Cum preparăm corect formula de lapte praf

7 Mar 2023Alimentație, Preventie, Primul an de viață

Deși pare ceva banal și prea puțin discutăm despre asta, Organizația Mondială a Sănătății a considerat potrivit să elaboreze un document oficial despre cum se prepară formula de lapte praf în mod corect din punctul de vedere al siguranței microbiologice. De-a lungul timpului au existat mai multe focare de infecții provocate de incorecta manipulare a pudrei de lapte. Aceasta nu este sterilă, cum se crede și poartă cu sine riscul contaminării cu cel puțin 2 bacterii evidențiate până în prezent, Enterobacter sakazakii și bacteriile din grupul Salmonella. Copiii cei mai predispuși la aceste infecții sunt prematurii, copiii cu greutate mică la naștere (sub 2500g) și copiii cu imunitatea scăzută. 

 

Ce s-a constatat e că dacă fierbem apa pe care o folosim, preparăm pudra cu apă care să aibă cel puțin 70℃ și folosim laptele obținut în sub 2 ore de la preparare, acest risc scade semnificativ. Alte aspecte de reținut ar fi că e important ca sticluțele și tetinele folosite să fie sterilizate (cu sterilizator sau prin fierbere) și este recomandat să preparăm fiecare masă atunci când e necesară. Dacă. totuși, e necesar să pregătim mai multe mese în avans, acestea vor fi stocate în frigider la sub 5℃ pentru maxim 24h și încălzite doar în momentul folosirii. 

Aceștia ar fi pașii de urmat, după recomandările OMS:

  1. Ștergem și dezinfectăm suprafața de lucru;
  2. Ne spălăm pe mâini cu apă și săpun și ne ștergem mâinile cu șervețel de hârtie sau un prosop curat (încercăm să nu mai punem mâna pe telefon între timp, un lucru dificil dar important);
  3. Fierbem apă potabilă, că este de la robinet, filtrată sau îmbuteliată. Dacă folosim fierbător de apă, așteptăm să se oprească el, asta însemnând că a ajuns la temperatura de fierbere. Nu folosim cuptorul cu microunde pentru a încălzi apa, deoarece pot exista zone cu lichid fierbinte și bebelușul se poate arde; iar apropo de fierbătoare, este bine să le curățăm frecvent, să le decalcificăm, pentru că îndelunga folosire cu ignorarea acestor aspecte ascunde monștri în acest device; 
  4. Lăsăm apa să se răcească câteva minute, dar să nu scadă sub 70℃. Aceasta este temperatura minimă pe care apa ar trebui să o aibă atunci când preparăm efectiv formula. 
  5. Folosim raportul apă- formulă care este menționat pe ambalajul formulei de lapte praf (cel mai frecvent este o cupă de pudră la 30 ml de apă);
  6. Amestecăm până conținutul este omogen;
  7. Răcim recipientul închis sub jet de apă rece sau într-un bol cu apă rece, fără ca limita apei să treacă peste gâtul sticluței;
  8. Ștergem exteriorul sticlei cu un prosop curat;
  9. Verificăm temperatura laptelui prin turnarea câtorva picături pe antebraț; dacă nu se simte, înseamnă că e la aproximativ 36 grade C; dacă e încă fierbinte, continuăm procesul de răcire;
  10. Aruncăm tot conținutul nefolosit în 2 ore de la preparare.

Aceste măsuri sunt de respectat acasă. În spitale, maternități, cerințele sunt chiar mai riguroase.

Să vă fie de folos!

 


Bibliografie 

Safe preparation, storage and handling of powdered infant formula Guidelines – World Health Organization in collaboration with Food and Agriculture Organization of the United Nations