sau o față zâmbitoare într-un tabel, pentru a monitoriza evoluția. Menționați mereu că apreciați faptul că depune efort și că vedeți că face progrese.

Ce facem când copiii cer mereu mâncare sau apă noaptea?

Pentru un nou-născut este firesc să aibă mese inclusiv pe parcursul nopții. Când deja copilul are câteva luni, acesta nu mai are nevoie. Copiii care simt foame noaptea se pot trezi de foarte multe ori și nu vor reuși să readoarmă fără a fi hrăniți. Cei care sunt hrăniți de mai multe ori noaptea ar putea învăța să simtă foame la acele momente, chiar dacă mâncarea nu e necesară. Sarcina părintelui este aceea de a învăța copilul să aleagă alte momente pentru a da curs senzației de foame. Copiii de cel putin 5- 6 luni nu ar avea nevoie să bea mult lapte în timpul nopții, ci de maxim 2 sau 3 ori, și doar timp de 2 sau 3 minute, o dată. Se poate schimba și acest obicei de a hrăni inutil copilul noaptea. Trebuie initial scăzută frecvența hrănirii. Dacă copilul se trezește la fiecare 2 ore, așteptați să treacă cel puțin cu o jumătate de oră în plus între episoade. Creșteți a doua noapte intervalul cu încă 30 minute și continuați acest proces până când este eliminată masa de noapte cu totul. Acest lucru se va întâmpla în 2-3 săptămâni. De asemenea, treptat, puteți reduce și cantitatea de lapte băut la o masă.

Problema limitelor: ce este și ce facem cu ea?

Această problemă începe mai frecvent după vârsta de 2-3 ani. Se întâmplă când copilul refuză să meargă la somn sau face dificilă părăsirea camerei de către părinte. Se poate petrece în orice moment al zilei, la somul de amiază sau la cel de peste noapte. Părinții trebuie să știe că ei sunt cei care decid ora de culcare a copilului. Ar trebui ca ora să fie aproximativ aceeași în fiecare zi și să nu varieze doar pentru că ni se pare că piticul e mai activ sau pare mai somnoros. Când doresc să continue jocul și să amâne mersul la somn, copiii pot fi foarte creativi în găsirea de soluții. Cer îmbrățișări, șervețel, un pahar cu apă, încă o poveste, puțină lumină în cameră, apoi lumina stinsă, cer să mergeți la el pentru a vă spune ”ceva ”. Uneori e chiar dificil pentru părinte să-și dea seama când cererile acestea sunt chiar motivate, sau când sunt doar o formă de amânare a culcării. Trebuie să fiți fermi și consecvenți când le răspundeți. Dând curs cerințelor, veți încuraja doar comportamentul lor și nu veți respecta planul inițial. Copiii au nevoie ca părinții lor să impună limite bine definite. Având stabilite niște limite, lumea lor devine mai predictibilă și mai sigură.
Pentru copiii care nu rămân în pat, o soluție este să puneți o portiță la ușă, iar dacă copilul este suficient de mare, încât să treacă peste ea, să închideți ușa camerei. Doar până când învață să rămână în pat. Îl veți asigura că, de îndată ce nu va mai părăsi patul, veți lăsa bucuroși ușa camerei deschisă. Evitați să reveniți în cameră pentru a-l consola, puteți în schimb să-i spuneți câteva cuvinte într-o manieră calmă, de dincolo de ușă. De fiecare dată, așteptați un interval mai lung de timp pentru a-i răspunde. Dacă folosiți portița, stați astfel încât să nu vă poată vedea. Pentru a nu-l speria, prima data când vă strigă așteptați doar câteva secunde pentru a-i raspunde. Va ști astfel că sunteți aproape. Creșteți însă apoi intervalul până la câteva minute. Uneori copiii vor adormi pe podea sau chiar lângă ușă în timpul procesului de învățare. Copiilor mai mari, avertismentul că veți închide ușa dacă nu stau în pat le este apoi suficient pentru a se conforma. Asta doar în condițiile în care chiar vă respectați avertismentul. Uneori, un sistem de recompense, pentru unii copii, poate fi de mare ajutor. Pentru ca schimbarea să se și producă, e nevoie ca fiecare adult implicat în îngrijirea copilului să cunoască noua rutină și să păstreze noile reguli și în absența dumneavoastră.

Țineți minte că atitudinea părintelui trebuie să fie una fermă, dar blândă. În nici un caz nu e adecvat să amenințăm copilul, să strigăm la el sau să-l bruscăm. Dacă simțiți că sunțeți la limita răbdării, cereți ajutor altui adult, care să continue procesul. Luați o pauză, respirați adânc de câteva ori sau faceți orice stiți că vă ajută să diminuați tensiunea. Cu perseverență, veți reuși!

Raluca Ilca este medic rezident de psihiatrie pediatrică la Clinica de Psihiatrie Pediatrică din Cluj- Napoca, în formare în psihoterapii cognitive și comportamentale. 


Bibliografie: 

Centrul de Somn al Universitățiii California: https://www.uclahealth.org/sleepcenter/sleep-and-children#top
Fundația Somnului –https://www.sleepfoundation.org/articles/children-and-sleep
IACAPAP Textbook of Child and Adolescent Mental Health – Sleep disorders in children and adolescents- a practical guide
Rutter’s Child and Adolescent Psychiatry, sixth edition- Sleep interventions: a developmental perspective

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor și mă găsiți la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

10 + 13 =