Confuzia dintre diferite componente ale laptelui de vacă

by 5 Mar 2019Alaptare, Boli frecvente, Nutritie

     Observ o mare confuzie în rândul părinților și, din păcate, și în rândul cadrelor medicale mai puțin familiarizate cu patologia pediatrică, între componentele laptelui de vacă. Mai concret, aud frecvent părinți care se consideră alergici pentru că se balonează dacă beau o cană de lapte sau medici de familie care, după ce consultă un bebeluș cu scaune cu sânge, ridică suspiciunea de alergie la proteinele laptelui de vacă, dar îi recomandă mamei care alăptează să evite laptele dulce, continuând să consume brânză sau iaurt.

     Grosso modo, există 3 entități care ne interesează și pe care o să le dezbat aici: alergia la proteinele laptelui de vacă (APLV), intoleranța dobândită la lactoză și intoleranța la lactoză cauzată de deficitul congenital de lactază sau alte enzime responsabile de degradarea glucidelor.

     Pentru început, câteva noțiuni de fiziologie care să ne ajute să înțelegem mai bine. Glucidul din lapte se numește lactoză (este un dizaharid- di de la doi- format din glucoză și galactoză). El nu poate fi absorbit ca atare în sânge, așa că are nevoie să fie ”mărunțit”, proces pe care îl face o enzimă care se numește lactază. Această lactază muncește la nivelul celulelor care tapetează intestinul subțire (enterocite). Când laptele ajunge în intestin, lactaza detectează lactoza, o mărunțește și ce rezultă se absoarbe în sânge și folosește corpului pentru energie, în principal. Proteinele din lapte sunt o cu totul altă poveste, ele sunt mărunțite de alte enzime, rolul lor e altul în organism.

     Trecând acum la subiectul nostru, voi începe cu cea mai comună problemă, intoleranța dobândită la lactoză. Îi spune dobândită, pentru că nu ne naștem cu ea, ci o întâlnim mai târziu în viață în 2 situații: fie cu trecerea timpului, fie după o gastroenterocolită.
     Odată cu înaintarea în vârstă, corpul nostru decide, programat genetic fiind, că i-a ajuns laptele digerat până acum și își scade rezervele de lactază, așa că mulți adulți, deîndată ce consumă lapte dulce simt un disconfort reprezentat de balonare și unii au chiar crampe și scaune apoase. Cam la fel se întâmplă și după o perioadă mai lungă de post, în care nu am mâncat lapte: organismul a sesizat că nu mai e nevoie să digere lactoza și, fiind o mașinărie inteligentă și intuitivă, a redus din enzima necesară, lactaza. La copii, simptomele generate de această scădere a enzimei încep să apară în jurul vârstei de 6-7 ani. O altă curiozitate ar fi că 80% dintre adulții de culoare sunt „mai programați” decât populația albă în a reduce considerabil cantitatea de lactază. 
     În cazul infecțiilor intestinale care produc diaree ( cunoscute sub numele de gastroenterocolite- despre care am scris aici), celulele acelea de care aminteam mai sus – enterocitele- sunt afectate, chiar distruse, așa că și cantitatea de lactază scade. Din acest motiv, sunt copii care rămân cu o sensibilitate după o infecție și au nevoie de câteva săptămâni pentru a digera din nou lactoza. Poate ați auzit de laptele delactozat, recomandat mai demult în boala diareică (despre cum gestionăm diareea și când ne nevoie să schimbăm laptele, am scris aici.)

     Deși neplăcută, e o situație care nu pune în pericol viața și o putem evita prin consumul de produse lactate fermentate de genul iaurtului sau brânzeturilor maturate ( bacteriile conținute de aceste produse au mărunțit deja o mare parte din lactază).

     Despre APLV nu o să filozofez prea mult, e o boală care merită mai mult de 3 rânduri. Vreau să menționez câteva aspecte- cheie:

  • Nu e o condiție de ignorat, e nevoie de consult pediatric și urmărire pe termen lung.
  • Se poate asocia cu alte alergii alimentare, care împreună pot fi factori agravanți pentru alte boli alergice de genul astmului bronșic.
  • Cel mai frecvent se manifestă la bebeluș prin scaune cu striuri de sânge, creștere insuficientă în greutate, manifestări de tipul refluxului gastro-esofagian.
  • De multe ori analizele efectuate sunt normale, dar asta nu înseamnă că excludem boala.
  • Și nu în ultimul rând, punctul la care voiam mai degrabă să ajung: suspiciunea de APLV impune evitarea în totalitate a proteinelor laptelui de vaca. Asta înseamnă că la un copil alăptat, mama nu va mai consuma niciun produs care să conțină nici măcar urme de proteine din lapte ( sper că acum e clar de ce nu ne ajută aici iaurtul și brânza maturată), iar la un copil hrănit cu formulă de lapte praf, în niciun caz nu e de folos laptele delactozat, ci cel care are proteinele mărunțite la maxim ( un hidrolizat sau, cea mai cea, formula cu aminoacizi).

     Am lăsat intoleranța la lactoză cauzată de deficitul congenital de lactază sau alte enzime pe ultimul loc pentru că este o boală extrem de rară. Este o boală genetică: din cauza unor mutații, organismul nu este capabil să producă lactaza sau alte enzime implicate în procesul de mărunțire a glucidelor. Este o boală atât de rară, încât mulți pediatri cu experiență pot spune că au văzut câteva cazuri în toată cariera lor. Pentru formularea diagnosticului este nevoie de teste speciale. Așa că la un bebeluș cu tot felul de simptome digestive este foarte puțin probabil să ne gândim că are intoleranță la lactoză. Pe cât de sofisticată e boala, pe atât de simplu e tratamentul: odată cu laptele, administrăm bebelușului și enzima (lactaza).

     Sper că e mai clar acum și că, înțelegând mai bine aceste noțiuni, vom ști să folosim corect vocabularul acesta aferent laptelui și vom ști când și ce anume avem de făcut. 


Bibliografie:

Kliegman RM, Stanton BF, St. Geme JW, Schor NF, Nelson Textbook of Pediatrics. 20th edition. Philadelphia: Elsevier. 2016

Informațiile pe care le veți regăsi aici nu țin locul unui consult de specialitate!

Unde mă găsiți?

Sunt pediatru în cadrul Spitalului Regina Maria din Cluj iar pentru consultațiile în alăptare fac echipa bună cu Cuibul berzelor.  Mă găsiți pe facebook, la numărul de telefon 0743 349 295 sau puteti completa formularul de mai jos.

6 + 9 =