“Tanti doctor nu îți face nimic, doar se uită la tine.”
“O să vezi că vaccinul nu doare.”
“Dacă stai cuminte, îți iau jucăria pe care ți-o dorești.”
“Dacă nu te potolești, tanti doctor îți face injecție.”
Toate aceste replici de mai sus sunt încercările noastre de a obține cooperarea copiilor noștri și de a trece peste vizitele la medic cu cât mai puține urme. Dar ele nu sunt moduri sănătoase de a-i ajuta și chiar îi pot face să asocieze în plus interacțiunile cu medicul cu ceva negativ. Iar noi am avut din plin parte de asta și cred că ne dorim ceva mai bun pentru ei.
Mi-ar plăcea să pot doar să mă uit la copil și să știu ce are, dar adevărul e că, fără să îl ascult la inimă cu un stetoscop rece, fără să îi palpez burtica, fără să mă uit în urechi, în gât, să îi măsor temperatura, tensiunea, nu am cum să am o imagine corectă despre starea lui de sănătate și toate acestea sunt uneori percepute ca fiind intruzive de către micul pacient.
Vaccinul și puncția venoasă pentru recoltarea de sânge dor, un ac trece prin niște țesuturi vii care au terminații nervoase și care se simt abuzate. Și eu mă strâmb la vaccin și aleg să nu mă uit când mi se recoltează sânge. De ce să le spunem altceva? Ei vor afla curând că le-am transmis o altă versiune și nu vor mai avea încredere în noi.
Încet și cu răbdare e nevoie să le transmitem copiilor că e necesar să facem anumite lucruri care nu ne plac, pentru că în final ne vor face bine. Un copil de 2 ani nu operează cu asemenea concepte, dar pe măsură ce crește, va pricepe.
Injecțiile nu sunt pedepse, ele sunt doar un mijloc prin care devenim mai sănătoși. Dacă un copil tremură de frică la gândul că îi voi face injecție pentru că nu a stat frumos pe scaun, cum aș putea să îi câstig încrederea și să îl consult, să îi dau un tratament și să îi transmit că de câte ori vine la mine va fi mereu primit cu bucurie și blândețe?
Teama de medic e firească, mai ales dacă este un loc nou și cel mic este bolnav și este oricum înafara zonei lui de confort din cauza boalii. Această teamă trebuie recunoscută și validată. Nu îi spuneți nici că nu are de ce să se teamă, dar nici nu îl compătimiți prea tare, că atunci îi va fi și mai frică.
Iată câteva sugestii pentru a vă ajuta să îi pregătiți pe cei mici când mergeți la medic sau la stomatolog.
O să încep prin ce e bine să evităm:
- să le invalidăm emoțiile, să le spunem că nu au de ce să le fie frică; este un mediu nou, ei sunt bolnavi poate și nu au dispoziție de consult
- să minimizăm ce urmează să se întâmple, spunându-le că doamna doctor doar se uită la ei (încă nu avem aceste superputeri și e nevoie să folosim stetoscopul, care poate este rece sau otoscopul, care îi gâdilă în urechi) sau să le palpăm burtica
- să folosim injecțiile pe post de amenințări ( Dacă nu te potolești, tanti doctor îți face injecție)
- să le spunem că vaccinul sau recoltarea de sânge nu doare pentru că nu e adevărat, există un mic disconfort și e mai bine să fim onești, pentru că altfel nu ne vor mai crede și vor chestiona orice e spunem
- să le oferim recompense materiale/ mâncare (de regulă ceva dulce) pentru că au stat cuminți- ne dorim ca cei mici să ajungă să meargă la medic în mod preventiv, pentru că e bine pt sănătatea lor și nu pentru că primesc recompense.
Ce v-ar putea fi de folos:
- Chiar dacă v-am spus că teama de medic e firească, nu vă puneți în mintea copilului, proiectând emoțiile voastre asupra lui; e foarte posibil ca lui să nu îi fie teamă; poate e chiar curios, dornic de o experiență nouă și interesantă. Am pățit-o de atâtea ori cu propriul meu copil, să am emoții când îl duc într-un loc nou, când avem vaccinuri de făcut… și el de atâtea ori mă surprinde printr-o reacție deschisă, senină. Dar și dacă e să reacționeze cum m-am așteptat, nu îi spun de dinainte că o să fie groaznic.
- Povestiți-le dinainte ce urmează să se întâmple, cum se va desfășura consultația, folosind un limbaj potrivit vârstei; cu cei mai mari puteți să faceți joc de rol, ei pot să consulte o păpușă sau chiar voi să fiți pacientul;
- Fiți sinceri! Dacă știți că mergeți la vaccin, spuneți-le asta și că va durea puțin, e ca o înțepătură de țânțar, dar trece repede. Cum spuneam și în introducere, îi putem minți o singură dată, apoi ei ne vor chestiona mereu afirmațiile, pentru că nu vor mai avea încredere în ce le spunem. Dacă nu știți ce se va întâmpla, poate e o vizită la urgențe și nu știți ce i se va face exact copilului, spuneți-i că nu știți, mai ales dacă vă întreabă, dar asigurați-l că veți fi acolo lângă el și că împreună o să vedeți.
- Pentru unii copii poate fi de ajutor să aibă cu ei un obiect familiar (jucăria preferată sau păturica de care nu se desparte); în situații stresante, obiectele familiare îi pot ajuta să se simtă în siguranță.
- În timpul procedurilor, mai ales dacă e nevoie de lucruri pe care nu le-ați anticipat, explicați-i copilului ce se va întâmpla, chiar dacă asta pare uneori să agaseze personalul medical grăbit. Nu vă luați 10 minute să desenați o recoltare de sânge, dar dacă știți că aveți un copil care pricepe și se simte în siguranță știind ce se întâmplă cu el, un minut e suficient să îl puneți în temă și să îi câștigați complianța.
- Nu luați plânsul copilului ca pe un eșec. Nu e chiar matematică: îl pregătesc bine =nu plânge/ a plâns =deci nu l-am pregătit bine. Copiii au dreptul la propriile lor emoții și reacții, independent de ce le spunem noi, cum îi educăm, ce mesaje le transmitem. Un copil poate să plângă dar să se simtă în siguranță alături de părinte. Puteți povesti ulterior despre experiență, să îl întrebați cum i s-a părut și să îl ajutați să o proceseze prin poveste sau joc de rol.
- Dacă se poate, copilul nu este alergic și nu vi s-a contraindicat în mod specific de către medic, folosiți crema cu anestezic când mergeți la vaccinuri sau recoltări de sânge. Se aplică pe zona interesată cu 30 min înainte de procedură, puteți face un cerc cu pixul, să știți exact unde ați aplicat-o, puneți peste ea o folie alimentară și apoi trageți mâneca de la haina copilului. Înainte de prima utilizare e bine să faceți un test, să aplicați cremă cât un bob de mazăre pe o zonă mică de piele, cât buricul unui deget și să urmăriți ce se întâmplă. Crema cu anestezic și anestezia în general sunt printre lucrurile pentru care eu sunt deosebit de recunoscătoare că trăiesc în acest secol! Viața doare oricum… când poți să eviți dureri inutile, go for it!
- Dacă vizitele la medic vă anxietează în mod deosebit, faceți un exercițiu de introspecție: ce amintiri aveți voi din copilăria voastră în legătură cu mersul la medic? S-ar putea ca de acolo să iasă la iveală niște reacții ce le avem în relație cu copiii noștri pe tema asta. Și e o ocazie bună de vindecare. Vă spun doua de-ale mele: una e legată de dentist, când îmi era atât de frică, încât transpiram și vărsam înainte (manifestări clare ale unui atac de panică la 10 ani)- motiv pentru care Teo este spălat cu sfințenie pe dinți și eu am făcut multă terapie cu mine să mă duc la stomatolog cuminte, regulat, cum e indicat. Iar cea de-a doua e foarte vagă, eram mică de tot când am avut operație de îndepărtare a vegetațiilor adenoidiene (polipii în limbaj populari) dar nu rețin decât că m-am trezit și eram în brațele bunicii, care mă dezmierda, așa că mintea mea nu a codificat experiența aceea ca fiind una negativă.
Să vă fie de folos!