Când devenim părinți, nu primim un manual de utilizare pentru noua ființă umană care este în totală dependență de noi, însă sunt câteva lucruri care ne pot ajuta să navigăm prin această mare de necunoscut…
Nou-născutul are câteva nevoi pe care vi le voi enumera mai jos, însă citiți până la capăt, pentru că veți vedea că vin în întâmpinarea părinților cu tot ce am învățat din propria mea viață de părinte.
Nevoia de contact
Nici nu a ieșit bine proaspătul om la lumina zilei, că îl și punem într-un pătuț și ne așteptăm să stea acolo liniștit. Însă schimbarea de mediu este majoră și nu e de mirare că cel mic își cere drepturile de a sta lipit de unul din părinți, mai ales de mamă. Pentru că a stat atâtea luni la căldură, simțind tot ce a trăit mama, ce arome a gustat, cum i-a bătut inima, e firesc să își dorească să prelungească acest status familiar într-o lume complet ciudată și neprietenoasă.
Numim perioada aceasta trimestrul 4 (despre care am scris mai multe aici), pentru că vine, practic, în continuarea celor 3 trimestre ale sarcinii. E o perioadă de tranziție și de acomodare, e nevoie să ne dăm timp și să o luăm încet, pentru a ne putea recupera după un eveniment greu, nașterea (indiferent de cum are ea loc) și pentru a ne adapta la noul statut, cel de părinte, pentru care nu ne pregătește niciun curs.
Cum îi împlinim bebelușului această nevoie?
Îl putem ajuta să facă tranziția dintre cele 2 lumi prin contactul piele la piele de după naștere (skin-to-skin) dar și prin faptul că îl ținem în brațe și îl purtăm în wrap sau în sistem după ce ajungem acasă și ne recuperăm nițel. Sunt multe de spus despre skin-to-skin, dar aș menționa doar câteva aspecte: bebelușul plasat dezbracat pe pielea mamei imediat după naștere sau cât de repede este posibil își reglează mai ușor temperatura corpului, respirația și bătăile inimii se adaptează mai ușor pentru mediul extrauterin și este și locul din care cel mic se atașează cel mai ușor la sân pentru a se hrăni. Studiile ne spun că pielea părintelui ( a tatălui atunci când mama nu este disponibilă) este locul cel mai bun în care putem îngriji prematurii (ceea ce numim kangaroo care).
Nevoia de mișcare
O femeia însărcinată își poartă fătul cu ea oriunde merge, fie că face lucruri mărunte prin casă, se plimbă prin parc sau face crossfit (dap, sunt gravide care fac crossfit, le-am văzut cu ochii mei:)) ). În plus, fiind în mediul lichidului amniotic, el se mișcă înotând. Toate aceste mișcări se opresc brusc odată cu nașterea. Nu e de mirare că cel mic e consternat și că se simte bine atunci când e purtat în brațe. Purtarea bebelușului (babywearing) îi dă un sentiment de familiaritate, amintindu-i de cum se mișca în uter. Avem mai multe metode prin care o putem face, în funcție de greutatea celui mic, dar și de preferințele și îndemânarea părinților. Putem folosi wrap-ul elastic, wrap-ul țesut sau sistemele. Plaja e larga, dar vă sfătuiesc să le căutați pe cele ergonomice și chiar să vă consultați cu un specialist în babywearing pentru a învăța cum să le montați și cum să îl așezați corect pe bebe.
Pe lângă mișcarea oferită de purtare, bebelușul are nevoie ca el însuși să se miște pentru a începe să-și facă achizițiile și pentru a cunoaște lumea. De aceea ne e util timpul petrecut pe burtică sau tummy time, despre care am scris aici.
Copiii noștri au nevoie să le răspundem la nevoi
În primele luni nevoile sunt poate mai simple (cum ar fi nevoia de hrană, somn, igienă, alinare, interacțiune și afecțiune) și ele devin mai sofisticate pe măsură ce copilul crește (când va dori să fie iubit și acceptat, înțeles, validat, educat). Sunt încă multe voci care ne transmit că vom crește copii care se țin de fusta mamei dacă sărim să îi întâmpinăm în cele necesare și că tough love îi pregătește mai bine pentru viață. Însă bunul simț, care acum e întărit și de studiile științifice, ne arată că cel mic se dezvoltă emoțional echilibrat dacă părintele, prin grija pe care i-o poartă, îi transmite că poate să aibă încredere, că atunci când va avea nevoie de ceva, există o persoană mai mare, mai puternică, mai deșteaptă și mai iubitoare care vine și îi oferă acel ceva. Și aici nu vorbesc despre a le oferi tot ce vor și a nu avea limite, ci a le oferi ce le trebuie, e o mare diferență.
Când am născocit subcapitolul ăsta, am avut în gând o practică, cea a sleeptraining-ului. Dacă n-ai mai dormit de câteva luni, încerci să aplici niște măsuri și să iei distanță dar copilul devine și mai lipicios, ajungi să fii o pradă ușoară pentru cei care vând soluții rapide, cum sunt consultanții în somn care promovează separarea și plânsul. Așa că mare atenție ale cui sfaturi le urmați. Un profesionist pe care îl recomand cu încredere pe partea aceasta este Mădălina Brencus, medic psihiatru de copii și “un alt fel de consultant în somnul copiilor”. O găsiți pe www.povesteauneighindute.com.
Desigur, rămân și celelalte nevoi de bază și evidente, cea de hrană, igienă, odihnă, protecție… Despre cum știți că bebelușul alăptat mănâncă suficient am scris aici.
Dar și părinții au câteva nevoi.
Este important să avem așteptări realiste și, din păcate, ce vedem pe conturile de Social Media sau auzim uneori de la prieteni ne distorsionează modul în care privim maternitatea. Fie avem imaginea idilică de bebeluș care doarme și mănâncă angelic și nu ne gândim că sunt șanse de 100% ca viața noastră să se schimbe…destul de mult, dacă nu chiar radical. Fie am auzit povești de groază despre dureri la alăptare și copii care plâng cu orele și pornim în aventura asta cu umerii deja apăsați de o poveste care nici măcar nu e a noastră. E destul de clar că lucrurile se vor schimba și că vor fi și momente grele, în care se vor întâlni oboseala, cu hormonii și cu anxietatea noului statut, dar e bine să pornim cu un soi de curiozitate și să scriem noi povestea noastră; ea nu va semăna niciodată cu a vecinilor, pentru că noi, părinții suntem diferiți de ei și avem un copil diferit de copilul lor. Și e bine să ne gândim că e vom adapta la orice va veni.
Părinții mai au nevoie să fie informați corect, să știe că bebelușul lor nu e un adult în miniatură care doarme 8 ore pe noapte, ci o ființă în formare, care se mișcă într-un anumit fel, își arată foamea sau disconfortul prin plâns, care poate face caca de 8 ori pe zi fără ca asta să fie o problemă. Doi părinți informați corect, care pot să facă distincție între ceva normal și ceva îngrijorător, care au aflat cum să schimbe bebelușul, cum să îi curețe nasul, cum să îl hrănească, au șanse mult mai mari să treacă cu bine peste primele luni de viață ale celui mic. Dacă doriți să fiți dintre acei părinți, vă recomand cursul online de puericultură, pe care îl găsiți aici. În urma absolvirii lui, tatăl poate obține atestatul pentru zilele suplimentare de concediu de după nașterea copilului.
Și părinții mai au nevoie de o comunitate, de un sat, pentru că singurătatea în perioada de părințeală poate să fie una foarte apăsătoare. Am scris mai multe despre cum am supraviețuit în primele luni ca părinte aici.