Este o întrebare care îi frământă pe majoritatea părinților și mulți recunosc că, deși se bucură că alăptează, le lipșește controlul asupra cantității. Pe deoparte, vrem să fim părinți responsabili și știm că noua viață e dependentă de noi 100%. Pe de altă parte, suntem presați de anturaj: ”Nu vezi că urlă de foame, de ce nu-i dai și lapte praf? De unde știi tu că ai lapte destul?”.
În teorie, un nou-născut (în prima lună de viață) ar trebui să mănânce cam 150 ml/ kg corp/ 24 de ore. De exemplu, pentru un bebeluș de 3000 g ( 3 kg), 150ml x 3= 450 ml de lapte pe 24 de ore iar pentru unul de 3500g, cantitatea va fi de 520 ml de lapte pe zi. Începând cu a doua lună de viață, cantitatea crește până la 800, chiar 1000 ml pe zi.
Pentru copiii hrăniți cu formulă sau cu lapte muls, nimic mai simplu, ne ajută aritmetica să știm dacă mănâncă suficient sau nu. Pentru copiii hrăniți exclusiv la sân…facem ochii mari și ne apucă palpitațiile. Vestea bună este că avem niște semne indirecte care ne pot fi de mare ajutor. Sunt indirecte pentru că nu știm cantitatea pe care o mănâncă bebelușul, dar vedem efectele acestei cantități asupra fiziologiei și comportamentului său. Ele nu se citesc în zațul de cafea, ci mai degrabă în scutec.
Aceste semne sunt: scaunele, urina, curba greutății și comportamentul copilului.
Cititori în scutece
Primele scaune ale nou-născutului sunt foarte închise la culoare și lipicioase; ele poartă numele de meconiu. Prioritatea organismului este să elimine acest meconiu în primele 3 zile după naștere și mai puțin să inunde rinichii, așa că primul lapte, colostrul, este în cantitate mică, dar de esență tare (un articol întreg despre colostru va fi publicat în curând), motiv pentru care urina este în cantitate mică în primele 2 zile după naștere și mai închisă la culoare (cu mici zone de culoare cărămizie, dar nu e obligatoriu) dar care va crește odată cu venirea laptelui.
Un copil hrănit bine va avea:
- în prima lună de viață minim un scaun galben-muștar (de regulă cu grunji-mici bobițe albe) pe 24 de ore- unii bebeluși au scaun după fiecare masă, ceea ce este din nou, normal; începând cu a doua lună de viață scaunele se pot rări (scaunele copiilor hrăniți mixt sau cu doar cu formulă au un alt aspect ) și
- va urina încât să ude minim 6 scutece pe 24 de ore, o urină transparentă. În cartea sa „L’allaitement malin”, Veronique Darmangeat le propune părinților următorul exercițiu: sacrificați un scutec nefolosit, turnați în el 60 ml de apă și „cântăriți-l” în mână, pentru a vă face o idee ce înseamnă ”un scutec plin” pentru un nou-născut.
Cititori de cântar
Pentru copilul alăptat, uitați de formula 500 g în prima lună, 750 g/ lună în următoarele trei etc. Această formulă a fost stabilită pentru copiii hrăniți cu lapte praf. Copiii alăptați au un alt mod de a crește în greutate ( în general, cresc mult -1 kg/ lună sau 30 g/ zi în primele 3 luni, pentru ca apoi creșterea să încetinească, fără însă a avea o problemă). Pentru ei există curbe de creștere speciale, stabilite în urma studierii greutății copiilor exclusiv alăptați din mai multe populații de pe Glob. Acestea se pot descărca gratuit de pe site-ul OMS și este de dorit să fie folosite și în cabinetele de medicină de familie și pediatrie. Să nu uităm, totuși, că un copil alăptat mulțumit, care are scaune și urinează suficient, dar iese puțin din normele curbelor de creștere este un copil perfect normal și nu are nevoie de suplimentare, trebuie doar supravegheat.
Când lucrurile sunt pe făgașul normal, se recomandă să cântărim bebelușii o dată/ săptămână în prima lună și apoi o dată/ lună. Este bine să folosiți un cântar de încredere ( eu le verific cântărind ceva cu greutate fixă- un kg de făină, de exemplu), căruia să nu îi schimbați poziția (valorile arătate pot varia), cântăriți copilul dezbrăcat complet și notați-vă valoarea.
Tehnica „mă cântăresc eu cu copilul în brațe și apoi fără” e ingenioasă dar nu e de încredere.
Despre proba suptului
Deși mai toți părinții sunt sfătuiți să o facă, utilitatea ei e mică și angoasa pe care o generează e mare. Personal, nu o indic niciodată acasă și chiar îi încurajez pe părinții care o practică să renunțe la ea, învățându-i semnele mai puțin anxietante ale unei alimentații suficiente.
Comportamentul copilului alăptat
Un alt instrument este comportamentul. Să ne studiem copiii, să învățăm să le recunoaștem semnalele. Un copil sătul se relaxează, își deflectează brațele, nu mai are pumnii strânși, e calm și fie adoarme (când se inmoaie „ca o cârpă”- nu e frumos, dar e ilustrativ), fie stă treaz, dar nu mai caută sânul. Dacă îl puneți jos, e posibil să plângă, dar asta nu înseamnă neapărat că îi e foame, ci mai degrabă ar dori să mai stea în brațe (don’t we all?). Având ca singură metodă de semnalizare plânsul, copiii plâng din n motive și cu timpul ajungem să îi cunoaștem (acum îl doare burtica, acum vrea să îi schimb scutecul, acesta e plânsul de ținut în brațe).
Dacă bebelușul dumneavoastră alăptat nu udă scutecele, urina e concentrată, nu pare să ia în greutate ( de multe ori părinții nu reușesc să își procure un cântar, dar văd că bebe începe să „umple” hăinuțele) și e prea agitat, trezindu-se frecvent ( nu are perioade de 2-3 ore de somn), își suge mereu mânuțele sau dimpotrivă, este somnolent, nu ezitați să cereți de urgență ajutor specializat.
Bibliografie
Darmangeat V, L’allaitement malin, Paris:Leduc.s éditions.2013
Lawrance RA, Lawrance RM, Breastfeeding. A guide for medical profession. 8th edition. Philadelphia: Elsevier. 2016