Pentru că e sezonul răcelilor și al bronșiolitelor, curățarea nasului bebelușului poate deveni o chestiune extrem de importantă. Nasul înfundat e deranjant pentru un adult, însă pentru un copil, mai ales de vârstă foarte mică, e un obstacol în calea oxigenării și a alimentației. Dacă înțelegem că un sugar mic nu poate să respire pe guriță, înțelegem și de ce este atât de important să îi menținem nasul permeabil, adică liber de secreții, încât aerul să poată trece nestingherit. Un sugar mic cu o „banală răceală”, adică un nas înfundat, poate să ajungă în insuficiență respiratorie. La fel, pentru că nu-și mai poate coordona respirația cu suptul și înghițirea, el va alege sa-și consume energia pe respirat și va refuza să mănânce.
Atunci ce e de făcut? În niciun caz nu ne apucăm de curățat preventiv nasul unui copil sănătos. Urmărim copilul și dacă are semne de răceală, îi curge nasul, fornăie sau începe să respire mai repede și cu dificultate pentru că are nasul înfundat, primul gest e să îi desfundăm nasul.
Sunt diverse metode și dispozitive pe piață, mai simple sau mai sofisticate și ele se aplică în funcție de gravitatea situației:
- Dacă bebelușul are o mică fornăială, se aud secrețiile că se plimbă în nas dar nu sunt foarte abundente, se pot pune 1-2 picături de ser fiziologic în fiecare nară, se masează ușor nara și apoi se poate aspira blând cu o pompiță sau cu batista bebelușului. Ne întâlnim frecvent cu situația aceasta, uneori chiar e nevoie să curățăm zilnic nasul, fără ca cel mic să treacă atunci printr-o infecție. De exemplu, dacă regurgitează mai cu presiune și îi iese laptele și pe nas, se poate întâmpla ca apoi să aibă nevoie de o mică toaletă de întreținere.
- Dacă secrețiile sunt mai abundente și apoase, atunci aspiratul va trebui făcut mai des. Nu există un număr minim sau maxim de aspirări pe zi, așa cum nici noi, când suntem răciți, nu ne gândim că am folosit un număr prea mare de șervețele suflându-ne nasul; de câte ori e nevoie și secrețiile ne incomodează, o facem.
- Pe lângă serul fiziologic, care e apă cu sare dar în concentrație mică, atunci când se îngroașă gluma și secrețiile, mai avem două arme disponibile: apa de mare izotonă și apa de mare hipertonă. Apa de mare izotonă este mai blândă, are aceeași concentrație de sare pe care o are și mucoasa noastră nazală, așa că ea ajută la curățare, pe când apa de mare hipertonă are mai multă sare decât mucoasa noastră și când aceasta e congestionată, adică plină de lichid în și printre celule, din cauza inflamației, sarea din apa de mare hipertonă trage lichidul din celule și acesta poate fi îndepărtat apoi prin aspirare; de regulă preferăm să folosim apa hipertonă la bebelușii puțin mai mari și/sau în situațiile în care nasul e extrem de înfundat și primele măsuri nu mai fac față, pentru că poate da o senzație pișcăcioasă, mai neplăcută.
- Picăturile de nas, altele decât apa de mare, nu sunt prea agreate mai ales la bebeluși și copii mici, chiar dacă par să facă minuni și sunt prescrise frecvent. Există în mare 2 clase: combinațiile și vasoconstrictoarele. Combinațiile sunt un amestec între un antiinflamator care conține cortizon (betametazonă, dexametazonă) și un antibiotic cu acțiune locală (cloramfenicol, tobramicină). Le veți găsi ca picături oftalmice, adică de pus în ochi, pentru că le putem folosi pentru ambele situații. Motivul pentru care ele nu sunt recomandate este că modifică imunitatea locală și flora bacteriană din zonă, de care avem nevoie să fie aptă și să lupte în răceli. Plus că răceala este cauzată de virusuri, nu prea are logică să punem antibiotic, adică o substanță care să omoare bacteriile. Sunt puține studii care să evalueze eficiența cortizonului local în răceli, tot ce am găsit fiind la adulți sau copii peste 2 ani și nu s-a constatat o scădere a numărului de zile de simptome, deci mari beneficii nu pare să aducă. Cortizonul local este un tratament eficient și recomandat în rinitele alergice. Și aș mai menționa un lucru: doar pentru că mucii au fost inițial apoși și transparenți și după câteva zile devin mai galbeni/ verzui nu înseamnă că iese puroi pe nas, deci că avem o suprainfecție bacteriană, ci e evoluția naturală a rinitei din răceli. Mucii verzi nu sunt un motiv să dăm antibiotic. Puroi pe nas iese când avem o sinuzită și acest puroi vine de sus din sinusuri, nasul fiind doar locul prin care el iese la suprafață sau un corp străin despre care nu știm și care stă acolo cu zilele, caz în care iese o secreție vâscoasă, galben-verzuie și foarte urât mirositoare dar printr-o singură nară, cea în care e corpul străin. În privința decongestionantelor (de ex: xylometazolina, fenilefrina), ele acționează prin constricția, adică micșorarea vaselor mucoasei. Le veți vedea recomandate cel mai frecvent peste vârsta de 2 ani și marele lor neajuns este dependența, adică nevoia de tot mai mult și tot mai des pentru același efect, mai ales dacă sunt folosite peste 5-7 zile. Și mai produc un fenomen interesant și anume, efectul de rebound, adică după o vreme ele însele fac mucoasa să se umfle prin dilatarea vaselor. Mare avantaj al celor 2 clase e că senzația de nas înfundat dispare ca prin minune, literalmente în secunde- minute de la pulverizare și atunci sigur că ne simțim mult mai bine. Știu că e grea și insomniacă răceala la copii, însă soluțiile rapide pe moment pot avea consecințe pe termen puțin mai lung, așa că vă încurajez să apelați cât mai frecvent la metodele mai puțin invazive (pe lângă soluțiile de pus în nas, mai avem și gelurile cu uleiuri volatile pe care le putem aplica pe piept și care ajută la calmarea tusei și desfundarea nasului; atenție, însă, alegeți doar produse potrivite vârstei puiului dvs.).
- În privința dispozitivelor pe care le putem folosi, avem și aici o paletă de opțiuni în funcție de gravitatea situației și de buget. După cum poate că deja ați observat, cei mici nu știu să-și sufle nasul, aceasta e o abilitate pe care o dobândesc după vârsta de 3-4 ani, existând și adulți care nu excelează în acest domeniu :). Și atunci avem nevoie de niște instrumente care fie trag/ aspiră secrețiile, fie le împing spre exterior. Cea mai simplă pe care o putem folosi în special în primele luni de viață este pompița de tip pară/ piriformă. Și aici sunt 2 tipuri: cea cu para separată de capete, capetele fiind mai scurte și ajungând doar la exteriorul nasului și cea care e formată în întregime dintr-un material cauciucat (este cea roz din imaginea de sus) și care este, după părerea mea, mult mai eficientă decât prima, pentru că are un capăt mai lung care poate intra mai în profunzimea nasului, însă fără a produce leziuni. Apoi sunt dispozitivele tip batista bebelușului, care seamănă cu orice, numai cu o batistă nu. Este un sistem format dintr-un furtun care are la ambele capete câte o terminație: una care intră în nasul copilului și una prin care se efectuează presiunea negativă sau aspirarea. Acest lucru e făcut fie de părinte, care aspiră efectiv cu gura sau de aspirator (da, da, cel cu care facem curățenie prin casă). Din fericire, între cele 2 capete există o valvă care le desparte, astfel că nu trebuie să ne facem griji că vom aspira mucii copilului (iac!). Sunt foarte accesibile ca preț, eficiența e destul de bună, fiind suficientă aspirarea cu gura în răcelile ușoare și cea cu aspiratorul când copilul e mai mare și cu secreții abundente, însă un singur părinte poate avea dificultăți în a le folosi, de multe ori e nevoie de ajutor și copiii sunt cam speriați de zgomot. Mai există și aspiratoarele nazale electrice, cu o eficiență bună și mult mai silențioase, unele au chiar și melodii, astfel că cel mic e mai puțin deranjat de procesul aspiratului. Iar la preț paleta e largă, însă chiar și cele care se învârt în jurul sumei de 150 RON sunt bune. În ultimă instanță, cea mai eficientă metodă atunci când ne confruntăm cu secreții abundente și care pot pune în pericol respirația sau alimentația copilului, mai ales dacă am epuizat deja metodele de mai sus, rămâne lavajul nazal. Logistic e cel mai basic, pentru că avem nevoie doar de ser fiziologic (fiolele din plastic de 5 ml) și comprese (nu neapărat sterile). Am descris mai jos cum se procedează, puteți citi pașii în timp ce urmăriți acest video.
Descrierea pașilor:
- ne spălăm pe mâini cu apă și săpun și pregătim cele necesare;
- culcăm copilul pe o parte, introducem fiola de ser în nara de sus, încercând să ținem gurița închisă și apăsăm ferm pe fiolă în așa fel încât secrețiile să iasă pe nara de jos și ștergem secrețiile cu o compresă;
- întoarcem copilul pe partea opusă și repetam manevra, însă pe cealaltă nară;
- când secrețiile sunt abundente, este nevoie să folosim chiar 2-3 fiole de ser / nară;
- pentru că plânsetele sunt asigurate, luăm bebelușul în brațe, îl mângâiem și îi cerem scuze, asigurându-l că, deși e neplăcut, am făcut-o pentru binele lui și îi promitem că data viitoare nu îl vom scuti, dar poate ne vom mișca mai repede.
Pentru copiii mai mari, dar și pentru noi, adulții, există dușul sau irigatorul nazal, pe care îl putem folosi fie când suntem răciți, fie ca pe un obiect uzual de toaletă, pentru că se pare că nici nu putem să ne dăm seama cât de importantă e igiena nasului, un nas liber, care ne ajută să respirăm și să ne oxigenăm tot corpul.
Indiferent de metoda pe care o alegeți, această DNF (dezobstrucție nazo-faringiană) e indicat să fie făcută înainte de fiecare masă și înainte de culcare. Nu este deloc un procedeu plăcut, majoritatea copiilor sunt foarte supărați, însă este salvator și vă recomand să îl faceți de câte ori vedeți că cel mic respiră cu dificultate din cauza secrețiilor sau nu reușește să înghită lichidele.
Să vă fie de folos!
Ultima editare: aprilie 2021